Zelenski îl critică pe Biden: „Trebuie să creadă mai mult în noi. Rușii râd de situația asta și îi vânează pe oameni”
Inapoi

Zelenski îl critică pe Biden: „Trebuie să creadă mai mult în noi. Rușii râd de situația asta și îi vânează pe oameni”

Postat pe 31 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 14 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Externe
Şovăiala preşedintelui Joe Biden de a aproba utilizarea armelor occidentale împotriva unor ţinte din Rusia le-a permis forţelor Kremlinului să râdă de Ucraina şi să-i poată „vâna” pe oameni, a acuzat preşedintele Volodimir Zelenski într-un interviu pentru The Guardian. Joi seară s-a aflat că, după o muncă de convingere de luni de zile, SUA au făcut un pas mic, dar simbolic, şi că, pentru prima dată, vor permite armatei de la Kiev să folosească unele arme de fabricaţie americană pentru a trage asupra teritoriului Rusiei, dar doar în zona de graniţă, pentru apărarea oraşului Harkov. Însă, în interviul acordat în The Guardian, Zelenski a precizat că Ucraina trebuie să poată folosi arme „puternice”, cu rază lungă de acţiune, care pot lovi ţinte în adâncimea teritoriului rusesc - o linie roşie pe care Casa Albă a refuzat să o ridice. SUA, a spus Zelenski, trebuie să „creadă mai mult în noi”. Fără această aprobare din partea americanilor, Zelenski a spus că şi alţi aliaţi ar putea continua să nu permită Ucrainei să folosească armele lor cu rază lungă de acţiune. „Credeţi-ne, trebuie să răspundem. Ei nu înţeleg nimic altceva decât forţa. Nu suntem nici prima şi nici ultima ţintă. Cred că este absolut ilogic să ai arme (occidentale) şi să vezi cum criminali, terorişti, ne ucid dinspre partea rusă. Cred că, uneori, ei râd de această situaţie. Pentru ei, este ca şi cum ar merge la vânătoare. Vânătoare de oameni. Ei înţeleg că noi îi putem vedea, dar nu putem ajunge la ei. Putin nu este nebun. El este periculos, ceea ce este mult mai înfricoşător”, a avertizat Zelenski vorbind despre Rusia. În interviul pentru The Guardian, liderul ucrainean a dezvăluit că i-a cerut fostului premier britanic Boris Johnson să facă lobby pe lângă Donald Trump în perioada premergătoare votului din Congresul american, din aprilie, pentru aprobarea ajutorului de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, la care republicanii de dreapta dură se opuneau. Zelenski a mai spus că noile arme americane încă nu au sosit în cantităţi suficiente pentru a echipa brigăzi ucrainene suplimentare în nord-est, unde Rusia avansează. El a spus că ar vrea să folosească arme cu rază lungă de acţiune, cum ar fi rachetele Storm Shadow fabricate în Marea Britanie, şi că, în ciuda relatărlor care susţin contrariul, Marea Britanie nu a dat „100% permisiunea” de a face acest lucru. În realitate, Downing Street îi aşteaptă pe americani, a sugerat Zelenski. „Am ridicat această problemă de două ori. Nu am primit nicio confirmare din partea lui (n.r. David Cameron, ministrul de Externe). O decizie finală a Marii Britanii şi a altor parteneri depinde de consens, poziţia de la Washington fiind crucială, a lăsat el să se înţeleagă. „Ştiţi cum funcţionează”, a spus Zelenski. Zece ţări şi-au manifestat sprijinul pentru eliminarea „liniilor roşii” în ceea ce priveşte folosirea armamentului occidental. Preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi-a indicat miercuri sprijinul, afirmând că Ucraina ar putea folosi rachete franceze cu rază lungă de acţiune Scalp împotriva siturilor militare ruseşti ostile. Biden este însă de mult timp îngrijorat de riscurile unui conflict nuclear direct cu Moscova. Preşedintele american va lipsi probabil şi de la summitul de pace care va avea loc luna viitoare în Elveţia, organizat de Ucraina. Întrebat dacă se simte dezamăgit de SUA şi de conducerea acesteia, Zelenski a răspuns: „Cred că trebuie să creadă mai mult în noi”. În ultima săptămână, Rusia a folosit bombe ghidate pentru a ucide cel puţin 25 de civili în Harkov. Cu toate acestea, Ucrainei nu i s-a permis să tragă în Rusia, a arătat Zelenski. De asemenea, nu a avut suficiente arme convenţionale pentru a echipa brigăzile de rezervă, care puteau fi desfăşurate pentru a-i împinge pe ruşi înapoi după asaltul lor în regiunea Harkov, ceea ce a deschis o nouă linie a frontului. „Nimeni nu acuză pe nimeni. Suntem acolo unde ne aflăm. Ne luptăm şi suntem în război, şi nu la început. De aceea, trebuie să găsim o cale de ieşire din situaţie în fiecare zi”, a precizat Zelenski. Zelenski a remarcat şi că ţările occidentale, care se bucură de pace, au „priorităţi diferite” şi, de înţeles, nu împărtăşesc sentimentul de urgenţă existenţială al Ucrainei. Dar „dialogul” pe care îl privilegiază în locul acţiunii ar putea fi frustrant pentru Kiev, a explicat preşedintele. „Pentru noi, timpul înseamnă viaţa noastră. Dacă nu cobori într-un minut (la un adăpost antiaerian), poţi fi mort. Prin urmare, atitudinea faţă de timp este complet diferită”, a arătat el. Pe de altă parte, Rusia „se mişcă mai repede” decât Occidentul în ceea ce priveşte fabricarea şi furnizarea de arme pentru forţele sale armate. Zelenski a comparat Ucraina cu o navă - „nu una care se scufundă”, dar care trebuie să ajungă la destinaţie „în mod corect” şi întreagă, salvând „cât mai multe vieţi posibile”. El a vorbit, de asemenea, despre preţul emoţional şi personal pe care războiul îl are asupra oamenilor din ţara sa. „Nu ştii ce este războiul până când nu ajunge în casa ta, pe strada ta, la un prieten de-ai tăi, la cineva cu care ai studiat sau la cineva pe care îl iubeşti. Până când nu ai asta, războiul este undeva departe”, a spus el. În condiţiile în care nu se întrevede un sfârşit al războiului, Zelenski a declarat că negocierile cu Rusia sunt nerealiste. El a spus că un acord de pace ar fi o „capcană”, deoarece Putin ar încălca orice acord şi „nu poate fi crezut”. Preşedintele Rusiei a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei în 2022 deoarece Occidentul a răspuns slab la anexarea Crimeei şi la preluarea unor părţi din estul Ucrainei în 2014, a explicat Zelenski. Rusia insistă că Ucraina trebuie să accepte noile realităţi teritoriale. Dar Zelenski avertizeză că Moscova va exploata orice pauză în lupte pentru a-şi „întări muşchii pe câmpul de luptă” şi va lovi din nou, mai devreme sau mai târziu. Conflictul din Ucraina este similar celui de-al Doilea Război Mondial, deşi la o scară mai mică, din cauza „ideologiei fascismului rusesc”, a spus Zelenski, în replică la retorica rusă care vorbeşte despre nazismul conducerii de la Kiev. „Metodologia” brutală a lui Putin a fost aceeaşi ca în Germania nazistă, a afirmat liderul ucrainean. Aceasta a inclus „execuţii în masă, gropi comune şi violuri”. Soldaţii ruşi au folosit chiar „aceleaşi rute” ca armata lui Hitler în campania lor de a cuceri Kievul şi de a domina ţara, a menţionat Zelenski. Dacă Rusia ar câştiga în Ucraina, Putin ar căuta să remodeleze şi mai mult graniţele Europei prin atacarea altor naţiuni, a avertizat Zelenski. „Acesta este adevăratul Al Treilea Război Mondial”, a subliniat el. Există puţine perspective ca cel mai mare război din Europa de după 1945 să se încheie în curând. Zelenski a dezvăluit că citeşte cărţi despre istoria secolului al XX-lea, câteva pagini înainte de culcare, care explorează „mentalităţile” unor figuri ale Războiului Rece, precum Winston Churchill şi Iosif Stalin, şi relaţiile dintre cele două superputeri, plus Cuba. Zelenski a fost ales în 2019. Alegerile care ar fi trebuit să aibă loc luna aceasta au fost amânate din cauza conflictului. Are el, la vârsta de 46 de ani, rezistenţa necesară pentru a continua? a fost întrebat preşedintele ucrainean. El a declarat că, atunci când a devenit preşedinte, a promis că va fi alături de popor „până la sfârşit” şi că va apăra Constituţia. Prin urmare, ar fi nedrept să arate vreo slăbiciune, a explicat el. „Pur şi simplu nu am dreptul. Aş fi nedemn. Aş fi un mincinos. Şi cu siguranţă nu aş vrea să fiu un mincinos, mai ales pentru copiii mei”, a punctat el.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din botosani

-
-

09:56

Zeci de șoferi care au parcat aiurea pe străzile din Botoșani, sancționați de Poliția Locală

Zeci de șoferi care au parcat aiurea pe străzile din municipiul Botoșani au fost sancționați de Poliția Locală. Potrivit unui comunicat al instituției, polițiștii locali au acționat și dispus măsuri pentru nerespectarea prevederilor H.C.L. nr. 292/2017 și O.U.G. nr 195/2002 (Codul Rutier), aplicând 20 de sancțiuni contravenționale în cuantum total de 2910 lei. S-a intervenit punctual pe str. Mihail Kogălniceanu, bd. Mihai Eminescu și str. Cuza Vodă, pentru identificarea conducătorilor
Image Description

09:40

Bătrân mutilat pe viață în propria curte

Un incident șocant a avut loc în județ, unde un bătrân în vârstă de 79 de ani a fost mutilat pe viață în timp ce meșterea în curtea casei sale. Totul s-a petrecut în câteva secunde, în localutatea Dorobanți. Bărbatul încerca să repare un flex defect, cu care intenționa să taie o scândură. Observând că unealta nu funcționează corespunzător, acesta a decis să remedieze problema. A scos din priză dispozitivul,
Image Description

09:39

„Spor de femeie” încasat și de bărbați. Se întâmplă într-o companie de stat

„Spor de femeie” încasat și de bărbați. Se întâmplă într-o companie de stat, aflată în subordinea Ministerului Energiei – Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), anunță Digi24. Întreaga conducere a respectivei companii primește un spor de 10%, pentru simplul motiv că în Consiliul de Administrație este prezentă și o femeie. Așadar, și bărbații se bucură de acest privilegiu. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a dezvăluit, la Digi24, că va
Image Description

09:09

Bucătărie mistuită de flăcări în judeţ. Semnal de alarmă tras de pompieri

Un incendiu s-a produs, ieri după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Puțureni. O bucătărie de vară a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Coțușca și Stației Săveni, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Coțușca. Aceștia au constatat faptul că anexa
Image Description

08:36

FOTO Incendiu violent într-o localitate din județul Botoșani. O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale

Un incendiu s-a produs, joi după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Puțureni. O bucătărie de vară a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. Au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Coțușca și Stației Săveni, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Coțușca. Aceștia au constatat faptul că anexa ardea în totalitate. Pompierii au acționat rapid
Image Description

Recente din Romania

-
-

10:14

- Gorj - Transportul și anul viitor pentru angajații Termocentralei de la Turceni

Salariații din cadrul Sucursalei Electrocentrale de la Turceni au asigurat transportul de la domiciliu la locul de muncă și retur până la jumătatea anului viitor.În acest sens, vor fi achiziționate servicii de transport persoane la și de la locul de muncă pentru Termocentrala Turceni.Transportul este gratuit și asigurat în baza Contractului Colectiv de Muncă.Un acord cadru va fi valabil, începând de luna viitoare.Bugetul aprobat de către Directoratul Complexului Energetic Oltenia
Image Description

10:13

- Timis - Bărbat săltat de Poliția Locală. A amenințat cu un cuțit trei tineri din Tunisia și Maroc în Complexul Studențesc

În timp ce patrulau azi-noapte, în jurul orei 2, în zona Complexului Studențesc din Timișoara, polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și Ordine Publică au fost abordați, pe Aleea Studenților, de trei tineri, originari din Tunisia și Maroc. Aceștia le-au spus că au fost amenințați cu un cuțit de un alt tânăr. Agenții au pornit imediat în căutarea agresorului, pe care l-au găsit în fața unei cafenele. Bărbatul, aflat în
Image Description

10:11

- Maramures - Semnal de alarmă: Singurul cotidian print din Maramureş, în pericol din cauza comisionului majorat, perceput de Poşta Română

Cotidianul “GRAIUL Maramureşului”, primul ziar al maramureşenilor, cu răspîndire în toate localităţile judeţului și cu o experiență pe piață de peste 35 de ani este în pericol de a-și continua activitatea din cauza majorării comisionului perceput de Poșta Română începând cu 01.07.2025. Ziarul Graiul Maramureşului atrage atenția că majorarea de către Poșta Română a comisionului pentru distribuirea abonamentelor la cotidiane la cel puțin 1 leu / exemplar fără TVA, distribuit
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
botosani WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul botosani
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete