ACS Comunal Cazasu – Dacia Unirea, 3-3
Inapoi

ACS Comunal Cazasu – Dacia Unirea, 3-3

Postat cu 4 ore în urmă

Update cu 4 ore în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Sport
• formația brăileană a condus cu 1-0 și 3-1, dar amicalul s-a încheiat nedecis • a fost ultima repetiție a Daciei Unirea înaintea meciului din Cupă, de la Voința Limpeziș • Marian Samuilă cere întăriri pentru compartimentul defensiv Sâmbătă, de la ora 10:00, Dacia Unirea a susținut primul meci amical, la o săptămână de la reunirea lotului, adversară fiindu-i ACS Comunal Cazasu, formație care s-a clasat pe locul al doilea în ediția precedentă a Ligii a IV-a. Clubul de fotbal brăilean a primit vestea că va evolua în Liga a III-a, iar conducerea a depus garanția la FRF. Însă nu pentru campionat a repetat Dacia Unirea, ci pentru primul meci oficial din noua stagiune a Cupei României, pentru că în prima fază națională gruparea de la Dunăre va juca în deplasare, miercuri, 30 iulie, la Voința Limpeziș. Iar amicalul de la Cazasu a reprezentat pentru Marian Samuilă posibilitatea de a vedea la lucru jucătorii pe care îi va utiliza în partida de la Limpeziș. De asemenea, pentru ACS Comunal Cazasu a reprezentat startul pregătirilor în vederea sezonului 2025-2026 al Ligii a IV-a. Cu toate că a fost foarte cald, partida a avut ritm și multe ocazii de o parte și de alta. Marian Samuilă a început jocul cu jucătorii care sunt în vederea sa pentru partida din Cupa României și pentru meciurile din Liga a III-a: Ochiană - Ciocan, Dragomir, Condruț, Eloh – Baștiurea – Paraleu, Koko, Oniciu, Marcu – Cetz. Cu multe absențe în lot, ACS Comunal Cazasu i-a trimis în teren pe următorii jucători: Marin – C. Matei, Cotigă, Luchian, Ciocianu – P. Andronache, Dan, Toader, Coadă - I. Matei, I. Huțu. Formația brăileană a deschis repede scorul prin Koko, după care echipa gazdă a avut două mari ocazii de a egala la șuturile lui Ionuț Matei și Ionuț Huțu, însă portarul Ochiană a avut intervenții foarte bune. În minutul 27, Condruț l-a faultat în suprafața de pedeapsă pe I. Huțu, iar Ionuț Matei a marcat din penalty și a egalat, 1-1. Dacia Unirea a avut două contraatacuri spectaculose prin Aurelian Marcu și Eloh, însă după primele 45 de minute scorul a fost egal, 1-1. În repriza a doua, Marian Samuilă a trimis în teren jucători de 16 ani, care, în majoritate, vor alcătui lotul celei de-a doua echipe a Daciei Unirea ce va evolua în Liga a IV-a și anume: Radu – Năstasă, Dragomir (min. 60: Drogeanu), Petre, Brăguță - Constantinescu, Giuliano, Dănilă - Perianu, Bratu, Cazacov (min. 60: Marcel). Răzvan Bratu (min. 51), pe contraatac, a adus-o din nou pe Dacia Unirea în avantaj. Mai mult, imediat după pauza de hidratare din repriza a doua formația brăileană s-a desprins la 3-1, a marcat Cazacov. Ocaziile au alternat la ambele porți, însă de marcat au marcat gazdele prin Coadă (min. 79) și Ionuț Matei iar amicalul s-a încheiat la egalitate 3-3. La ACS Comunal Cazasu au mai intrat Dinu și R. Moroianu. “Început promițător. Astăzi (n.r. - sâmbătă, 26 iulie) am demarat pregătirile și ceea ce ne dorim este să fim în continuare o nucă tare pentru toate echipele pe care le vom întâlni în noua stagiune a Ligii a IV-a”, ne-a declarat Florentin Luchian, președintele clubului ACS Comunal Cazasu. “Concluzia este că mai avem mult de muncă. La acest joc m-a interesat componenta fizică și sunt mulțumit că fotbaliștii testați s-au angrenat la efort. Au avut luciditate, creativitate, dar suntem la început, sunt copii și mai au multe de învățat. Una peste alta sunt mulțumit de atitudinea lor pozitivă. Pe faza defensivă avem mult de lucru, dar nu avem fundași centrali de meserie. Avem nevoie de cinci implanturi în compartimentul defensiv, iar conducerea sper să fie lângă mine. Trebuie să dăm dovadă de răbdare, disciplină, înțelepciune în ceea ce vom face mai departe până la startul Ligii a III-a. Rezultatele nu apar imediat. Toți trebuie să facem sacrificii ca să reconstruim echipe în Brăila”, ne-a declarat antrenorul Marian Samuilă. acs comunal cazasu egal 3-3 amical dacia unirea Florentin Luchian Marian Samuila Alegeri pentru funcția de președinte AJF Brăila Sport 28 July 2025 Șoimii Tudor Vladimirescu – Suporter Club Brăila, 4-1 Sport 28 July 2025 CSM Brăila a participat cu opt înotători la Cupa Romaniei Sport 25 July 2025 Voința Limpeziș versus Dacia Unirea Sport 25 July 2025 O nouă conducere la CUP «Dunărea» Șoimii Tudor Vladimirescu – Suporter Club Brăila, 4-1 Agenda europeană | Mihai Tudose: «UE alocă noi fonduri pentru modernizarea căilor ferate din România» Zeci de contestații la Titularizare ”Murgoci” și ”Iorga” se mențin în top Sărbătoarea folclorului autentic, la Brăila Locuitorii din Cuza Vodă și Stăncuța au conductă nouă, dar apa va fi tulbure timp de câteva zile Familia traficanților. Condamnarea Interlopul Soare, trimis la închisoare O singură medie de 10 la Evaluarea Națională, la Brăila. A fost obținută de Mihail Fabian Dincă Enache, elev al Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” Anchetă în curs. Scurgeri de informații și fotografie cu polițiști și o minoră de doar 5 ani
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Sport
Sport

