Detalii cutremurătoare din cazul botoșăneanului care și-a violat și ucis nepoata de 8 ani. Copila a ajuns la el după un ceaun, îmbrăcată în doar lenjerie intimă, iar individul a luat-o razna
Detalii cutremurătoare din cazul botoșăneanului care și-a violat și ucis nepoata de 8 ani. Petrică Hlibac a fost condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, viol asupra unui minor, lipsire de libertate. Inculpatul trebuie să plătească fiecăreia dintre cele șase părți civile suma de 50.000 de lei, reprezentând daune morale. Familia lărgită a victimei, formată din concubinul mamei, mama și cei patru copii minori (printre care victima în vârstă de 8 ani), locuiau într-un imobil situat într-un sat din județul Botoșani, împreună cu părinții concubinului mamei victimei, o soră a acestuia și o nepoată. Imobilul menționat se afla în imediata apropiere a locuinței inculpatului, unde acesta se gospodărea singur. Inculpatul era fratele concubinului mamei victimei. Zona unde locuiau aceștia este una mărginașă, plină de vegetație înaltă și liziere de salcâmi, proprietățile nefiiind delimitate pe toată suprafața lor. În seara de 24 mai 2024, inculpatul, după ce anterior consumase alcool, s-a întors la domiciliul său, trecând pe lângă imobilul victimei, unde a vorbit cu membrii familiei, după care a plecat spre locuința sa. În jurul orelor 20.30, mama victimei a trimis-o pe victima minoră la domiciliul inculpatului pentru a aduce un ceaun în care să se prepare mâncarea pentru a doua zi. Îmbrăcată doar în lenjerie intimă, victima s-a deplasat la locuința inculpatului, care împotriva voinței victimei, prin constrângere fizică, a dus-o pe aceasta în apropierea casei sale, în extravilan, inițial într-o zonă cu vegetație înaltă, după care într-o lizieră de salcâmi, unde a întreținut raporturi sexuale orale, normale și anale cu aceasta. Pentru a ascunde faptele și a nu fi prins, inculpatul a sugrumat victima cauzându-i decesul. Activitatea infracțională s-a desfășurat până în jurul orei 22.30, când, ca urmare a sesizării organelor de poliție, au fost demarate ample activități de căutare, perioadă de timp în care victima a fost lipsită de libertate în mod ilegal de către inculpat. Văzând că victima nu s-a mai întors acasă, iar la plecare era îmbrăcată doar în lenjeria intimă, mama acesteia, împreună cu rudele sale au căutat-o pe minoră pe raza localității, zonele limitrofe, dar și la locuința inculpatului, unde au constatat că acesta nu se află la domiciliu fiind plecat în loc necunoscut, lăsându-și acasă cele două telefoane mobile, actul de identitate și tigările, potrivit stireasucevei.ro. Întrucât nu au găsit-o pe victimă, în jurul orelor 22.14, mama victimei a sesizat prin SNUAU 112 faptul că în aceeași seară, în jurul orei 20.00, a trimis-o pe fiica sa, în vârstă de 7 ani, până la vecinul lor, pentru a lua un ceaun cu împrumut, însă aceasta nu s-a mai întors. In cauză au fost efectuate mai multe activități de căutare, ocazie cu care a fost identificat cadavrul minorei într-o lizieră cu vegetație deasă, prezentând mai multe leziuni în zona genitală, precum și a capului. Ulterior săvârșirii faptei, inculpatul s-a ascuns prin împrejurimi unde a fost găsit a doua zi în urma unor activități ample de căutare. În cauză a fost efectuată autopsia cadavrului victimei, iar din raportul de expertiză medico-legală (necropsie) rezultă că moartea victimei a fost violentă. Decesul s-a datorat insuficienței respiratorii acute consecința asfixiei mecanice prin sugrumare și sufocare cu mijloace contondente. La examenul necroptic s-au constatat: Toate aceste leziuni s-au putut produce prin loviri și comprimări cu mijloace contondente, precum și prin penetrare la nivel genital și anal cu un corp dur. Restul leziunilor (preponderent excoriațiile de pe fețele postero — laterale ambe gambe) s-au putut produce prin loviri de corpuri dure. Toate leziunile traumatice constatate sunt imediat anterioare datei decesului. Între asfixia mecanică prin sugrumare și sufocare cu mijloace contondente și deces există legătură de cauzalitate directă necondiționată. La examenul toxicologic, în sângele prelevat de la victimă, nu s-a pus în evidență