Fugarul Cătălin Cherecheș, adus cu mascații din Germania, va ajunge astăzi la Rahova pentru a-și petrece cele 21 de zile de carantină conform legii. După perioada obligatorie de izolare, el va fi transferat la penitenciarul Aiud, unde va executa pedeapsa de un an în regim închis, fiind singur în cameră. După această perioadă, el va fi mutat la penitenciarul Baia Mare, unde va împărți camera cu alți doi deținuți și va putea primi vizite și vorbi la telefon, conform regulilor în vigoare.
Cătălin Cherecheș mai are de înfruntat un proces în România, legat de o contestație în anulare a unei condamnări. Potrivit legii, acesta nu va fi pedepsit pentru fuga sa din țară, deoarece nu a trecut fraudulos frontiera și a fost verificat de un polițist la vamă. De asemenea, nu se poate lua în calcul nicio pedeapsă pentru legea fugarilor, deoarece încă se așteaptă o decizie din partea Curții Constituționale. Cheltuielile de extrădare nu vor fi suportate de către acesta, deoarece proiectul de lege aflat în dezbatere încă nu a fost aprobat.
În cazul în care Cătălin Cherecheș se va comporta exemplar și va participa la activități în penitenciar, pedeapsa sa ar putea să fie redusă. De asemenea, perioada petrecută în Germania nu va fi luată în considerare la executarea pedepsei de închisoare, însă i se vor scădea din aceasta doar cele 21 de zile de carantină și noaptea petrecută în Penitenciarul Arad.
Fostul primar a fost condamnat în data de 24 noiembrie 2023 la cinci ani de închisoare pentru luare de mită. Acesta a reușit să fugă din țară în ciuda faptului că se afla sub control judiciar. La data de 28 noiembrie 2023, acesta a fost reținut de poliția germană în orașul Augsburg, iar în urma deciziei judecătorilor din Munchen din 13 martie, Cătălin Cherecheș a fost extrădat înapoi în România.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail