Înapoi la știri

Viaţă salvată de la mii de kilometri distanţă

21 May 2024
5 minute min
Cristina Preda
O asistentă de la Ambulanţa Botoşani a ajutat la salvarea unui român aflat la mii de kilometri distanţă, în Germania. Tânăra i-a dat soţului ei indicaţii telefonice pentru a-i face bărbatului masaj cardiac până la sosirea unei ambulanţe. Totul s-a petrecut marţi dimineaţă, în momentul în care Alina Hurmuz, o asistentă din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) se întorcea acasă din tura de noapte. Aceasta a primit un telefon de la soţul ei, plecat în afara ţării, unde lucrează în cadrul unei companii de transport marfă. Extrem de agitat, bărbatul i-a spus soţiei că un alt şofer, în vârstă de 60 de ani, se simţea rău. Acesta tocmai sosise la un terminal Duss din Stuttgart, de unde urmau să încarce remorci de la un tren. La un moment dat, un coleg român, şofer şi el pe un alt camion, a început să se simtă rău. Bărbatul a început să devină dezorientat, era anxios şi transpirat. Botoşăneanul şi-a sunat imediat soţia pentru a-i cere un sfat. Din descrierile oferite de acesta, femeia a realizat imediat că viaţa celuilalt şofer era pusă în primejdie. Ştia că bărbatul urma să îşi piardă cunoştinţa şi a încercat să îşi facă soţul şi pe colegul lui să rămână calmi şi să acţioneze cât mai repede. „Le-am spus să apeleze la Ambuanţă. Eu, de acasă, prin telefon, le spuneam soţului şi colegului său ce trebuie să facă. În câteva secunde persoana şi-a pierdut starea de conştienţă, ceea ce a confirmat bănuielile. Le-am zis să îl
Publicitate
pună în poziţia de siguranţă şi să verifice semnele vitale. Apoi au început manevrele de masaj cardiac cu compresiuni toracice, aşa cum le repetam eu în telefon. Le-am spus în permanenţă ce să facă şi mai ales să nu îşi piardă calmul, pentru că dacă se agitau nu îl ajutau cu nimic mai mult pe cel căzut. Au continuat până la sosirea primului echipaj medical”, a povestit asistenta Alina Hurmuz (foto). După sosirea ambulanţei din Stuttgart, tânăra a dorit să le transmită cadrelor medicale paşii efectuaţi deja de cei doi români de la faţa locului. În acest fel putea fi scurtat şi mai mult timpul până când pacientul primea ajutorul de care avea nevoie. Ea nu vorbeşte germană, iar cei de la ambulanţă nu vorbeau engleză. Totuşi, s-a găsit o soluţie şi pentru acest neajuns. „A pus soţul telefonul pe speaker şi traducea în germană ceea ce îi spuneam eu să le transmită cadrelor medicale. Le-a spus simptomele persoanei, ce au făcut ei şi indicaţia de suspiciune de infarct. Au solicitat imediat un echipaj cu medic, iar persoana a fost transpotată la un spital din zonă. A fost o colaborare multinaţională, putem spune”, a mai spus Alina Hurmuz. Tânăra este asistent medical în cadrul SJA de doar câteva luni, dar a fost timp de mai bine de doi ani voluntar în cadrul serviciului medical. Mai mult, aceasta face parte din rândul angajaţilor care merg în instituţii şi unităţi de învăţământ pentru a preda manevrele de prim ajutor Basic Life Support (BLS).
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Omorul lui Iosif Uhrinovschi: Detalii despre o tragedie istorică

Dosarul morții lui Iosif Uhrinovschi, un proprietar de la Dersca, este plin de controverse, conform informațiilor publicate. Potrivit monitorulbt.ro, personalități ale vremii, precum prefectul de Dorohoi Ion Tăutu și Cezar Bolliac, aveau informații despre dispariția acestuia, cu o lună înainte de asasinat.

Actualitate

Decizie privind extinderea sistemului de apă în comuna Coșula, Botoșani

Comuna Coșula a anunțat publicul interesat cu privire la modificarea proiectului de extindere a sistemului de alimentare cu apă pentru localitățile Coșula, Buda, Pădureni și Supitca. Conform autorităților, modificarea temei nu necesită evaluarea impactului asupra mediului, conform unei decizii revizuite de către D.J.M.

Actualitate

Accident rutier în Botoșani: Trei mașini implicate și pagube serioase

Liniștea dimineții a fost perturbată astăzi în zona Primăverii din Botoșani, unde a avut loc un accident rutier cu mai multe autoturisme. Trei vehicule au fost implicate într-o coliziune în lanț, rezultând pagube materiale considerabile.

Actualitate

Cătălin Silegeanu anunță votul pentru moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan

Senatorul Cătălin Silegeanu a declarat că va susține moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, acuzând Executivul de impunerea unor măsuri dure asupra pensionarilor, bolnavilor, mamelor, studenților și micilor întreprinzători, în timp ce privilegiile din aparatul de stat rămân neschimbate. Declarațiile au fost raportate de monitorulbt.ro.

Acasa Recente Radio Județe