S-a întors cu fața spre Dumnezeu! Primarul din Mihai Eminescu, care este acuzat de corupție, dă bani la biserici
Inapoi

S-a întors cu fața spre Dumnezeu! Primarul din Mihai Eminescu, care este acuzat de corupție, dă bani la biserici

Postat cu 3 ore în urmă

Update cu 3 ore în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Administratie
Primarul comunei Mihai Eminescu, Verginel Gireadă, care este acuzat de procurorii DNA că ar fi primit mită de la omul de afaceri Marcel Bîrsan, a devenit mai credincios după problemele de natură judiciară cu care se confruntă. El a decis să finanțeze mai multe biserici de pe raza comunei sale în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general. Astfel el a alocat 100.000 de lei din bugetul local pentru ONG-uri, bani care se alocă în întregime pentru domeniul „Culte religioase”. În anii anteriori, el a finanțat din bugetul comunei activități sportive, în special cele ale echipei locale de fotbal, dar și festivalul „Floare albastră”, care în acest an nu a mai fost organizat. Banii pentru biserici se alocă în baza unor proiecte pe care parohiile trebuie să le depună până pe 8 septembrie. Urmareste-ne pe Google News
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Administratie
Administratie

Peste 6.000 de posturi vor dispărea din administrația publică. Ce pregătește Guvernul 

Guvernul continuă reformele în administrația publică printr-un al doilea pachet de măsuri fiscale, aflat acum în consultare publică. Planul, coordonat de Ministerul Dezvoltării, prevede reduceri masive de personal și schimbări în modul de recrutare și evaluare a funcționarilor. Potrivit proiectului, peste 6.000 de posturi vor fi eliminate din cabinetele demnitarilor, atât la nivel central, cât și local. Actuala structură administrativă cuprinde peste 10.000 de astfel de funcții, incluzând și posturile .

Administratie

Primăria municipiului Botoșani caută administrator cu studii medii

Primăria municipiului Botoșani caută administrator cu studii medii. Unitate administrativ teritorială a scos la concurs un post de administrator treapta I, pe perioadă nedeterminată. Candidații trebuie să aibă studii medii cu diplomă de bacalaureat, vechime de minim 3 ani în specialitatea studiilor liceale, în activitatea de administrator, dovedită prin adeverință de vechime sau copie Carte de Muncă. Depunerea dosarului de înscriere la concurs are loc în perioada 08 – 22.08.2025, .

Administratie

Detalii cutremurătoare din cazul botoșăneanului care și-a violat și ucis nepoata de 8 ani. Copila a ajuns la el după un ceaun, îmbrăcată în doar lenjerie intimă, iar individul a luat-o razna

Detalii cutremurătoare din cazul botoșăneanului care și-a violat și ucis nepoata de 8 ani. Petrică Hlibac a fost condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, viol asupra unui minor, lipsire de libertate. Inculpatul trebuie să plătească fiecăreia dintre cele șase părți civile suma de 50.000 de lei, reprezentând daune morale. Familia lărgită a victimei, formată din concubinul mamei, mama și cei patru copii .

Administratie

Trei firme din Botoşani caută ucenici. Pe ce posturi angajează tineri necalificaţi

Trei firme din judeţul Botoşani caută ucenici în vederea angajării. Acestea primesc bani de la stat pentru a angaja tineri necalificaţi. Societatea BSIE Lounge din municipiul Botoşani recrutează trei ucenici bucătari, impunând ca studii doar gimnaziul, iar societatea Very Boring Company caută un ucenic-lucrător comercial, de asemenea cu studii gimnaziale. Totodată, Pușcașu E. Laura Întreprindere Individuală recrutează un ucenic strungar cu studii profesionale, potrivit datelor Agenției Județene pentru Ocuparea Forței .

Pagina de facebook

-
-

Recente din botosani

-
-

10:05

Alertă Cod Galben pentru județul Botoșani. Intră în vigoare în această seară

De duminică seară, de la ora 21:00, până luni dimineață, la ora 06:00, județul Botoșani va fi sub incidența unui Cod Galben de vânt. Potrivit meteorologilor, vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50 – 60 km/h. Pentru a preveni situațiile de urgență, ISU Botoșani recomandă cetățenilor respectarea următoarelor măsuri: ✔️ fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi
Image Description

09:51

Contrabandiști surprinși pe malul Prutului. Focuri de armă și captură de peste 25.000 de euro (VIDEO)

Poliţiştii de frontieră din Botoşani au dejucat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o tentativă de contrabandă cu țigări pe malul Prutului. Operațiunea s-a încheiat cu confiscarea unui transport evaluat la peste 25.000 de euro (n.r. – 125.000 de lei) și cu focuri de armă trase în plan vertical. Potrivit autorităților, incidentul s-a petrecut pe 9 august, în jurul orei 00:10, pe direcția localității Dămideni. În timp ce patrulau, polițiștii
Image Description

09:24

Viteză sau nepăsare. Cum au fost sancționați 29 de șoferi într-o singură acțiune a Poliției

Unii șoferi continuă să ignore regulile de circulație, chiar și în zone cu risc ridicat de accidente. Este concluzia ce se desprinde dintr-o acțiune organizată vineri de Poliția Rutieră, care a vizat prevenirea și combaterea accidentelor cauzate de viteza excesivă. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean, controalele au fost desfășurate în perimetre unde, în trecut, au avut loc accidente grave. În numai câteva ore, polițiștii au depistat 29 de conducători
Image Description

09:18

UTA, noul lider din SuperLigă

UTA a urcat pe primul loc în clasamentul SuperLigii după ce a învins-o pe Farul Constanța cu scorul de 2-1 (1-0), pe teren propriu, într-un meci din etapa a V-a a SuperLigii. Arădenii au marcat primii, prin cipriotul Marinos Tzionis (min.8), dar Farul a egalat prin Eduard Radaslavescu (61). UTA a marcat golul victoriei prin fundașul ucrainean Dmitro Pospelov (min.78), care a deviat la colțul lung cu capul mingea trimisă
Image Description

08:41

FOTO Imagini sinistre într-o localitate din Botoșani. Păsări în țepușe amplasate lângă drum

Imagini sinistre au putut fi văzute într-o localitate din județul Botoșani. Păsări moarte, ce par a fi ciori, atârnate în țepușe au fost fotografiate în intravilanului localității Cătămărăști Deal, pe strada Ghioceilor, la aproximativ doi metri de sol. „Totodată, pe langa imaginea horror cu rol de sperietoare, proprietarul a administrat si o soluție anti – animale. Am surprins in zona terenului sau animalele domestice fugind, schelalaind / mieunând etc., fara
Image Description

Recente din Romania

-
-

10:08

- Gorj - Comisarul General al Gărzii de Mediu și doi miniștri, în vizită de lucru în Gorj

„Astăzi, 9 august, domnul Andrei Corlan, Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu, i-a însoţit pe Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu şi pe Ministrul Economiei, Radu Miruţă, în vizita de lucru pe care aceştia efectuat-o în judeţele Gorj şi Hunedoara ‼ Unul din obiectivele vizitei a fost evaluarea situaţiei deşeurilor textile şi a comerţului second hand, în perspectiva protecţiei mediului şi a tranziţiei către o economie circulară. În
Image Description

10:08

- Constanta - VIDEO Poliția Română a ȘTERS un clip devenit viral din cauza ironiilor: MAI îi sfătuia pe români să nu meargă cu arme la nunți

Clipul nu mai apare pe niciun canal oficial al Poliției Române sau al Ministerului Afacerilor Interne, dar scenele pot fi găsite în distribuirile mai multor utilizatori de ai rețelelor sociale și în rezultatele căutărilor pe Google. În clip, arată Ziare.com, MAI îi sfătuiește pe români să nu meargă cu arme neletale la nunți, ca să fure mireasa. În clip, participanții la o nuntă se distrează, dansează, iar mireasa aruncă buchetul.
Image Description

10:05

- Botosani - Alertă Cod Galben pentru județul Botoșani. Intră în vigoare în această seară

De duminică seară, de la ora 21:00, până luni dimineață, la ora 06:00, județul Botoșani va fi sub incidența unui Cod Galben de vânt. Potrivit meteorologilor, vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50 – 60 km/h. Pentru a preveni situațiile de urgență, ISU Botoșani recomandă cetățenilor respectarea următoarelor măsuri: ✔️ fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
botosani WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul botosani
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete