Caz neobișnuit înregistrat în județul Botoșani. Administratorul unei firme de servicii funerare din localitatea Lunca este anchetat penal după ce a intervenit la o femeie moartă. Totul s-a întâmplat la sfârșitul săptămânii trecute după ce o femeie de 91 de ani, din localitatea Todireni, a murit acasă. Familia a sunat la firma de servicii funerare din Lunca, iar administratorul acesteia a mers la Todireni și, la cererea membrilor familiei, a îmbălsămat-o pe defunctă. Operațiunea de tanatopraxie a fost însă făcută înainte ca medicul din localitate să fi eliberat certificatul de deces. În aceste condiții, a fost sesizat Serviciul de Medicină Legală, care, la rândul său, a sesizat Poliția. „Îmbălsămarea nu poate fi făcută înainte de emiterea certificatului constatator al decesului, pentru că, într-un caz suspect, s-ar putea șterge urmele unei eventuale infracțiuni”, susțin surse din poliție. Polițiștii au ajuns la fața locului și au deschis un dosar penal pe numele administratorului firmei, pe motiv că societatea nici nu era autorizată să facă astfel de operațiuni. Urmareste-ne pe Google News
După o perioadă delicată, marcată de intervenții necesare în urma unui accidentul biologic, ((infestarea cu ciuperca Merulius lacryman), Casa George Enescu din Mihăileni se apropie de finalul lucrărilor de reparație și restaurare. Spațiul emblematic dedicat muzicii, educației și comunității este, din nou, aproape pregătit să își primească vizitatorii, rezidenții și participanții la activități culturale. Lucrările au ajuns într-un stadiu avansat: pardoseala a fost montată, finisajele interioare sunt finalizate, iar echipele
.
O instituție publică din Botoșani scoate trei posturi la concurs. Agenția Județean pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) caută să angajeze consilier pentru tineret, consultant în domeniul forței de muncă, (3 posturi) și formator în cadrul proiectului ” Tineri NEETS în acțiune-TIN ACT „, cofinanțat din Fondul Social European. Pentru consilier pentru tineret se cer studii superioare absolvite cu diploma de licența sau echivalent – 3 ani. Experienţă specifică necesară:
.
Un tânăr din Hlipiceni este cercetat pentru că a condus cu permisul suspendat. La data de 1 august 2025, polițiștii de la Secția de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru un control de rutină un autoturism în localitatea Todireni. Mașina era condusă de un tânăr de 31 de ani, domiciliat în comuna Hlipiceni. În urma verificărilor, agenții au descoperit că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat încă
.
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Ibănești au oprit pentru control, pe 1 august, în comuna Cristinești, un autoturism condus de către un bărbat, din aceeași localitate. Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.