România pierde principala sursă de petrol. Benzina și motorina s-ar putea scumpi până la 11 lei pe litru
În benzinăriile din România, carburanții se scumpesc de la o zi la alta și se apropie de pragul de 10 lei pe litru, după ce Kazahstanul, principalul furnizor al României, a oprit livrările. Lipsa petrolului kazah ar putea urca prețurile chiar spre 11 lei, avertizează specialiștii.
Zboruri cu drone deasupra municipiului Botoșani, timp de zece zile. Primăria dă asigurări că nu se colectează date personale
Mai multe zboruri cu drone vor fi efectuate deasupra municipiului Botoșani în perioada 22–31 iulie 2026, în cadrul unor operațiuni de cartografiere aeriană contractate de administrația locală. Activitatea va fi realizată de firma Dibalcris Appraisal Services SRL, companie autorizată care, potrivit Primăriei Botoșani, deține toate avizele necesare pentru efectuarea zborurilor.
Licitație publică în Botoșani pentru vânzarea unui spațiu comercial
C.I.I. Liahu Doru va organiza pe 31 iulie 2026 o licitație publică competitivă pentru vânzarea unui spațiu comercial de producție panificație, situat în Săveni, jud.
Călătoriile cu trenul din Botoșani se modernizează prin electrificare
Călătoriile feroviare din și spre Botoșani vor beneficia de modernizări semnificative, odată cu semnarea recentă a contractului pentru realizarea studiului de fezabilitate necesar electrificării magistralei M509. Potrivit monitorulbt.ro, acest proiect va aduce trenuri mai rapide și ecologice, îmbunătățind conectivitatea județului cu restul rețelei feroviare din țară.