Prevenirea violenței domestice și a infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale reprezintă o prioritate pentru polițiștii mehedințeni, în anul 2025. Aceste forme de violență afectează profund victimele, dar și întreaga comunitate, motiv pentru care structurile de prevenire desfășoară constant activități de informare și intervenție. Polițiștii mehedințeni monitorizează cu atenție toate cazurile semnalate, indiferent de gravitatea acestora, pentru a înțelege dimensiunea fenomenului la nivel local și intervin prompt, în limitele legii, atunci când situația o impune. Scopul activităților desfășurate este reducerea incidenței violenței domestice în comunitate, prin măsuri de prevenire și prin dezvoltarea capacității de intervenție a echipelor interdisciplinare. Astăzi, 02 august, polițiștii de prevenire, împreună cu polițiștii Poliției orașului Vânju Mare și cei din cadrul Biroului Siguranță Școlară, au inițiat o activitate de prevenire a violenței, în general și a violenței în familie, în special, în târgul săptămânal din comuna Pătulele. Activitatea s-a desfășurat în rândul cetățenilor, în special al femeilor, fiind discutate situații reale care implică acte de violență domestică ce afectează atât adulții, cât și copiii – cu accent pe impactul negativ asupra dezvoltării emoționale și comportamentale a minorilor. Cei prezenți au primit informații referitoare la consecințele legale, psihologice și comportamentale ale comportamentului violent, dar și despre modalitățile de prevenire și combatere a acestuia, modificările legislative recente și detalii despre ordinul de protecție provizoriu, ordinul de protecție și sancțiunile aplicate în cazul nerespectării acestora. De asemenea, polițiștii au reamintit existența aplicației Bright Sky, dezvoltată și adaptată pentru România, printr-un parteneriat între Fundația Vodafone România și Poliția Română (prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității). Aplicația – disponibilă în App Store și Google Play – oferă multiple funcționalități, dintre care cele mai utilizate sunt: localizarea celui mai apropiat serviciu de asistență, completarea unui chestionar de evaluare a riscului, ghidul de siguranță online și accesul la informații generale despre cauzele și consecințele violenței domestice, precum și despre ordinul de protecție. Funcția de jurnal a aplicației este un instrument util pentru victime, facilitând documentarea abuzurilor. Totodată, polițiștii mehedințeni reamintesc că, la nivelul județului Mehedinți, funcționează Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică, util pentru supravegherea persoanelor împotriva cărora au fost dispuse ordine de protecție provizorii, ordine de protecție sau ordine europene de protecție. Dispozitivul electronic de supraveghere, destinat persoanei monitorizate, include o brățară electronică aplicată, de regulă, la gleznă sau, în cazuri excepționale, la braț. Acesta este folosit în cazul emiterii ordinelor de protecție (naționale sau europene), al măsurilor de control judiciar (inclusiv pe cauțiune), arestului la domiciliu sau supravegherii la distanță. Participanții au fost informați și despre celelalte programe și campanii desfășurate la nivelul IPJ Mehedinți precum: programul ,,Siguranța online”, proiectul ,,Setează siguranța copilului tău”, campania ,,Vigilența face diferența”. Să nu uităm că „Scuzele nu schimbă realitatea”! Dacă ești în pericol sau vezi că se săvârșește o infracțiune, nu ezita să suni la 112!
O mamă din județul Botoșani a plecat la muncă în străinătate, iar cei cinci copii au rămas în grija tatălui, de care a divorțat, și a bunicii (mama bărbatului). Paula Lozneanu, din Broscăuți, a trimis toți banii munciți tatălui ca să întrețină copiii. Doar că, spune ea, bărbatul bea toți banii, iar puțini sunt utilizați cu folos. Acum, la îndemnul bunicii, bărbatul și-a internat fata de 17 ani la psihiatrie,
.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani și a Secției de Poliție Rurală nr. Darabani au organizat, pe 2 august, o acțiune pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, respectiv siguranță rutieră, pe raza orașului Darabani și a zonelor limitrofe. În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 40 de persoane și controlate 30 de autovehicule, iar în urma neregulilor constate,
.
Elicopterul SMURD a fost chemat marți seară, la Botoșani pentru a prelua o femeie în stare gravă. Este vorba despre o botoșăneancă de 77 de ani, cu malformații artero venoase. Aeronava SMURD a aterizat la heliportul din municipiu pentru a o prelua pe pacientă. Pompierii au intervenit pentru a asigura măsurile la aterizarea și decolarea elicoperului. Urmareste-ne pe Google News
.
Mai multe primării din județul Botoșani au fost amendate cu peste 600.000 lei potrivit reprezentanților Comisariatului Județean Botoșani a Gărzii de Mediu, care a demarat acțiunile de inspecție și control pentru verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanță privind gestionarea deșeurilor municipale (conform PNGD) și a stării de salubrizare a localităților. S-au verificat 25 UAT-uri, Asociația de Dezvoltare Intracomunitară Ecoproces și Consiliul Județean Botoșani. Pentru neconformitățile constatate s-au
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.