Înapoi
Sezamo anticipează tendințele alimentare care vor domina comerțul online în 2026
Social

Sezamo anticipează tendințele alimentare care vor domina comerțul online în 2026

Postat pe 16 Dec 2025

Update 3 săptămâni în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Supermarketul online Sezamo prezintă cinci tendințe majore care vor contura piața alimentară în 2026, pe fondul unei migrări accelerate către cumpărăturile online. Datele Sezamo arată o creștere a interesului pentru produse ready-to-eat și ready-to-cook, integrarea inteligenței artificiale în planificarea meselor, precum și o schimbare a comportamentului consumatorilor români, care solicită soluții nutriționale funcționale și branduri proprii cu standarde clare de calitate.

👉Tendințe de consum și influențe nutriționale în 2026

În 2026, alimentația devine un instrument de self-care, iar românii nu mai urmăresc doar sațietatea, ci caută soluții care să contribuie la starea de bine, energie și prevenție. Concepte precum gut health, skin food sau nutriția funcțională ies din nișă și devin parte din consumul curent, influențate de social media și abordările moderne despre sănătate și lifestyle. Datele Sezamo indică o creștere de 60% a interesului pentru superfoods precum chia, spirulina, kale și afine, precum și pentru produse ready-to-eat cu profil nutrițional îmbunătățit.

Segmentul băuturilor probiotice continuă să se extindă, cu o creștere de 55% în 2025, iar trendul „protein-everything” se extinde în afara domeniului fitness către lactate, deserturi, paste fresh, produse plant-based și preparate gata de consum. În paralel, produsele cu colagen câștigă teren, susținute de interesul pentru anti-aging și conceptul „beauty from within”.

👉Brandurile proprii și produsele convenabile, piloni ai pieței alimentare

După o perioadă de inflație și instabilitate, consumatorii români își construiesc coșul de cumpărături mai calculat, iar interesul pentru brandurile proprii Sezamo a crescut cu aproximativ 5% în 2025 față de anul precedent. Pentru 2026, se preconizează o dublare a acestui interes, susținută de cererea pentru produse cu etichete curate, rețete simple și standarde clare de calitate.

Sezamo a dezvoltat un portofoliu solid de branduri proprii, cu 11 mărci private și aproape 400 de produse în categorii cheie, precum lactate, deserturi, carne și pește. Michael Kaiser, director comercial Sezamo, afirmă: „Brandurile private vor avea un rol central în modul în care românii iau decizii de cumpărare, motiv pentru care vom extinde sortimentul cu produse noi, la prețuri corecte și aceeași calitate cu care ne-am obișnuit clienții.”

👉Conveniența și tehnologia redefiniesc experiența cumpărăturilor alimentare

Categoria ready-to-eat și ready-to-cook crește rapid, fiind integrată tot mai frecvent în comenzile urbane. Aproximativ patru din zece coșuri conțin cel puțin un produs gata preparat, de la supe și paste fresh, la bowl-uri nutritive și deserturi ce pot fi consumate imediat sau cu minimă pregătire. Această tendință reflectă o tranziție între „gătit acasă” și „comandat”, spre soluții rapide, curate și predictibile, mai ales în București și Ilfov.

Inteligența artificială devine tot mai esențială în personalizarea meniurilor și în optimizarea cumpărăturilor. În 2026, AI va permite personalizarea recomandărilor și adaptarea listelor de cumpărături la nevoile reale ale consumatorilor, transformând experiența de cumpărare într-un proces mai eficient și adaptat stilului de viață urban. Michael Kaiser subliniază: „La Sezamo combinăm aceste elemente într-o experiență coerentă, predictibilă și de încredere.”

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Social
Social

Circulația îngreunată și un drum închis în Botoșani din cauza zăpezii

Un segment important al drumurilor din județul Botoșani este închis, iar pe mai multe tronsoane se înregistrează dificultăți de circulație din cauza condițiilor meteo. Conform autorităților, DJ24C și DN29 sunt afectate de zăpadă, ceea ce a determinat restricționarea traficului și limitări pe anumite porțiuni, potrivit surselor locale.

Social

IPJ Botoșani organizează concursuri pentru 11 posturi de șef de post în județ

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani anunță concursuri pentru ocuparea a 11 funcții de șef de post în comune din județ, potrivit unui comunicat oficial. Candidații pot depune dosarele până pe 16 ianuarie, iar selecția va avea loc în două sesiuni diferite în lunile februarie 2026.

Social

Autoritățile din Botoșani iau măsuri pentru a gestiona codul galben de ninsori viscolite

Autoritățile din județul Botoșani au intrat în stare de alertă din cauza unei atenționări meteorologice de tip Cod galben, care prevede ninsori viscolite și vânt puternic. Prefectul județului, Raluca Ștefania Curelariu, a convocat o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, unde s-au stabilit măsuri pentru gestionarea acestei situații, potrivit datelor comunicate de autorități.

Social

Pompierii din Botoșani au intervenit în șapte situații după atenționarea meteorologică Cod galben

De la emiterea atenționării meteorologice de tip Cod galben pentru ninsori viscolite și vânt puternic, ISU – SAJ Botoșani a înregistrat șapte solicitări de intervenție la Dispeceratul Integrat, potrivit unui comunicat oficial. Sprijinul a fost acordat pentru autovehiculele blocate pe diferite drumuri și pentru înlăturarea unor arbori doborâți de vânt.

Acasa Recente Radio Județe