Ajutoare de urgență pentru localnicii din județul Galați afectați de inundații
Update cu 2 luni în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Andrei Miroslavescu
Ajutoare de urgență pentru localnicii din județul Galați afectați de inundații
Localnicii din județul Galați, care au rămas fără case din cauza inundațiilor recente, vor beneficia de peste 400 de tone de alimente de primă necesitate, precum conserve, cașcaval, apă și zahăr, alături de diverse produse necesare pentru cazare. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis să aloce aceste resurse din rezervele de stat, iar transportul acestora va fi realizat cu ajutorul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Ministerului Apărării Naționale și Departamentului pentru Situații de Urgență.
Potrivit unui comunicat din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), ajutoarele vor include și construcții modulare pentru cazare, grupuri sanitare, saci de dormit, perne, paturi, saltele și lenjerie de pat. Transportul va fi efectuat cu 20 de autocamioane și 7 ansambluri rutiere, iar o automacara de la USISU Ciolpani va prelua containere igienice de la ISU Prahova pentru a le trimite în județul Galați. Totodată, o altă automacară de la ISU Vrancea va merge la depozitul ANRSPS din județul Bacău pentru a încărca materiale.
Peste 5.000 de gospodării din 12 localități au fost afectate de aceste inundații istorice, care au dus la decesul a patru persoane și la evacuarea a 252 de oameni de către autorități. În urma acestor evenimente, premierul Marcel Ciolacu, împreună cu mai mulți miniștri și alte autorități, s-au deplasat de urgență în județul Galați pentru a evalua situația.
În cadrul acestei intervenții, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat o hotărâre care prevede alocarea de măsuri de suport umanitar, inclusiv construcții ușoare pentru cazare, apă și alimente, destinate unităților administrativ-teritoriale din județul Galați. De asemenea, Departamentul pentru Situații de Urgență a fost desemnat să solicite administrației naționale suplimentarea cantităților de produse și materiale necesare în urma unei analize detaliate a nevoilor din zonă.