Vicepremierul cu şpaga de supravieţuire pleacă din guvern

Dragoș Anastasiu a anunţat ieri că renunţă la funcţie, după câteva zile de scandal şi după o discuţie cu premierul. Dragoș Anastasiu și-a anunțat demisia din funcția de vicepremier într-o conferință de presă susținută ieri, la Palatul Victoria. „Mi-am luat câteva zile de gândire pentru a acumula mai multe informații și pentru a da răspunsuri la cât mai multe întrebări și pentru a reflecta la cea mai bună decizie pe .

Sport

Leo Grozavu, înainte de meciul cu Unirea Slobozia: Ne asteaptă o partidă dificilă, dar suntem pregătiți să întâmpinăm orice adversar

FC Botoșani va juca cu Unirea Slobozia, pe stadionul municipal. Duelul va avea loc luni, 28 iulie 2025, de la ora 19.00, în cadrul rundei a treia a sezonului 2025-2026 din SuperLigă. Antrenorul FC Botoșani, Leo Grozavu, spune că cei de la Unirea Slobozia reprezintă „o echipă în formă, puternică, ne asteaptă o partidă dificilă, dar suntem pregătiți să întâmpinăm orice adversar”. „Ce a fost a fost, urmează un alt .

Sport

Concurs fără greșeală! Sportivă din Botoșani, triplă campioană europeană de juniori U15

Maia Andrei, legitimata la CS Botosani si componenta a Centrului National Olimpic de Pregatire a Junioarelor este triplu campioana europeana de Juniori II U15 in proba categoriei 48 Kg. Tânăra a făcut un concurs fara greseala cu 6 incercari din 6 reusite. Sportiva a urcat pe prima treapta a podiumului la total, cu 152 Kg si la ambele stiluri smuls si aruncat, cu 67 Kg si 85 Kg. Romania participa .

Sport

Jucător spaniol din prima ligă din Polonia, transferat de FC Botoșani

FC Botoșani anunță transferul jucătorului spaniol, Miguel Muñoz Fernández. Născut pe 22.11.1996, la Madrid, în Spania, fundașul central de 1.85 m a semnat un contract cu „roș-alb-albaștri” pe o perioadă de doi ani. Miguel Muñoz Fernández a semnat cu FC Botoșani din postura de jucător liber de contract după ce și-a încheiat angajamentul cu formația din prima ligă din Polonia, Piast Gliwice, anunță FC Botoșani. Anterior experienței pe care a .

