Botoșănenii revendică moștenirea lui Pellegrinetti
Botoșănenii revendică moștenirea lui Pellegrinetti
Într-un articol dedicat sculptorului D.A. Pellegrinetti, scris de Ionel Bejenariu în "Dicționarul botoșănenilor", se subliniază legătura strânsă pe care comunitatea din Botoșani o are cu artistul. Acesta a petrecut câteva decenii în oraș, aducând contribuții remarcabile prin creațiile sale sculpturale monumentale, care împodobesc cimitirele municipiului - atât cel românesc, cât și cele armenești și evreiești. Lucrările lui Pellegrinetti sunt caracterizate ca fiind exemple autentice de artă monumentală, apreciate pentru armonie, proporționalitate și detalii decorative.
Informațiile despre viața lui Pellegrinetti sunt limitate. Se crede că s-a născut în jurul anului 1868, în apropiere de Carrara (Italia), cunoscută pentru calitatea marmorei sale. A venit în România la sfârșitul secolului XIX, stabilindu-se la București, unde a început să lucreze cu marmură. În 1902, acesta locuia încă în București, dar un incident trist a fost relatat în august 1904, când fiul său, Giovani, în vârstă de doar patru ani, a suferit un accident grav, consumând accidental benzină.
Pellegrinetti s-a mutat în 1904, împreună cu familia, pe strada Buzesti, și mai apoi la Botoșani, unde a deschis un atelier pe strada Vânătorilor. Aici, a realizat monumente dedicate eroilor căzuți în Primul Război Mondial, cum ar fi cel din Tg. Sulița, dezvelit în noiembrie 1924. Sculptorul a fost dedicat transformării cimitirelor în sanctuare monumentale, având în spate lucrări semnificative, inclusiv un monument în memoria lui Scipione Bădescu, realizat în 1930.
Viața personală a artistului a fost marcată de tragedii, inclusiv de moartea fiului său, Alberto, un locotenent în rezervă care a decedat în urma unui tratament medical. Alberto a făcut o donație semnificativă de 560 de lei pentru refugiați prin Crucea Roșie.
D.A. Pellegrinetti a trecut în neființă în 1942, fiind înhumat la cimitirul "Eternitatea". Monumentul său funerar a fost descris ca fiind modest și discret, pierdut printre alte morminte, ceea ce a fost notat cu tristețe de Bejenariu în 1994. La momentul actual, mormântul nu mai poate fi identificat. Se sugerează că Botoșaniul ar trebui să creeze un album cu lucrările și mormintele sculptorului, astfel păstrând vie memoria unui artist care a avut un impact semnificativ asupra istoriei locului.