Avertizare emisă pentru județul Botoșani din cauza vremii extreme
Avertizare emisă pentru județul Botoșani din cauza vremii extreme
Meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu pentru județul Botoșani, valabilă de luni, de la ora 16:00, până marți, la ora 10:00. Potrivit autorităților, în acest interval sunt așteptate fenomene meteorologice severe, precum averse torențiale și descărcări electrice frecvente.
De asemenea, vor avea loc vijelii cu viteze ale vântului între 70 și 90 km/h, iar grindina de dimensiuni medii și mari (de 2-3 cm) ar putea produce pagube. În perioade scurte de timp, sau prin acumulare, cantitățile de apă vor ajunge la 30-40 litri pe metru pătrat, iar în zonele afectate mai intens, la peste 50-60 litri pe metru pătrat.
Potrivit notează botosaninews.ro, evoluția acestor fenomene este în permanență monitorizată de Centrul Operațional al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Echipele de pompieri din toate stațiile din județ sunt pregătite pentru intervenții rapide, pentru a sprijini cetățenii în caz de nevoie.