Continuăm seria mărturiilor femeilor care au trecut prin relații abuzive, iar acum își doresc ca vocea lor să fie auzită și să salveze vieți. În această seară, povestea unei femei care a îndurat ani de violență, umilință și frică. A crezut mult timp că dacă tace, se va proteja pe ea și pe copilul ei. Fals. Astăzi spune că tăcerea nu înseamnă decât să dai putere agresorului și să lași coșmarul să continue. Victimele violenței domestice pot cere ajutor la linia gratuită 0800 500 333. Reporter: Ce v-a determinat să vă spuneți povestea? Victima unei relații abuzive: Faptul că nu doar eu sunt în această situație, nu doar eu am trecut printr-o traumă atât de cumplită, sunt foarte, foarte multe femei care suportă abuzuri duse până la crimă, să ne amintim de cazul Teodorei, de acum o lună și jumate. Și ar trebui ca societatea să înțeleagă că tăcerea noastră ne face complici la aceste gesturi criminale.Poate eu am avut șansa să rămân în viață, dar și tăcerea altora la adresa a ceea ce mi s-a întâmplat mie, și tăcerea mea la adresa a ceea ce i s-a întâmplat Teodorei, perpetuează această mentalitate că lucrurile pot să meargă și așa. Reporter: Dumneavoastră, cât timp ați trăit într-o relație abuzivă? -De trăit am trăit șapte ani. Procesul de a ieși din relația abuzivă a durat 14 ani. Reporter: De ce spuneți asta? -Pentru că după momentul acela de click, când am făcut pasul în afara căsătoriei și am făcut divorțul, au urmat foarte, foarte mulți ani în care agresorul s-a întors de nenumărate ori. M-a agresat în continuare și pe mine, și pe părinții mei, și pe copilul meu. A fost greu în primul și în primul rând să ies din acest cerc al violenței și al agresiunii. Când ajungi la capătul puterilor și atunci s-ar putea să fie, poate prea târziu, atunci, într-adevăr, fugi cu două perechi de picioare. Dar în momentul acela fugi fizic, faptic, emoțional, există riscul să te întorci acolo. Abuzul începe cu violența emoțională, cu trauma emoționala. Agresorul întâi și întâi încearcă să te minimizeze din punct de vedere sufletesc și, odată ce ai ajuns acolo, jos, la firul ierbii, atunci aplică și abuzul fizic. Reporter: Care a fost momentul care v-a determinat și a fost atât de mult și ați spus „Stop”? Până aici, nu mai pot, și ați plecat. -În primul și în primul rând am văzut moartea cu ochii. Am fost pur și simplu la un pas. Am născut prematur, ca urmare a abuzurilor. Iar momentul crucial a venit la puțin timp după ce s-a născut copilul și am considerat că nu este posibil ca violența dusă până la a te omorî este o modalitate de a educa un copil. Nu trebuie să vadă așa ceva, nu trebuie să trăiască așa ceva. Acum este major și a decis el singur că are nevoie de terapie, dar în toată această perioadă de timp, din păcate, toată presiunea a fost pe el. Avem o mentalitate care permite agresorului că „Vezi Doamne, palma pe care o dă la început nu este atât de dramatică”. Avem oameni ai legii care spun că o mică bătaie nu te-a omorât. Reporter: Credeți în puterea exemplului? Credeți că este important ca femeile să vorbească despre asta? -Da, cu certitudine. Pentru că dacă nu vorbim, nici nu facem prevenție. Reporter: În final o să vă rog să transmiteți un mesaj celor care ne privesc și poate se identifică într-o astfel de situație, poate nu au cu cine să vorbească, poate până acum nu și-au spus povestea, dar găsesc elemente comune în povestea dumneavoastră. -Tuturor le-aș spune să fie atente, tuturor femeilor care trec prin o asemenea situație, le-aș spune să fie atente la ce le spune corpul și sufletul lor. Un mic semn că le este încălcată demnitatea, este primul pas ca să conștientizeze și să vorbească, să ducă în public povestea și să caute ajutorul necesar.