Echinoctiul de toamnă 2024 marchează începutul sezonului rece
Update cu 1 lună în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Maria Simionescu
Echinoctiul de toamnă 2024 marchează începutul sezonului rece
Astăzi, la ora 15:44, ora României, va avea loc echinoctiul de toamnă, semnificând sfârșitul verii și începutul toamnei astronomice. Odată cu acest eveniment, durata zilei va scădea treptat, iar nopțile vor deveni mai lungi, până la solstițiul de iarnă din 21 decembrie.
Echinoctiul de toamnă se întâmplă în fiecare an aproape de sfârșitul lunii septembrie, moment în care longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180 de grade. Acesta este un fenomen care se petrece de două ori pe an, atât în emisfera nordică, cât și în sudică, când ziua și noaptea au o durată similară.
În regiunile polare, totuși, lucrurile sunt diferite. La Polul Nord, începe noaptea polară, în timp ce la Polul Sud, Soarele va rămâne vizibil pe cer timp de șase luni, până la echinoctiul de primăvară. În emisfera sudică, 22 septembrie este data ce marchează începutul primăverii.
Din punct de vedere calendaristic și meteorologic, toamna începe pe data de 1 septembrie, iar anotimpurile sunt împărțite în patru perioade de câte trei luni pentru a corespunde calendarului gregorian și a facilita statistici lunare și sezoniere, inclusiv prognoze meteo.
Echinoctiul este definit ca începutul calendaristic sau astronomic al toamnei și al primăverii. Termenul „equinoctiu” provine din „aequinoctium”, care este o combinație dintre cuvintele latine „aequus” (egal) și „nox” (noapte). Acest fenomen are loc când ziua și noaptea sunt aproximativ egale în toată lumea.
Echinoctiul de primăvară are loc în jurul datei de 20 martie, moment în care Soarele traversează ecuatorul ceresc din emisfera sudică în cea nordică. După echinoctiul de toamnă, care se petrece astăzi, nopțile vor fi mai lungi decât zilele, până la solstițiul de iarnă.
De asemenea, în 2024, schimbarea orei va avea loc la sfârșitul lunii octombrie, în noaptea de 26 spre 27, când se va trece la ora de iarnă.