Cadavru descoperit plutind pe Prut. Al doilea în două zile
Inapoi

Cadavru descoperit plutind pe Prut. Al doilea în două zile

Postat cu 3 ore în urmă

Update cu 2 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Actualitate
Descoperire macabră pe râul Prut. Pentru a doua zi la rând, un cadavru a fost descoperit plutind la suprafața apei. După ce localnicii din Teioasa Darabani au descoperit un ucrainean, vineri un apel la 112 anunța descoperirea unui alt cadavru plutind la suprafața apei. De această dată se pare că este vorba despre un localnic. Familia unui bărbat de 66 de ani, plecat la pescuit pe malul Prutului, a sunat la 112 pentru că bărbatul era de negăsit și oamenii ar fi observat silueta unui trup plutind la suprafața apei. A fost nevoie de intervenția pompierilor cu o barcă pneumatică, pentru a recupera cadavrul. Acesta a fost găsit în zona localității Mitoc și adus la mal, unde paramedicii SMURD au început manevrele de resuscitare. “În sprijin a fost direcționat un echipaj cu asistent din zonă. Din păcate, manevrele de resuscitare au fost fără răspuns și a fost declarat decesul la fața locului”, a precizat medicul Eduard Gurău, managerul SJA Botoșani. Cazul a fost preluat de polițiști, care au deschis un dosar penal. Oamenii legii au solicitat efectuarea unei autopsii pentru a se stabili cu exactitate cauza dec
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Locatarii de la bloc, responsabili pentru pierderile de apă din condominiu. „Cine nu repară, plătește!”

O decizie luată astăzi în Consiliul Județean Botoșani modifică radical modul în care sunt facturate pierderile de apă în blocurile de locuințe. De acum înainte, locatarii vor suporta integral pierderile de apă care apar în interiorul condominiilor, chiar dacă acestea ating volume uriașe. Măsura vine după ce ani la rând operatorul Nova Apaserv a fost obligat să acopere aceste costuri, indiferent de cauză. Până în prezent, metodologia de facturare limita .

Actualitate

Stâlp prăbușit peste o autoutilitară, la Orășeni Deal. Pompierii au intervenit de urgență

Un incident provocat de rafale puternice de vânt a avut loc vineri, pe Drumul Județean 208C, în localitatea Orășeni Deal. Un stâlp de telefonie a fost doborât și s-a prăbușit peste o autoutilitară aflată în mers. Autovehiculul se deplasa pe direcția Botoșani–Vorona în momentul în care stâlpul a căzut peste remorca acestuia. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Șoferul, un bărbat în vârstă de 38 de ani, a fost .

Actualitate

Călin Georgescu, inculpat pentru propagandă legionară

Călin Georgescu s-a prezentat, vineri, la Parchetul General unde procurorii i-au schimbat încadrarea din suspect în inculpat pentru propagandă legionară după ce a citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu, au declarat surse judiciare pentru Agerpres. Sursele citate au menționat că fostul candidat la alegerile prezidențiale nu a dorit să dea declarații în fața anchetatorilor. „Minciuna se va arde de una singură (…). Am încredere în poporul român, îl .

Actualitate

Primul amical al lui FC Botoșani în cantonamentul din Austria

FC Botoșani va juca astăzi prima partidă de pregătire din cantonamentul austriac. Elevii lui Leo Grozavu se vor duela cu cei de la Jablonec, ocupanta locului cinci în sezonul trecut din prima divizie a fostbalului din Cehia. Duelul dintre cele două formații va avea loc pe Stadionul Jenbach, la ora 18.30, ora României. “Roș alb albaștrii” vor continua seria meciurilor amicale, luni, 30 iunie, atunci când vor juca împotriva celor .

Pagina de facebook

-
-

Recente din botosani

-
-

20:50

FC Botoșani, zdrobită în primul meci de pregătire din cantonamentul din Austria

FC Botoșani a fost zdrobită în primul meci de pregătire susținut, vineri după-amiază, în cantonamentul din Austria. Echipa botoșăneană a fost învinsă cu scorul de 5-1 (2-0) de cehii de la FK Jablonec. Botoșaniul a început cu Kukic, Gligor, Miron, Suta, Creț, David Gabriel, Ferreira, Denis Ștefan, Cîmpanu, Dumiter și Bodișteanu. Urmareste-ne pe Google News
Image Description

20:31

Cadavru descoperit plutind pe Prut. Al doilea în două zile

Descoperire macabră pe râul Prut. Pentru a doua zi la rând, un cadavru a fost descoperit plutind la suprafața apei. După ce localnicii din Teioasa Darabani au descoperit un ucrainean, vineri un apel la 112 anunța descoperirea unui alt cadavru plutind la suprafața apei. De această dată se pare că este vorba despre un localnic. Familia unui bărbat de 66 de ani, plecat la pescuit pe malul Prutului, a sunat
Image Description

20:27

Tragedie în această seară! Un bărbat din Botoșani a fost găsit înecat

Pompierii au fost solicitați, în această seară, să intervină pentru căutarea unui bărbat, în vârstă de 65 de ani, care era la pescuit pe malul râului Prut, în localitatea Horea, comuna Mitoc, și nu s-a mai întors acasă. Alerta a fost dată de familie, după ce bărbatul nu a mai putut fi contactat. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Coțușca, cu o barcă și o
Image Description

18:43

VIDEO Populația care locuiește la bloc în municipiul Botoșani va plăti apa din subsolurile inundate. Măsură adoptată, astăzi, de CJ

Populația care locuiește la bloc în municipiul Botoșani va plăti apa din subsolurile inundate. Consiliul Județean (CJ) Botoșani a adoptat, vineri, la propunerea președintelui CJ, Valeriu Iftime, o hotărâre privind modificarea Metodologiei de defalcare și facturare a cantităților de apă în condominii. Actul normativ prevede că apa furnizată populației va fi măsurată și facturată la nivel de scară de bloc, iar defalcarea pe apartamente va fi făcută de asociațiile de
Image Description

18:40

VIDEO Scandal fără precedent în CJ Botoșani între PSD și PNL. Social-democrații s-au opus împărțirii, de către Valeriu Iftime, a unor bani din Fondul de rezervă

Un scandal fără precedent a avut loc, vineri, în ședința ordinară a Consiliului Județean Botoșani între PSD și PNL. Reprezentanții celor două partide s-au contrat gălăgios, după ce președintele CJ, liberalul Valeriu Iftime, a propus o repartizare a unei sume de 3,9 milioane de lei din Fondul de rezervă al CJ către 16 primării din județ, fără însă a-i consulta pe social- democrați. Consilierul județean Raluca Vaipan, care a acuzat
Image Description

Recente din Romania

-
-

22:58

- Cluj - Moment SPECIAL la Cluj-Napoca. DJ Padre Guilherme, preot și artist internațional va concerta în Piața Cipariu. Intrarea este liberă

Evenimentul face parte din programul Anului Cardinal Iuliu Hossu, celebrat în 2025 în întreaga țară, și aduce în spațiul public clujean un mesaj de speranță, bucurie și unitate, într-o formă artistică actuală, adresată în special tinerilor și familiilor. Joi, 3 iulie 2025, de la ora 20:30, Piața Timotei Cipariu din Cluj-Napoca găzduiește un concert special: DJ Padre Guilherme, preot și artist internațional, va urca pe scenă pentru un spectacol ce
Image Description

22:56

- Iasi - Mai puține autorizații de construire la Iași în ultima lună monitorizată. Scădere dramatică în urban, mediul rural salvează ritmul

Eliberarea autorizațiilor de construire a frânat în aprilie, în comparație cu aceeași lună din 2024. Doar 172 de autorizații de construire pentru clădiri destinate locuirii au fost eliberate în județ, cu aproape 12% mai puține decât în aprilie anul trecut. Și totuși, în comparație cu luna martie, aprilie a fost în creștere: +13,9%, evidențiază datele Direcției Județene de Statistică Iași. Privit pe medii, contrastul este și mai clar. În urban,
Image Description

22:54

- Constanta - Un avion, care trebuia să aterizeze la București, redirecționat pe aeroportul din Mihail Kogălniceanu din cauza furtunii puternice

Una dintre aeronave a aterizat, în urmă cu puțin timp, pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu însă pasagerii nu au debarcat. Se așteaptă condiții mai bune de zbor astfel încât aeronava să plece spre București. Este vorba despre o aeronavă Wizz Air care venea de la Heraklion (Creta). Locuitorii din Capitală au fost avertizați, în această seară, printr-un mesaj Ro-Alert că urmează o o vijelie cu rafale care pot ajunge și
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
botosani WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul botosani
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete