Înapoi la știri

Sfințirea bisericii și muzeului din Ipotești la Memorialul de pe 22 septembrie 1940

06 Jun 2024
3 minute min
Cristina Preda
"(continuarea textului publicat în „Monitorul de Botoșani” pe data 27.05.2024) Pe la mijlocul lunii octombrie 1939, încă se adunau fonduri pentru Muzeul de la Ipotești și în același scop se țineau diverse manifestări. Colegiul Național „Sf. Sava”, de exemplu, a organizat un ciclu de cinci șezători „închinate lui Eminescu cu nobilul scop de a vărsa eventualele contribuții bănești benevole, «Fondului pentru terminarea lucrărilor de la Ipotești»”. Prima șezătoare fusese organizată sâmbătă, 14 octombrie. Cum arăta o șezătoare în interbelic aflăm dintr-o scurtă descriere, publicată în „Neamul Românesc” (nr. 230 din 18 octombrie 1939, p. 1): „Cuvântul de deschidere a fost rostit de d. C. S. Antonescu, iar restul programului a prezentat: Lui Eminescu, de Vlahuță, Lirica lui M. Eminescu (Prof. N. Crețu), Pastelul în poezia eminesciană, solo de voce, recitări: Mai am un singur dor, Melancolie, Veneția, Ce te legeni codrule. Șezătoarea a fost pregătită de d. prof. C. Dinu”. De abia peste un an, în septembrie 1940, ziarele anunțau „Marea manifestație național-religioasă
Publicitate
de la Ipotești”, ocazionată de sfințirea noii biserici și a muzeului Eminescu. Evenimentul s-a produs pe 22 septembrie. Apelând la reportajele din „Universul„ și „Opinia” vom încerca să reconstituim ziua 22 septembrie, în care s-a sfințit biserica și muzeul de la Ipotești, care amintește, într-un fel, de Sărbătoarea de la Putna din 1871, al cărei organizator a fost inclusiv Eminescu. Serbarea de la Ipotești a fost organizată de Comitetul de construire, „în frunte cu d. Prof. Irimescu, fost prefect, și d. Rusu secretar, (…) dimpreună cu parohul bisericii, (…) un număr de maici din mănăstirea Agafton, în frunte cu Arhimandrita Honceriu – stareța mănăstirei Agafton”. „Poarta muzeului, pe unde se intră și la biserică, frumos împodobită cu ghirlande de verdeață și steaguri tricolore, era străjuită de d. Irimescu, care făcea onorurile de gazdă. Până la orele 11, când a început serviciul religios, mulțimea a umplut împrejurimile și a dat, prin prezență, un aspect cu adevărat sărbătoresc evenimentului. Și au venit la Ipotești, nu numai reprezentanții
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Eduard Pădurariu obține mențiune la Concursul Național „Memoria Holocaustului”

La Concursul Național „Memoria Holocaustului”, desfășurat la Brăila între 14 și 17 iulie 2026, elevul Eduard Pădurariu de la Liceul „Regina Maria” Dorohoi a fost recompensat cu o mențiune. Potrivit monitorulbt.ro, acesta a fost pregătit de profesorul Vasile Gherasim, iar din lotul județean a mai făcut parte și eleva Amelia Adam, de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani.

Actualitate

Botoșănenii vor viziona o reinterpretare modernă a „Comoarei lui Harap-Alb”

Cunoscutul basm al lui Ion Creangă va fi readus pe marile ecrane, iar botoșănenii vor avea ocazia să-l vadă în 2027 la Cinematograful Unirea. Conform monitorulbt.ro, instituția a anunțat proiecția filmului „Comoara lui Harap-Alb”, inspirat de romanul cu același nume, semnat de Mihai Mănescu.

Actualitate

Alergia la soare: Cum o recunoaștem și cum o tratăm?

Odată cu venirea verii și a vremii de plajă, mulți oameni întâmpină probleme de sănătate, precum erupții cutanate și mâncărimi intense, pe care le pot confunda cu arsurile solare. Potrivit medicului dermatolog Maria-Roxana Caunic, aceste simptome pot indica o „alergie la soare”, o reacție exagerată a sistemului imunitar la razele ultraviolete.

Actualitate

Industria ospitalității se confruntă cu o schimbare majoră a modelului de muncă

Industria ospitalității se află într-un impas din cauza deficitului de personal, dar realitatea sugerează o altă direcție, conform unei analize publicate de Raluca Epureanu pe BusinessEdge. Specialiștii din domeniu nu au abandonat profesia, ci au renunțat la modelul de muncă tradițional, optând pentru soluții mai flexibile și adaptabile.

Acasa Recente Radio Județe