Mănăstirea Vorona trăiește astăzi o zi de aleasă sărbătoare. Maica Teofana Scântei, una dintre cele mai respectate figuri ale monahismului românesc, împlinește 91 de ani de viață și 56 de ani de stăreție neîntreruptă. Este un moment de recunoștință și evlavie, dedicat unei vieți închinate lui Dumnezeu, întru slujire, tăcere și jertfă. Stavrofora Teofana Scântei este cunoscută pentru discreția, înțelepciunea și blândețea cu care a călăuzit obștea mănăstirii Vorona prin vremuri grele și schimbătoare. Numele său a devenit sinonim cu dăruirea smerită, cu rugăciunea neîntreruptă și cu dragostea nemărginită pentru aproapele. Cu o inimă largă și o voință de neclintit, a păstrat vie flacăra credinței și a reconstruit, piatră cu piatră, un loc sfânt distrus de urgiile vremurilor. Născută la 30 iunie 1934, în Chișcărenii Botoșanilor, astăzi orașul Săveni, maica Teofana – pe numele de botez Fevronia – era al șaptelea copil al familiei Scântei. La doar 8 ani pășea pragul Mănăstirii Agafton, unde a rămas sub oblăduirea maicii Mitrodora Savel, care i-a călăuzit pașii în formarea duhovnicească. La 14 ani devine rasoforă, iar în 1954, la vârsta de 20 de ani, este tunsă în monahism de Mitropolitul Sebastian Rusan. Anii de comunism au fost cruzi. În 1959, în urma celebrului Decret 410, maica Teofana a fost izgonită din mănăstire și a fost nevoită să muncească, alături de alte maici, la Filatura de in și cânepă din Fălticeni. Dar nu a renunțat niciodată la chemarea sa. În 1968, prin osteneala Patriarhului Iustin Moisescu, Mănăstirea Vorona este redeschisă, iar în ianuarie 1969, maica Teofana este numită stareță. De atunci, timp de peste jumătate de secol, s-a aflat neîntrerupt în fruntea obștii, îndrumând cu fermitate și blândețe celelalte maici, și redând mănăstirii frumusețea de odinioară. A restaurat cele trei biserici ale ansamblului monahal, a ridicat chilii, case monahale și gospodării anexe, transformând Vorona într-un important centru spiritual, dar și filantropic. A urmat Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț între 1979 și 1984, continuându-și misiunea formativă și duhovnicească. Mănăstirea Vorona a devenit, în toți acești ani, un reper al rugăciunii, al dăruirii și al rezistenței în fața vremurilor. În semn de recunoaștere, maica Teofana a primit distincția „Crucea Patriarhală” din partea Patriarhului Teoctist și „Crucea Moldavă” din partea Mitropolitului Teofan, care i-a transmis în 2019 un cuvânt de înaltă prețuire. Viața maicii Teofana este o cronică vie a unei epoci. A cunoscut războiul, foametea, prigoana comunistă, dar și renașterea credinței. A stat sub ascultarea a patru mitropoliți – Iustin, Teoctist, Daniel și Teofan – și a dus mai departe flacăra monahismului moldovenesc cu statornicie și har. „Chiar dacă mulți spun că Botoșaniul este un județ sărac, și cumva disprețuit, Botoșaniul este cel mai bogat județ spiritual. Pentru că a născut mulți oameni de bază pentru Biserică, mitropoliți, episcopi, călugărițe. Aici se dovedește că au fost oameni credincioși care și-au crescut copiii în credință și au păstrat tradiția”, spunea maica Teofana, cu smerenie și demnitate. La ceas aniversar, părintele Teodor Ciurariu a transmis un cuvânt de binecuvântare: „La împlinirea a 91 de ani de viață în smerenie creștină, îi urăm sănătate sufletească și trupească, bucurii duhovnicești, măreție îngerească și spor în toate. Iubirea milostivă și nesfârșită a Preasfintei Treimi să vă ocrotească Preacuvioșia Voastră. La mulți ani!” Într-o lume grăbită, maica Teofana rămâne o prezență tăcută, dar luminoasă, un reper moral și duhovnicesc pentru zeci de generații. O viață închinată slujirii, în taină și rugăciune, care luminează, încă, Ținutul Voronei.