Eminescu celebrat de „Viața Românească” la 100 de ani de la naștere
Eminescu celebrat de „Viața Românească” la 100 de ani de la naștere
Revista „Viața Românească” a Uniunii Scriitorilor din Republica Populară Română dedică aproape întregul număr din decembrie poetului Mihai Eminescu, cu ocazia centenarului său. Numarul se deschide cu textul lui Mihai Sadoveanu, intitulat „Eminescu”.
Sadoveanu descrie un fir de troscot, o "plantă îndrăzneață", care sparge trotuarul asfaltat din Botoșani și folosește această imagine pentru a reflecta asupra calității superficiale a lucrărilor comunale. Într-un ton mai liric, acesta face o paralelă între aceste dificultăți întâmpinate de planta troscot și condițiile vitrege în care a trăit și creat poetul. Sadoveanu sugerează că mediul în care a trăit Mihai Eminescu nu i-a fost favorabil, și că, la vremea respectivă, poporul român nu era pregătit să-i aprecieze talentul.
Sadoveanu concluzionează că "după jumătate de veac, revoluția proletară și Partidul Muncitoresc Român îl poziționează pe poet la locul potrivit în conștiința poporului eliberat de mizeriile trecutului". Acesta afirmă că Academia Republicii Populare Române îl recunoaște pe Eminescu ca fiind al poporului și al muncitorimii, punându-l astfel pe Eminescu într-un dialog cu poporul său.
În conformitate cu noua politică, Eminescu trebuia să devină un simbol al poporului, și originile sale trebuiau să fie "sănătoase". Astfel, originea tatălui lui Eminescu, Gheorghe Eminovici, a fost reinterpretată pentru a se plia pe noile cerințe. Sadoveanu scrie că Gheorghe Eminovici, deși descendent din iobagi, a ajuns să lucreze pentru boierul Bals, permițând astfel lui Mihai să devină un savant.
Tot în acest număr al revistei "Viața Românească", Geo Dumitrescu, în articolul său „Itinerar eminescian”, discută despre originea țărănească a lui Eminescu prin ambii părinți. Dumitrescu concluzionează că, în ciuda diverselor teorii cosmopolite despre obârșia sa, originile poetului sunt "sănătoase".
În alte părți ale articolului, Geo Dumitrescu descrie casa natală a lui Eminescu, coalizată cu perspectivele ideologice ale vremii. Noua interpretare a casei și curții poetului subliniază simplitatea originii sale, contrar reinterpretărilor anterioare exagerate ale istoriografiei.
Casa ridicată în perioada interbelică pe locul celei originale a lui Eminovici nu corespundea imaginii și necesităților noii societăți. Cu toate acestea, amintirea lui Eminescu a rămas vie și respectată de localnici. Binevenită de armatele sovietice în 1944 și de oficialii vremii, inclusiv Ana Pauker, memoria poetului a fost păstrată intactă, simbolizând speranța poporului.
Lungul citat din textul lui Geo Dumitrescu, inclus în articol, arată cum schimbările politice și sociale influențează memoria și recunoașterea figurilor istorice. Geo Dumitrescu a primit, de-a lungul timpului, numeroase distincții, inclusiv Premiul „Omnia” al Uniunii Scriitorilor și calitatea de membru corespondent al Academiei Române.
(Ava urma)
