Mircea Fechet se află în drum spre Galați pentru a evalua situația după inundațiile recente
Update cu 2 luni în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Cristina Preda
Mircea Fechet se află în drum spre Galați pentru a evalua situația după inundațiile recente
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat la Digi24 că se îndreaptă spre Galați pentru a analiza situația generată de inundațiile puternice din zonă. În cadrul intervenției sale, ministrul a discutat despre barajele care au cedat și măsurile care sunt luate pentru gestionarea situației.
„Sunt în drum spre Galați în acest moment și încerc să găsesc o cale pentru a putea ajunge acolo. Continuăm discuțiile cu colegii mei și cu celelalte instituții implicate. Vreau să subliniez că, în absența mea, toți cei implicați în eliminarea pericolelor își fac datoria constant, așa cum au făcut și până acum. E important să mergem la fața locului în cadrul acestor situații dificile. Ne coordonăm cu autoritățile locale, cu Departamentul pentru Situații de Urgență, cu Prefectura și cu celelalte organisme, așa cum am anunțat încă de ieri, de la ora 12, când am convocat comitetul de urgență", a declarat ministrul.
În urma inundațiilor, două baraje piscicole din Galați au cedat, iar autoritățile competente se află la fața locului pentru evaluări. „Este vorba despre amenajări private, care nu sunt în administrarea Apelor Române. Deocamdată nu avem o evaluare completă, dar pot spune că una dintre ele nu va afecta gospodăriile din zonă, deoarece apa din acea amenajare nu ajunge la case”, a explicat Fechet.
Din păcate, bilanțul inundațiilor este tragic, cu cinci persoane decedate în Galați. „Este un bilanț tragic legat de pierderile de vieți omenești. În acest moment, colegii de la Apele Române sunt la fața locului cu utilaje și bărci de salvare, fiind ajutați și de echipe din alte județe”, a adăugat ministrul Mediului.
Mircea Fechet a menționat și planul de aprovizionare cu apă potabilă pentru locuitorii afectați. „Este esențial să ne asigurăm că persoanele afectate au unde să stea în noaptea aceasta. Cei care nu pot rămâne în propriile case vor fi duși în diverse spații de cazare sau vor avea acces la locuințe temporare”, a conchis ministrul.