Un tânăr de 36 de ani, găsit mort în râul Prut. A fost văzut de localnici plutind la suprafața apei
Inapoi

Un tânăr de 36 de ani, găsit mort în râul Prut. A fost văzut de localnici plutind la suprafața apei

Postat cu 4 ore în urmă

Update cu 3 ore în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Evenimente
Un tânăr de 36 de ani a fost găsit mort, joi dimineață, în râul Prut. Cadavrul acestuia fost văzut de localnici plutind la suprafața apei pe raza localității teioasa din orașul Darabani. Martorii au sunat la 112, iar la fața locului au ajuns atât polițiștii, cât și echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Serviciului de Ambulanță și Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră. Cadavrul a fost scos la suprafață de un echipaj de la ISU, însă cadrele medicale nu au mai intervenit, pentru că trupul era în putrefacție. Într-unul din buzunarele hainelor mortului se aflau actele de identitate ale acestuia, astfel încât autoritățile române au putut să constate că este vorba de un tânăr de 36 de ani, din Ucraina, care probabil s-a înecat în încercarea de a trece ilegal Prutul pentru a scăpa de încorporare și de trimitere pe front. Urmareste-ne pe Google News
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Evenimente
Evenimente

FOTO & VIDEO Accident la Botoșani! Un șofer a rupt cu mașina un gard, a intrat într-o curte și a distrus o conductă de gaze

Un accident rutier a avut loc joi dimineață, în municipiul Botoșani, pe strada I.C. Brătianu. Un autoturism a părăsit partea carosabilă, a intrat într-o gospodărie și a avariat o conductă de gaze. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare. Din fericire, nu au fost persoane rănite. „Pompierii au constatat faptul că în zonă se simțea un miros puternic .

Evenimente

Tânăra din Botoșani dispărută de acasă de pe 22 iunie a fost identificată de polițiști. Unde se afla!

Tânăra din județul Botoșani care a dispărut de acasă de pe 22 iunie a fost identificată de polițiști. Tatiana Georgeta Mihai, în vârstă de 33 de ani, din oraşul Bucecea, a fost găsită pe raza județului Timiș. Din primele informații, botoșăneanca nu ar fi fost victima vreunei infracțiuni, plecând de acasă voluntar. O tânără din judeţul Botoşani este dată dispărută de Poliţia Română. Este vorba de Tatiana Georgeta Mihai, în .

Evenimente

FOTO Incendii în două localități din Botoșani produse de localnici. Avertismentul pompierilor

Două incendii au avut loc în ultimele ore, în județul Botoșani, fiind nevoie de intervenția pompierilor. La Trușești a ars vegetația uscată de pe aproximativ 200 de metri pătrați. Pentru stingerea incendiului au acționat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu o autospecială de stingere. Au fost protejate de foc clădirile din gospodărie. La Coțușca au ars o anexă și mai multe deșeuri. Pompierii de la Punctul de Lucru .

Evenimente

Un tânăr băut și fără permis a dat cu BMW-ul peste cvadriciclul electric al unei femei din Botoșani. Trei persoane au ajuns la spital

Un tânăr băut și fără permis a dat cu BMW-ul peste cvadriciclul electric al unei femei din Botoșani. Trei persoane au ajuns la spital în urma coliziunii. Accidentul a avut loc în toiul nopții trecute, în județul Suceava. Daniel A., de 27 de ani, din Zvoriștea, cinducea autoturismul pe DN 29A, dinspre Suceava spre Zvoriștea, iar la un moment dat a acroșat în partea din spate cvadriciclul electric condus de .

Pagina de facebook

-
-

Recente din botosani

-
-

20:16

Elicopterul SMURD, chemat de urgență la Botoșani. Un bărbat este în stare gravă

Elicopterul SMURD a fost chemat de urgență joi după-amiază, la Botoșani pentru a prelua un bărbat în stare gravă. Un botoșănean de 81 de ani, care a suferit un infarct miocardic acut, a fost dus de urgență la o clinică din Iași. Pompierii au intervenit pentru a asigura măsurile la aterizarea și decolarea aeronavei SMURD de pe terenul de la unitatea militară 01189 din municipiul Botoșani. Urmareste-ne pe Google News
Image Description

