Sărbătoarea Sfântului Ștefan, în 27 decembrie: tradiții și obiceiuri românești

Pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, creștinii ortodocși sărbătoresc ziua Sfântului Ștefan, cunoscut ca fiind primul martir creștin. Această zi este marcată de o serie de tradiții și interdicții respectate cu strictețe de către credincioși. Numele Sfântului Ștefan provine din grecescul „Stephanos”, care înseamnă „coroană” și simbolizează victoriile.

Conform estimărilor, în România sunt peste 400.000 de persoane care poartă numele Sfântului Ștefan, dintre care aproximativ 300.000 sunt bărbați și 100.000 femei. Legenda spune că Sfântul Ștefan era un tânăr plăcut, un orator iscusit și un psiholog deosebit, care a predicat învățătura lui Iisus. Aceasta l-a adus în atenția fariseilor, conducătorii religioși ai vremii, care l-au condamnat la moarte prin lapidare în Ierusalim.

De asemenea, în această zi nu se fac curățenii în casă și nu se spală haine. Împăcările sunt încurajate, iar cei care nu au reușit să se împace în Ajunul Crăciunului mai au o șansă de reconciliere. Tradiția sugerează că împăcările realizate în ziua de Sfântul Ștefan sunt mai puternice și mai durabile.

Credincioșii care au probleme de sănătate sau care se judecă cu oameni orgolioși sunt încurajați să aducă în casă o icoană cu Sfântul Ștefan, sfintită în această zi. Este, de asemenea, un moment de pomenire pentru sufletele celor care au murit în condiții tragice, iar pachetele cu mâncare sunt împărțite tinerilor purtători ai numelui Sfântului Ștefan.

În diferite regiuni ale țării, tradițiile variază. De exemplu, în Muntenia, de Sfântul Ștefan se prepară „Păinișile lui Ștefan”, un tip de aluaturi asemanatoare cu cele de cozonac, unse cu miere și coapte în forme rotunde. Aceste delicatese, ce amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ștefan, sunt sfințite la biserică și împărțite copiilor săraci. Totodată, se prepară și se împart mucenici cu miere și nucă.