Pagina de facebook

-
-

Recente din botosani

-
-

23:39

Vicepremierul cu şpaga de supravieţuire pleacă din guvern

Dragoș Anastasiu a anunţat ieri că renunţă la funcţie, după câteva zile de scandal şi după o discuţie cu premierul. Dragoș Anastasiu și-a anunțat demisia din funcția de vicepremier într-o conferință de presă susținută ieri, la Palatul Victoria. „Mi-am luat câteva zile de gândire pentru a acumula mai multe informații și pentru a da răspunsuri la cât mai multe întrebări și pentru a reflecta la cea mai bună decizie pe
Image Description

22:49

FOTO Probleme generate de furtunile și ploile torențiale înregistrate în județul Botoșani. Copaci căzuți, gospodării inundate sau acoperișuri smulse

Județul Botoșani s-a aflat, duminică seară, sub incidența a patru avertizări nowcasting Cod Roșu și a uneia de Cod Portocaliu, emise de Administrația Națională de Meteorologie, pentru intervalul orar 19:17 – 22:30, în care au fost prognozate fenomene meteo extreme, precum: grindină de mari dimensiuni (peste 4 cm), vijelii puternice (70–90 km/h), averse torențiale, frecvente descărcări electrice Pe fondul ploilor torențiale și a furtunilor, au fost înregistrate 29 de apeluri
Image Description

21:27

O nouă alertă meteo la Botoşani! 20 de localităţi, printre care şi un oraş, sub Cod roşu

Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă avertizare now-casting tip cod roșu valabilă între orele 21:30 – 22:30, pentru o parte din județul Botoșani. Localitățile vizate sunt: Ungureni, Albești, Trușești, Ștefănești, Bălușeni, Avrămeni, Gorbănești, Manoleasa, Vlăsinești, Dângeni, Stăuceni, Unțeni, Durnești, Dobârceni, Mihălășeni, Blândești, Hănești, Săveni și Ripiceni. Sunt prognozate: grindină de mari dimensiuni (>4 cm), vijelie puternică (70…90 km/h), averse torențiale care vor acumula peste 40 l/mp, frecvente descărcări electrice.
Image Description

21:25

FOTO Un bărbat din Botoșani și copilul acestuia, rămași blocați pe munte. A fost solicitat sprijinul jandarmilor

Un bărbat din Botoșani și copilul acestuia au rămas blocați, duminică seară, pe munte în zona cabanei telescaunului din Gura Humorului. În intervalul orar 19:00 – 20:00, un echipaj din cadrul Detașamentului de Jandarmi Gura Humorului a intervenit, în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, pentru salvarea a două persoane – un adult și un minor în vârstă de 8 ani, ambii din județul Botoșani – care
Image Description

21:19

Sute de oameni la marea de la Prut (VIDEO)

-Sute de botoşăneni şi oameni din alte judeţe merg în weekend la plaja de pe malul lacului Stânca-Costeşti. -Locul are supranumele de Marea Nordului şi atrage în special iubitorii de natură neatinsă de mâna omului. La nici 60 de kilometri de municipiul Botoşani, pe malul Lacului de acumulare Stânca-Costeşti de pe Prut, se află un loc de agrement care câştigă tot mai multă popularitate în rândul botoşănenilor şi nu numai.
Image Description

Recente din Romania

-
-

04:05

- Iasi - Fotbal amical: Debutanţii şi noile transferuri au adus victoria Barcelonei cu Vissel Kobe, scor 3-1

Echipa spaniolă FC Barcelona a învins duminică, în deplasare, scor 3-1, formaţia niponă Vissel Kobe, într-un meci amical, scrie news.ro. Kobe Misaki Stadium a găzduit primul meci din presezon al Barcelonei, iar elevii lui Hansi Flick au deschis scorul în minutul 34, prin Eric Garcia, care a înscris după un corner executat de Fermin Lopez şi prelungit de Gavi. Niponii au egalat în finalul primei reprize, minutul 42, când Pau
Image Description

01:05

- Olt - Ne așteaptă săptămâna de lucru de doar patru zile? Experții spun că ar avea de câștigat și salariații, și angajatorii

Suntem aproape de momentul în care săptămâna de lucru va fi redusă la doar patru zile? Potrivit cercetătorilor, așa se pare, pentru că ar avea de de câștigat și salariații, și angajatorii. Săptămâna de lucru de doar patru zile, fără reducerea salariilor, îmbunătățește semnificativ sănătatea fizică și mentală a angajaților, precum și performanța acestora la muncă, arată un studiu realizat recent de americani. În studiul realizat la Boston College a
Image Description

01:04

- Braila - Agenda europeană | Mihai Tudose: «UE alocă noi fonduri pentru modernizarea căilor ferate din România»

• ”Comisia Europeană a selectat 94 de proiecte de transport cărora le alocă 2,8 miliarde de euro, sub formă de granturi UE, în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei” • ”Apreciez accentul pus pe investiții strategice și de solidaritate, așa cum este îmbunătățirea conectivității feroviare și a punctelor de trecere a frontierei dintre România și Republica Moldova”, a declarat eurodeputatul Mihai Tudose UE a decis să investească în statele membre 2,8
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
botosani WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul botosani
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete