Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a emis o autorizaţie de construire pentru vila de pe Bd. Aviatorilor 86, conform News.ro. Recorder.ro anunțase anterior că aceasta ar fi pregătită pentru Klaus Iohannis după terminarea mandatului său de președinte.
Vila face parte dintr-o zonă construită protejată, iar atribuțiile de emitere a autorizațiilor de construire sunt împărțite între primarul municipiului și primarii de sector, în conformitate cu legea.
„Am primit o cerere de autorizare a construirii și am verificat că lucrările sunt exclusiv interioare, cu excepția unei scări exterioare care nu se vede din stradă. Proiectul a fost verificat de colegii mei și semnat de mine”, a declarat primarul Nicuşor Dan.
În plus, acesta a confirmat că nu a furnizat niciunui partid planurile interioare ale clădirii, în conformitate cu legea care prevede că informațiile publice sunt doar fațada clădirii și coeficienții de construcție.
La rândul său, Administrația Prezidențială a transmis că nu există nicio cerere din partea președintelui Klaus Iohannis sau a Administrației Prezidențiale pentru atribuirea unei locuințe de protocol și a unui spațiu pentru cabinet de lucru, după încheierea mandatului.
Pe de altă parte, premierul Marcel Ciolacu a afirmat că nu știe pentru cine este pregătită clădirea și va cere Secretarului General al Guvernului toate informațiile privind investiția în vila de protocol din Aviatorilor.
Apariția informațiilor despre această vilă de protocol a fost făcută publică de Recorder.ro, care a relatat că RA-APPS (Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat), însărcinată cu păstrarea și administrarea bunurilor de protocol ale statului, a început lucrările de renovare a unei vile de 1.200 mp, cu costuri estimate la 7 milioane de euro. Acesta era sediul unui partid politic și se află într-o zonă exclusivistă a Bucureștiului.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail