Meteorologii au emis un cod galben de intensificări ale vântului, valabil astăzi, între orele 11:00 – 21:00, în județul Botoșani. În acest interval, vântul va sufla cu viteze de 50-70 km/h. Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite să intervină, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor. Pentru a preveni situațiile de urgență, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri: ✔ fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți; ✔ nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate; ✔ parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate; ✔ îndepărtați copacii sau ramurile uscate care, pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale; ✔ nu atingeți firele căzute la pământ. Reamintim faptul că, în condiții de vânt puternic, folosirea focului deschis în gospodării este foarte periculoasă, fiind interzisă. Vântul poate propaga focul, într-un timp foarte scurt, la locuințe, anexe gospodărești, păduri, rețele de electricitate etc. Pentru a preveni incendiile, nu trebuie aruncate resturi de țigară sau bețe de chibrit aproape de căpițele de fân sau de locurile în care sunt depozitate furaje, lemne de foc, substanțe inflamabile sau alte materiale combustibile și nici pe terenuri cu vegetație uscată.
Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a semnat rechemarea „imediată” a Tamilei Andreea Cristescu din funcția de agent consular la New York și încetarea detașării sale în Ministerul Afacerilor Externe (MAE), în cadrul demersurilor de profesionalizare și reformă din minister, care vizează numirile și detașările pe criterii stricte de competență. După doar o lună de muncă într-o instituție a Primăriei Sector 4, Tamila Cristescu, fiica fostului deputat PSD Radu Cristescu, a
.
A trăi alături de animale se crede că are efecte profunde asupra imunității noastre – reducând potențial riscul de alergii, eczeme și chiar afecțiuni autoimune, relatează jurnaliștii de la BBC. De când au emigrat pentru prima dată din Europa Centrală în America de Nord, în secolul al XVIII-lea, amishii au devenit cunoscuți pentru stilul lor de viață unic. Astăzi, ei se bazează pe aceleași practici de creștere a vitelor pentru
.
Astăzi, pe 29 iunie, în contextul Zilei Polițiștilor de Penitenciare, publicul larg este invitat să descopere, preț de câteva ore, universul din spatele zidurilor înalte ale penitenciarelor din România. Sub motto-ul transparenței și al deschiderii către comunitate, unitățile de detenție din întreaga țară își vor deschide porțile pentru vizitatori, oferind o incursiune autentică într-un spațiu inaccesibil de obicei. Vizitatorii vor avea posibilitatea să participe la tururi ghidate în două serii,
.
Polițiștii botoșăneni au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 40 de evenimente și au organizat cinci acțiuni punctuale în cadrul planului BLOCADA, majoritatea intervențiilor având loc în urma unor sesizări primite prin apel la 112. În total, au fost aplicate peste 168 de sancțiuni contravenționale, însumând aproximativ 68.000 de lei, iar 13 șoferi au rămas fără permis de conducere. Pe 27 iunie, polițiștii Serviciului Rutier, împreună cu subunitățile din
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.