Accident rutier la Târgu Jiu: o elevă de 14 ani, lovită pe trecerea de pietoni
Update cu 5 zile în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Cristina Preda
Accident rutier la Târgu Jiu: o elevă de 14 ani, lovită pe trecerea de pietoni
O elevă de 14 ani a fost accidentată de un autoturism pe o trecere de pietoni din apropierea unei școli din Târgu Jiu. Conducătorul auto, în vârstă de 83 de ani, a părăsit locul accidentului, conform informațiilor oferite de Inspectoratul de Poliție Județean Gorj.
Incidentul s-a petrecut vineri, când un participant la trafic a anunțat printr-o postare online că o fată a fost lovită de o mașină în apropierea unei unități de învățământ, iar șoferul ar fi continuat să conducă. Ca urmare a acestei sesizări, polițiștii s-au autosesizat și au început verificările pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului.
După cercetări, autoritățile au reușit să îl identifice pe șoferul implicat. Este vorba despre un bărbat de 83 de ani, din Târgu Jiu, care a fost testat cu aparatul etilotest, având o concentrație de 0,24 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
În aceeași zi, personalul Spitalului de Urgență Județean a informat poliția despre sosirea unei tinere în vârstă de 14 ani care suferea leziuni cauzate de un accident rutier. Ancheta a constatat că ea a fost acroșată de autoturismul condus de bărbatul de 83 de ani în timp ce traversa strada printr-un loc marcat corespunzător.
În prezent, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.