Un fost primar din Botoșani este acuzat că a cheltuit ilegal peste 600.000 de lei, iar acum i se cere să plătească prejudiciul. Este vorba de fostul primar al comunei Vorona, Aurel Ștefan, care ar fi făcut plăți nelegale către o firmă de construcții din județ. Primăria comunei Vorona a deschis o acțiune în instanță împotriva fostului primar Aurel Ștefan prin care cere judecătorilor să-l oblige pe acesta să plătească suma de 684.365 lei plus dobânda legală pentru o plată care ar fi fost ilegală. Fostului primar i se impută că ar fi actualizat nelegal prețurile la un contract încheiat între primărie și societatea comercială Tehnic Asist SRL. Actualul primar, Sergiu Dascălu, a deschis acțiunea în baza unei decizii a Curții de Conturi, prin care s-a stabilit un prejudiciu al bugetului local în sumă de 462.409 lei, „constând în plăți nelegale ca urmare a actualizării prețurilor prezentate de executant în propunerea financiară prin aplicarea la valoarea totală a situațiilor de lucrări executate și acceptate la plată a indicelui de inflație, la care se adaugă suma de 221.957 lei, reprezentând accesorii bugetare calculate de la data debitului principal”. Potrivit Curții de Conturi, au fost încălcate prevederile articolului 97, alin. 3 din HG 925/2006, care prevedea că „pentru a respecta principiul transparenței, posibilitatea de ajustare a prețului trebuie să fie precizată atât în documentația de atribuire, cât și în contractul care urmează a fi încheiat prin clauze speciale în acest sens”. „Fapta pârâului de încheia actul adițional într-o manieră vădit nelegală, cu consecințe patrimoniale defavorabile reclamantei, reprezintă o acțiune ilicită, în acest caz ilicitul îmbrăcând forma răspunderii delictuale”, se arată în acțiunea deschisă la Tribunalul Botoșani. Urmareste-ne pe Google News
Președintele Consiliului Județean (CJ) Botoșani, liberalul Valeriu Iftime, susține că pentru funcția de prefect al județului Botoșani îl va susține în continuare pe Dan Nechifor, după formarea noului Guvern. El susține că prefectul va fi pus în urma unei decizii la nivel central, dar ar fi corect ca această decizie să fie la nivel de județ. „Va fi o discuție pe Guvern. Eu voi milita să avem în continuare prefectul,
.
Instituțiile de urgență din județul Botoșani au fost mobilizate în contextul Codului Portocaliu de vijelii și Codului Galben de inundații. Având în vedere avertizarea meteorologică Cod portocaliu de vijelii și atenționarea hidrologică Cod galben de inundații, autoritățile din județul Botoșani sunt în stare de alertă. Toate instituțiile cu responsabilități în gestionarea situațiilor de urgență sunt pregătite să intervină pentru protejarea populației și a bunurilor acesteia. Prefectul județului, Dan Nechifor, a
.
„Locuitorii din municipiul Dorohoi și din împrejurimi nu mai suferă din punct de vedere al lipsei apei”, este anunțul făcut de conducerea Nova Apaserv. Directorul societății de apă și canalizare SC Nova Apaserv SA, Alin Cirimpei, a dat aceste asigurări, vineri, în cadrul ședinței de Consiliu Județean. Potrivit acestuia, s-a făcut un „efort substanțial” în ultimele șase luni pentru remedierea problemelor legate de lipsa apei. „Am mărit capacitatea de alimentare
.
16 primării din județul Botoșani primesc bani din Fondul de rezervă al Consiliului Județean (CJ) pentru surse de apă pentru animale, energie regenerabilă și drumuri de exploatație. CJ are pe ordinea de zi a ședinței de vineri un proiect de hotărâre privind repartizarea a 3,9 milioane de lei, din Fondul de rezervă, către Primăria orașului Darabani și primăriile a 15 comune. Cele 15 comune beneficiare de fonduri sunt Brăești, Broscăuți,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.