alcool etilic. În secreția bucală se constată rare imagini microscopice care ar putea fi fragmente de spermatozoizi în curs de degradare, în secreția vaginală se constată prezența spermatozoizilor, iar în secreția anală se constată prezența spermatozoizilor. Medicii au constatat că conformația corpului victimei nu permitea acte sexuale normale vaginale sau anale cu penetrare, de către o persoană adultă de sex masculin, fără a se produce leziuni traumatice la nivel genital și anal. Inculpatul a fost examinat din punct de vedere psihiatric de medicii legiști, iar din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a rezultat că inculpatul prezintă tulburare de personalitate de tip impulsiv cu interferențe narcofilice etanolice, având discernământul critic prezent în raport cu faptele pentru care este cercetat. Declarația inculpatului Cu ocazia audierii inițiale, inculpatul a menționat, în esență, faptul că, în seara de 24 mai 2024, după ce a consumat băuturi alcoolice, a trecut pe la fratele său și concubina acestuia, au stat un pic de vorbă după care a plecat acasă. La un anumit interval de timp, victima, îmbrăcată doar în chiloței a venit la inculpat acasă să-i ceară un ceaun. Nu știe ce l-a apucat, dar a luat victima în brațe, a dus-o în spatele casei sale într-o zonă cu vegetație înaltă, unde a sugrumat-o până aceasta n-a mai mișcat și a întreținut după aceea relații sexuale normale și anale, dat fiind faptul că aceasta nu mai prezenta semne vitale. În cea de a doua declarație inculpatul a menționat că a luat-o cu forța pe victimă de la el din casă, nu reține dacă a lovit-o, în orice caz, în zona cu vegetație înaltă, în spatele casei a întreținut raporturi sexuale cu victima prin constrângere, după care ca să nu fie găsită și să nu fie descoperit a strâns-o de gât, a sufocat-o, a luat-o în brațe și a transportat-o în liziera de salcâmi, unde a așezat-o în poziție întinsă la baza dealului, paralel cu dealul. Inculpatul a mai declarat că nu își aduce aminte în totalitate toate detaliile, dar nu reține să fi avut alt act sexual și în liziera de salcâmi. Inculpatul are 32 de ani, nivelul de educaţie (8 clase), ocupaţie zilier, necăsătorit, necunoscut cu antecedente penale.
Primăria municipiului Botoșani caută administrator cu studii medii. Unitate administrativ teritorială a scos la concurs un post de administrator treapta I, pe perioadă nedeterminată. Candidații trebuie să aibă studii medii cu diplomă de bacalaureat, vechime de minim 3 ani în specialitatea studiilor liceale, în activitatea de administrator, dovedită prin adeverință de vechime sau copie Carte de Muncă. Depunerea dosarului de înscriere la concurs are loc în perioada 08 – 22.08.2025,
.
Trei firme din judeţul Botoşani caută ucenici în vederea angajării. Acestea primesc bani de la stat pentru a angaja tineri necalificaţi. Societatea BSIE Lounge din municipiul Botoşani recrutează trei ucenici bucătari, impunând ca studii doar gimnaziul, iar societatea Very Boring Company caută un ucenic-lucrător comercial, de asemenea cu studii gimnaziale. Totodată, Pușcașu E. Laura Întreprindere Individuală recrutează un ucenic strungar cu studii profesionale, potrivit datelor Agenției Județene pentru Ocuparea Forței
.
Schimbarea la Faţă a Domnului este sărbătorită de Biserică în timpul Postului Adormirii Maicii Domnului, în ziua de 6 august. Există obiceiul ca în această zi să se facă pomenire generală a celor trecuţi la cele veşnice (Biserica Rusă). În unele zone, de sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului se aduc la biserică struguri, care se împart credincioşilor. În această zi nu e bine să te cerți cu nimeni și
.
Deputatul de Botoșani Marius Budăi îi cere Guvernului exceptarea gravidelor de la plata CASS. Potrivit acestuia, aplicarea CASS pe indemnizația de creștere a copilului intră în contradicție cu facilitățile fiscale acordate gravidelor și lăuzelor. „Aberația este că nu mai știe nimeni ce legislație se aplică în cazul unei femei aflate în concediul pentru creșterea copilului, care însă e și însărcinată, urmând să nască al doilea copil. Legea 141/2025 spune că
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.