Vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a anunțat că nu va prelua funcția de președinte după decesul lui Cătălin Toma. Acesta consideră că mandatul trebuie continuat de către liberali.
Oprișan a publicat pe Facebook poziția sa oficială în calitate de vicepreședinte al administrației județene în urma speculațiilor apărute în mass media cu privire la preluarea atribuțiilor președintelui decedat.
„Cu sufletul copleșit de tristețe, mă simt dator să clarific în mod public poziția mea în acest moment. Dorința mea este clară: Nu doresc să preiau locul fostului președinte Cătălin Toma și atribuțiile de președinte al instituției”, a scris Oprișan.
El consideră că mandatul conferit de cetățeni la alegerile locale din 2020 trebuie continuat și dus la final de către colegii lui Cătălin Toma.
„În aceste momente de tristețe și încărcată emoțional, este datoria noastră de onoare să respectăm memoria acestui om tânăr pe care l-am apreciat pentru echilibrul, bunătatea, modestia și integritatea sa. Voi continua să fiu alături de vrânceni și voi susține proiectele pentru dezvoltarea Vrancei, așa cum am făcut-o și în ultimii ani”, a mai scris Oprișan.
Consiliul Județean Vrancea se confruntă cu un blocaj total la nivelul instituției și al subordonatelor în urma decesului lui Cătălin Toma. O ședință pentru a decide cine va prelua atribuțiile președintelui defunct a fost stabilită pentru joi, 22 februarie.
De notat, Oprișan a declarat că dorește să respecte memoria lui Cătălin Toma și să-i continue munca prin susținerea proiectelor de dezvoltare a județului Vrancea. Aceasta vine în contextul în care consiliul este în impas, iar atribuțiile de ordonator principal de credite nu pot fi preluate de nicio persoană din cadrul instituției.
De asemenea, decizia sa vine și ca o confirmare a susținerii PNL în continuarea mandatului câștigat de Cătălin Toma la alegerile locale din 2020, de a fi președintele județului Vrancea. Ramâne de văzut cine dintre cei doi vicepreședinți va decide să preia acest mandat greu.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail