Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus, astăzi, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva lui Eugen Nechita, primarul comunei Drăgușeni. Acesta este acuzat de luare de mită în formă continuată, fiind instituită și măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2024 – februarie 2025, edilul ar fi pretins de la un administrator al unei firme suma totală de 200.000 de lei, cu titlu de mită. Din această sumă, ar fi primit efectiv 90.000 de lei, în trei tranșe, în schimbul facilitării plăților pentru un contract privind modernizarea unor drumuri din comună, aflat în derulare la acel moment. „În cauză există date și probe care conturează următoarea stare de fapt”, se arată în ordonanța emisă de procurori, care susțin că solicitările primarului erau legate direct de exercitarea atribuțiilor sale în cadrul administrației publice locale. Pe durata controlului judiciar, Eugen Nechita este obligat să respecte mai multe restricții, printre care să se prezinte la audieri ori de câte ori este solicitat de anchetatori, să nu părăsească teritoriul județului Botoșani fără acordul procurorilor, să nu comunice, direct sau indirect, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a măsurii preventive, să nu intre în sediul Primăriei Drăgușeni, și să nu exercite funcția de primar pe durata anchetei. Acestuia i s-a adus la cunoștință calitatea de inculpat și acuzațiile ce i se aduc. Totodată, a fost avertizat că încălcarea cu rea-credință a obligațiilor impuse poate atrage înlocuirea controlului judiciar cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă. Reprezentanții DNA subliniază că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă procesuală ce are ca scop administrarea probelor într-un cadru legal și nu poate constitui, în niciun caz, o încălcare a principiului prezumției de nevinovăție. În decembrie 2023, Eugen Nechita a mai fost reținut de procurorii DNA în scandalul angajărilor pe bani din sănătate. Atunci, anchetatorii invocau că, în cursul anului 2020, edilul ar fi luat 2.000 de euro de la două persoane cărora le-a promis că va interveni pe lângă conducerea Sanatoriului de Neuropsihiatrie Podriga pentru angajarea unei persoane pe un post de asistent medical. Promisiunea făcută de primar nu ar mai fi fost adusă la îndeplinire. Ba mai mult, postul respectiv a fost ocupat, printr-un transfer, de către o altă persoană. Arestat preventiv, Eugen Nechita a fost plasat o lună mai târziu sub control judiciar.
Un elicopter SMURD a fost chemat de urgenţă la Botoşani, joi după-amiază, pentru un bătrân în stare gravă. În vârstă de 81 de ani, acesta a fost diagnosticat de medici cu infarct miocardic acut, STEMI inferior şi de ventricul drept. Din cauza stării grave în care se afla cadrele medicale au solicitat transferul acestuia la Institutul de Boli Cardiovasculare “Profesor Doctor George I.M. Georgescu” Iaşi. Acesta a fost preluat de
.
Doi tineri care au format un cuplu nu doar în viața personală, ci și în afaceri ilegale cu droguri de risc și mare risc, vor ajunge în pușcărie. Judecătorii i-au condamnat la închisoare cu executare. Curtea de Apel Suceava a respins astăzi, definitiv, apelurile formulate de doi tineri din Botoșani, Robert-Andrei I și Demetra-Teodora M, condamnați pentru afaceri cu droguri. Cei doi au fost găsiți vinovați de trafic și complicitate
.
Pe platforma TikTok se desfășoară, de câteva săptămâni, o campanie în care utilizatori aparent obișnuiți din România postează mesaje pro-ruse, declarându-și dorința de a obține cetățenie rusă sau chiar de a se înrola în armata Federației Ruse. Videoclipurile sunt distribuite masiv, ele au crescut după turul 2 al alegerilor prezidențiale, scrie HotNews.ro. Afirmații precum „Prefer să lupt pentru Putin”, „Vreau să mă înrolez în armata lui Putin” și „Domnule Putin,
.
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani a fost, pe 25 iunie a.c., gazda unei sesiuni speciale de informare și conștientizare anticorupție, organizată în colaborare cu Serviciul Județean Anticorupție (SJA) Botoșani, la inițiativa conducerii instituției. Evenimentul s-a desfășurat sub tematica „Cum facem față corupției?” și a urmărit promovarea integrității în rândul personalului ITM. În cadrul întâlnirii, ofițerii DGA au abordat aspecte esențiale privind competențele Direcției Generale Anticorupție, principalele instituții implicate în
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.