Un bărbat de cetățenie italiană va fi judecat la Botoșani pentru dare de mită, după ce a fost prins de radar conducând cu viteză excesivă și a încercat să ofere bani unui polițist rutier pentru a evita sancțiunea. Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani a anunțat finalizarea cercetărilor în acest dosar, instrumentat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani. Potrivit rechizitoriului emis la data de 15 iulie 2025, bărbatul a fost trimis în judecată în stare de libertate, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Ancheta a fost declanșată ca urmare a unui denunț formulat de un agent de poliție din cadrul IPJ Botoșani – Poliția Orașului Darabani, aflat în misiune în localitatea Miorcani, comuna Rădăuți-Prut. Incidentul a avut loc pe 22 februarie 2025, când ofițerula surprins cu aparatul radar un autoturism care circula cu o viteză de 105 km/h, ceea ce însemna cu 55 km/h peste limita legală. La volan se afla cetățeanul italian Cornelio L., care a fost oprit pentru a fi sancționat contravențional. În momentul interacțiunii cu echipajul de poliție, conducătorul auto ar fi oferit agentului suma de 200 de euro pentru a nu fi sancționat. Polițistul a refuzat mita și a sesizat imediat autoritățile competente. Ulterior, Serviciul Județean Anticorupție Botoșani a preluat cazul, iar probele administrate în cursul cercetării penale au confirmat faptele semnalate. „Facem precizarea că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, prevăzută de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului legal pentru administrarea probatoriului. Această etapă nu poate fi interpretată ca o încălcare a principiului prezumției de nevinovăție”, au transmis reprezentanții Direcției Generale Anticorupție. Procesul va avea loc la Tribunalul Botoșani.
Un bărbat, în vârstă de 44 de ani, a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, în urmă cu puțin timp, în localitatea Mănăstirea Doamnei. În eveniment au fost implicate un autoturism și o autoutilitară. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și o ambulanță SAJ. Aceștia au constat faptul că nu erau persoane încarcerate. Șoferul
.
Mai multe grădini şi culturi agricole au fost distruse de grindină după furtuna care s-a abătut asupra judeţului vineri seară. Locuitori din mai multe zone ale judeţului au surprins imagini ale furtunii care a cuprins judeţul de la Vest la Est. O parte dintre agricultorii din judeţ s-au plâns că gheaţa de mari dimensiuni a afectat culturile de porumb. De asemenea, grindina a afectat şi grădinile mai multor locuitori din
.
Caz şocant în judeţ, unde un tânăr a fost salvat din ştreang de fratele mai mare, după ce a lăsat şi un mesaj de adio pe gardul casei. Opt copii ar fi rămas orfani. Bărbatul, în vârstă de 33 ani locuieşte în Gorbăneşti, împreună cu cei opt copii ai săi. Cel mai mare copil are 14 ani şi toţi au rămas în grija bărbatului. Asta după ce mama copiilor a
.
Municipiul Botoșani va deveni în această toamnă un reper cultural major, găzduind prima ediție a Festivalului de literatură pentru copii și adolescenți APOLODOR, un eveniment care debutează sub Înaltul Patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România. Distincția conferită de instituția europeană subliniază importanța demersului cultural inițiat de scriitorii Dan Lungu (director) și Luminița Corneanu (director artistic), dar și angajamentul festivalului de a promova valorile fundamentale ale Uniunii Europene — demnitate,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.