19:15

Pericolul din apă. Caz de intoxicație cu nitriți în Botoșani

În ciuda controalelor periodice și a analizelor efectuate de autoritățile sanitare, tot mai apar intoxicaţii cu nitriţi. Fântânile publice, monitorizate de DSP, continuă să alimenteze gospodării cu apă nesigură. În ciuda controalelor periodice și a analizelor efectuate de autoritățile sanitare, apa din unele fântâni publice din județul Botoșani rămâne un pericol real pentru sănătate. În 2025, un caz de intoxicație cu nitriţi a fost confirmat, ridicând semne de întrebare asupra
Image Description

18:46

Tentativă de omor! Un bărbat din Botoșani și-a atacat cu cuțitul un vecin. A fost decisă pedeapsa finală a agresorului

Un bărbat din județul Botoșani, care este acuzat că și-a înjunghiat vecinul cu un cuțit, a fost condamnat, joi, definitiv, la șase ani de închisoare pentru tentativă de omor. Este vorba de Gheorghe Corăscu, în vârstă de 57 de ani, din comuna Hănești, care a fost condamnat de Curtea de Apel Suceava. Potrivit anchetatorilor pe 8 iulie 2024, în timp ce se afla pe o suprafață de teren arabil din
Image Description

18:25

Elicopter solicitat de urgenţă la Botoşani pentru un bătrân în stare gravă (VIDEO)

Un elicopter SMURD a fost chemat de urgenţă la Botoşani, joi după-amiază, pentru un bătrân în stare gravă. În vârstă de 81 de ani, acesta a fost diagnosticat de medici cu infarct miocardic acut, STEMI inferior şi de ventricul drept. Din cauza stării grave în care se afla cadrele medicale au solicitat transferul acestuia la Institutul de Boli Cardiovasculare “Profesor Doctor George I.M. Georgescu” Iaşi. Acesta a fost preluat de
Image Description

18:00

Comunicat de presă începere proiect „Achiziționare echipamente și softuri specifice activității de digitalizare a firmei ABS BUILD SYSTEM SRL

ABSBUILD SYSTEM SRL anunță începerea proiectului cu titlul ,,Achiziționare echipamente și softuri specifice activității de DIGITALIZARE a firmei ABSBUILD SYSTEM SRL’’ conform contract de finanțare nr. 6304.1/i3/c9, finanțat în cadrul Planului Național pentru Redresare și Reziliență, gestionat de Ministerul Investițiilor si Proiectelor Europene, Componenta C9. SUPORT PENTRU SECTORUL PRIVAT, CERCETARE, DEZVOLTARE ȘI INOVARE; Investiția I3. SCHEME DE AJUTOR PENTRU SECTORUL PRIVAT; MĂSURA 1. SCHEMĂ DE MINIMIS ȘI SCHEMĂ DE AJUTOR;
Image Description

Recente din Romania

-
-

21:19

- Constanta - AUR pentru România: David Popovici, campion la 200 metri liber, Denis Popescu la 100 de metri fluture

Dublul campion mondial s-a luptat pentru medalie în această seară. Potrivit RTV, David Popovici a condus cursa de la un capăt la altul și a câștigat medalia de aur, oprind cronometrul la 1:43,64, un timp cu peste aproape trei secunde mai bun decât cel înregistrat de bulgarul Petar Mitsin (1:46,48), medaliat cu argint. Podiumul a fost completat de britanicul Charlie Hutchison (1:46,84). Imediat duă victoria lui david Popovici a urmat
Image Description

21:18

- Neamt - Vacanțe Muzicale 2025: ediția jubiliară promite seri magice cu muzică live la Curtea Domnească

Vacanțe Muzicale 2025 revine între 6 și 12 iulie la Piatra-Neamț cu o ediție jubiliară spectaculoasă, organizată de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Neamț. Timp de șapte seri, artiști consacrați ai scenelor lirice și muzicale internaționale vor urca pe scena amplasată în aer liber, pe platoul Curții Domnești. Potrivit organizatorilor, „în cadrul ediției jubiliare vor participa, pe platoul Curții Domnești (în fiecare
Image Description

21:16

- Iasi - Cristiano Ronaldo şi-a prelungit până în 2027 contractul cu Al Nassr

Cristiano Ronaldo a semnat o prelungire a contractului cu Al Nassr pe doi ani, a anunţat joi clubul din Liga Pro din Arabia Saudită, ceea ce înseamnă că portughezul va rămâne la club până după împlinirea vârstei de 42 de ani, transmte News.ro. Ronaldo, care s-a alăturat clubului în 2022 după ce a părăsit Manchester United pentru a deveni liber de contract, a marcat 93 de goluri în 105 apariţii
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
botosani WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul botosani
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete