Prelucrarea zahărului în perioada comunistă: Povestea fabricii de zahăr din Bucecea
Prelucrarea zahărului în perioada comunistă: Povestea fabricii de zahăr din Bucecea
În epoca comunistă, industria prelucrării zahărului din România a reprezentat una dintre cele mai profitabile ramuri industriale. În județul Botoșani, a funcționat timp de patru decenii una dintre cele mai mari fabrici de zahăr din Europa de Est, cu o capacitate impresionantă de producție de 200 de tone în 24 de ore, după cum informează Adevarul.ro.
Industria românească din perioada comunistă este adesea criticată pentru fiind necompetitivă și energofagă, depășită de uzine care consumau mai mult decât produceau. Cu toate acestea, au existat și sectoare industriale puternice și profitabile care, inexplicabil, au fost desființate după anii '90. Mii de oameni și-au pierdut locurile de muncă, contribuind astfel la criza socială din România din anii '90 și începutul anilor 2000, după ce fabricile mari, producători de bunuri valoroase și produse de export în cantități uriașe, au fost privatizate și mutate bucată cu bucată în alte țări.
Un exemplu concret este industria zahărului din nordul Moldovei, o industrie deosebit de performantă, care susținea comunități întregi. Printre cele mai importante fabrici din această zonă se numărau marea fabrică de la Bucecea, cea de la Ripiceni și cea de la Trușești. Astăzi, din aceste fabrici mari care produceau cantități uriașe pentru export nu au mai rămas decât ruine.
Fabrica de zahăr de la Bucecea, județul Botoșani, a fost una dintre cele mai performante fabrici, conform spuselor foștilor angajați și directori ai acesteia. Construită între 1959 și 1960 pe o suprafață de 34 de hectare, într-o zonă cu mare potențial agricol, Bucecea era renumită pentru plantațiile sale de sfeclă de zahăr, furnizoare constante de materie primă. Ioan Sauciuc, fost muncitor și unul dintre ultimii directori ai fabricii, a declarat pentru "Adevarul" că fabrica a fost construită în urma unui parteneriat între România și Franța, cu utilaje de cea mai înaltă calitate aduse din Franța și Germania.
"Francezii au construit această fabrică de zahăr în 1959, dar prima producție a fost în 1962. Din câte am auzit, fabrica a fost făcută pe un transport mare de vin de Cotnari în Franța. Așa ar fi fost înțelegerea. Aveau utilaje de foarte bună calitate. S-a turnat beton serios aici, cu fundații de 10 metri adâncime. Totodată, fabrica avea generatoare puternice, își producea singură energia electrică și dispunea de cazane pentru abur industrial, laboratoare, hale de producție, turnuri și depozite", a explicat Ioan Sauciuc.
Fabrica avea o capacitate uriașă de producție, aproximativ 200 de tone de zahăr în 24 de ore, depășind chiar și fabrica similară din Luduș. Zaharul produs aici era de calitate excepțională, datorită materiei prime de înaltă calitate și preciziei utilajelor. "Era un zahăr foarte fin deoarece se folosea materie primă de cea mai bună calitate, iar utilajele erau de mare precizie, ducând la o rafinare excepțională. Se muncea aici, la Bucecea, după tehnologii bine puse la punct, rețete de multe ori păstrate la secret care dădeau zahărului o calitate deosebită. Era cel mai fin și bun zahăr din România comunistă", adaugă Ioan Sauciuc.
Construcția fabricii de zahăr de la Bucecea a modificat radical peisajul economic și social al zonei. Localnicii erau îndemnați să cultive cât mai multă sfeclă de zahăr pentru a oferi materie primă fabricii. Toate satele din jurul Bucecii au ajuns să depindă de producția de zahăr. Se cultiva sfeclă de zahăr pe 10.000 de hectare, iar uneori sfecla era adusă chiar și din județul Suceava pentru a acoperi cererea.
"Mii de oameni trăiau din industria zahărului. Eram foarte tânăr în anii '80 când am început să lucrez acolo. Și tatăl meu tot acolo a fost angajat. În Bucecea nu exista familie în care măcar un membru să nu lucreze la fabrica de zahăr. Mai apoi erau toți agricultorii din satele învecinate care trăiau din sfecla de zahăr. A fost cea mai bună perioadă pentru oamenii de aici. Și sfecla era foarte bună. Se lucra intens din septembrie până în februarie, în trei schimburi, pentru că venea în valuri materia primă", a mărturisit un fost angajat al fabricii.
Aceasta este povestea unei industrii puternice din perioada comunistă, pusă pe chituci în mod inexplicabil după 1990, lăsând în urmă doar ruine și amintiri ale unei prosperități trecute.
