O clădire monument istoric din municipiul Botoșani va deveni muzeu de artă plastică, în baza unei hotărâri adoptate vineri de Consiliul Județean (CJ) Botoșani. Este vorba de Casa Isăcescu de pe Bulevardul Mihai Eminescu 57, în imediata vecinătate a Inspectoratului de Poliție Județean. Imobilul se află în patrimoniul Ministerului de Interne, prin IPJ Botoșani, iar CJ a solicitat ca acesta să îi fie transferat pentru a satisface nevoile de spațiu ale județului. Ministerul de Interne a fost de acord ca întreaga clădire să revină CJ, însă doar cu condiția să devină muzeu de artă. Astfel, CJ a adoptat, vineri, o hotărâre prin care, după ce va fi preluat, imobilul va fi reabilitat, iar apoi va fi dat în folosință Muzeului Județean pentru a crea acolo muzeu de arte plastice. Actul normativ prevede că, dacă într-o perioadă de șapte ani nu se realizează investiția, clădirea revine în proprietatea statului, prin Ministerul de Interne. Casa Isăcescu a fost construită în 1921 și are o suprafață de 477 metri pătrați. Urmareste-ne pe Google News
Un fost primar din Botoșani este acuzat că a cheltuit ilegal peste 600.000 de lei, iar acum i se cere să plătească prejudiciul. Este vorba de fostul primar al comunei Vorona, Aurel Ștefan, care ar fi făcut plăți nelegale către o firmă de construcții din județ. Primăria comunei Vorona a deschis o acțiune în instanță împotriva fostului primar Aurel Ștefan prin care cere judecătorilor să-l oblige pe acesta să plătească
.
Președintele Consiliului Județean (CJ) Botoșani, liberalul Valeriu Iftime, susține că pentru funcția de prefect al județului Botoșani îl va susține în continuare pe Dan Nechifor, după formarea noului Guvern. El susține că prefectul va fi pus în urma unei decizii la nivel central, dar ar fi corect ca această decizie să fie la nivel de județ. „Va fi o discuție pe Guvern. Eu voi milita să avem în continuare prefectul,
.
Instituțiile de urgență din județul Botoșani au fost mobilizate în contextul Codului Portocaliu de vijelii și Codului Galben de inundații. Având în vedere avertizarea meteorologică Cod portocaliu de vijelii și atenționarea hidrologică Cod galben de inundații, autoritățile din județul Botoșani sunt în stare de alertă. Toate instituțiile cu responsabilități în gestionarea situațiilor de urgență sunt pregătite să intervină pentru protejarea populației și a bunurilor acesteia. Prefectul județului, Dan Nechifor, a
.
„Locuitorii din municipiul Dorohoi și din împrejurimi nu mai suferă din punct de vedere al lipsei apei”, este anunțul făcut de conducerea Nova Apaserv. Directorul societății de apă și canalizare SC Nova Apaserv SA, Alin Cirimpei, a dat aceste asigurări, vineri, în cadrul ședinței de Consiliu Județean. Potrivit acestuia, s-a făcut un „efort substanțial” în ultimele șase luni pentru remedierea problemelor legate de lipsa apei. „Am mărit capacitatea de alimentare
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.