Noul ajutor de stat pentru energie: Cine va primi tichete după 1 iulie și cât valorează ele
Inapoi

Noul ajutor de stat pentru energie: Cine va primi tichete după 1 iulie și cât valorează ele

Postat cu 4 ore în urmă

Update cu 4 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Social
Începând cu 1 iulie 2025, consumatorii vulnerabili vor beneficia de un nou mecanism de sprijin, menit să asigure un ajutor mai eficient, țintit și echitabil. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pe pagina sa de Facebook. Mecanismul general de plafonare a prețurilor la energie va fi înlocuit cu un sistem care oferă sprijin direct, sub forma unor tichete valorice, celor care nu-și pot achita facturile din venituri proprii. Proiectul de Ordonanță de Urgență privind noua formă de ajutor a fost pus în consultare publică în 11 iunie 2025 și vizează consumatorii casnici aflați în situații de vulnerabilitate energetică. Vor beneficia de acest sprijin persoanele singure cu venituri de cel mult 2.574 lei pe lună- echivalentul salariului minim, precum și familiile cu venituri nete de maximum 1.784 lei per membru. De asemenea, sunt eligibile familiile numeroase, cele monoparentale și persoanele cu dizabilități sau afecțiuni grave. Potrivit autorităților, această nouă abordare va permite atât o alocare mai eficientă a fondurilor publice, cât și o tranziție mai lină spre o piață liberalizată și competitivă. În paralel, ministrul Energiei vorbește despre nevoia de a combina soluțiile pe termen scurt, precum sprijinul financiar direct, cu investiții strategice în eficiența energetică a locuințelor și infrastructura de producție. Urmareste-ne pe Google News
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Social
Social

Spitalul Județean Botoșani caută medic pentru secția de Obstetrică și Ginecologie

Spitalul Județean Botoșani caută medic pentru secția de Obstetrică și Ginecologie. Unitatea spitalicească a scos la concurs un post de medic specialist în specialitatea obstetrică ginecologie, pe durată nedeterminată. Candidații trebuie să aibă diploma de licenţă şi certificatul de medic specialist; o copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs; dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată vreo sancțiune cu privire .

Social

Aproape 140 de elevi din Botoșani au lipsit, astăzi, la testarea la limba română, de la Evaluarea Națională

Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a a început luni, 23 iunie 2025, în cele 52 de centre de examen. La nivelul județului Botoșani, sunt înscriși, pentru a susține examenul, 3501 absolvenți, din care 53 cu cerințe educaționale speciale și 2 absolvenți din seriile anterioare. La proba scrisă de luni, 23 iunie 2025, la disciplina Limba și literatura română, din cei 3503 candidați înscriși (3501 din seria curentă și 2 .

Social

Doi tineri din Botoșani, aflați sub protecția statului, au rezultate remarcabile la învățătură. Unul dintre ei își dorește să devină arhitect

Doi tineri din Botoșani, aflați sub protecția statului, au rezultate remarcabile la învățătură. Adolescenții demonstrează că voința, sprijinul potrivit și educația pot transforma destine. Ambii sunt în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani, sunt elevi eminenți, iar liceul l-au finalizat cu medii de 9,29 și 9,18. V.G., din Complexul de apartamente „Casa Mea” din Dorohoi a absolvit Liceul „Regina Maria” din Dorohoi, la profilul economic. .

Social

Hram, marți, la mănăstirea din Botoșani în care se află o icoană veche de 400 de ani. Se spune că vindecă de orice boală pe cei care se roagă cu tot sufletul

Sute de credincioşi merg la Mănăstirea Gorovei din judeţul Botoşani pentru a se ruga la icoana făcătoare de minuni a ”Sfântului Ioan Botezătorul”. Mulţi oameni, dar şi ieromonahii de la Gorovei cred că icoana veche de 400 de ani vindecă de orice boală pe cei care se roagă cu tot sufletul. Mănăstirea Gorovei își serbează, marți, 24 iunie hramul istoric la Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (Sânzienele). Slujba Sfintei Liturghii va .

Pagina de facebook

-
-

Recente din botosani

-
-

13:15

Spitalul Județean Botoșani caută medic pentru secția de Obstetrică și Ginecologie

Spitalul Județean Botoșani caută medic pentru secția de Obstetrică și Ginecologie. Unitatea spitalicească a scos la concurs un post de medic specialist în specialitatea obstetrică ginecologie, pe durată nedeterminată. Candidații trebuie să aibă diploma de licenţă şi certificatul de medic specialist; o copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs; dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată vreo sancțiune cu privire
Image Description

13:00

Mihai Bordeianu a revenit la FC Botoșani

După Sebastian Mailat, FC Botoșani a reușit o nouă repatriere spectaculoasă. Este vorba de Mihai Bordeianu, jucător care a revenit oficial acasă. Anunțul a fost făcut de cei de la FC Botoșani pe rețeaua proprie de socializare. „Jucătorul Mihai Bordeianu a revenit oficial acasă, la FC Botoșani! Curtat de mai multe cluburi din SuperLigă, după ce s-a despărțit de ultima sa formație, mijlocașul în vârstă de 33 de ani și-a
Image Description

12:57

Bătaie pe un post de bugetar luat cu notă de premiant

Concurență acerbă pentru un post într-o instituție a statului. Serviciul Județean de Ambulanță a scos la concurs un post de ambulanțier pentru substația Săveni, unde s-au înscris nu mai puțin de 17 candidați. După ce au fost afișate rezultatul verificării dosarelor candidaților înscriși și examenul scris, 16 au mers la proba scrisă. Dintre aceștia, 7 candidați s-au prezentat la proba interviu, iar cel care a promovat examenul a avut media
Image Description

12:48

Modernizare de peste 3 milioane de euro pentru unul dintre cele mai aglomerate spitale din județ

Una din unitățile spitalicești subordonate municipalității va avea un aspect nou și modern. Spitalul de Recuperare „Sfântul Gheorghe” va intra într-un amplu proces de reabilitare. Instituția sanitară a accesat un proiect cu finanțare externă, „Reabilitare, modernizare și dotare a Spitalului de Recuperare Sfântul Gheorghe și reamenajarea spațiilor verzi”, pe Programul Operațional Sănătate (PS), în valoare totală de 15,6 milioane de lei. În cadrul proiectului vor avea loc lucrări de: –
Image Description

12:24

Evaluarea Națională: Peste 130 de absenți la prima probă în Botoșani

La proba scrisă de astăzi, 23.06.2025, la disciplina Limba și literatura română, din cei 3503 candidați înscriși (3501 din seria curentă și 2 din seria anterioară), au absentat 137 de candidați. Nu fost candidați eliminați. Peste 130 de absolvenți de gimnaziu, din județul Botoșani, au absentat la prima probă din cadrul Evaluării Naționale, arată datele transmise de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ). Astfel, la proba la limba și literatura română au
Image Description

Recente din Romania

-
-

13:18

- Neamt - Accident rutier în Neamț, provocat de un șofer băut. A ajuns la spital după ce a lovit un copac

Accident rutier în Neamț, în noaptea de duminică, 22 iunie 2025: în jurul orei 22:30 un autoturism condus de un tânăr din Suceava a părăsit șoseaua și a lovit violent un copac de pe marginea drumului. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț, „duminică, în jurul orei 22:30, prin apel la 112 a fost anunțat un accident rutier produs în comuna Girov. Un autoturism în care se
Image Description

13:15

- Botosani - Spitalul Județean Botoșani caută medic pentru secția de Obstetrică și Ginecologie

Spitalul Județean Botoșani caută medic pentru secția de Obstetrică și Ginecologie. Unitatea spitalicească a scos la concurs un post de medic specialist în specialitatea obstetrică ginecologie, pe durată nedeterminată. Candidații trebuie să aibă diploma de licenţă şi certificatul de medic specialist; o copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs; dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată vreo sancțiune cu privire
Image Description

13:12

- Dambovita - Accident rutier în Târgoviște, soldat cu avarierea a două autoturisme!

În cursul serii din data de 21 iunie a.c., în jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgoviște au protocolat un accident rutier soldat cu pagube materiale. Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 53 de ani, din Târgoviște, în timp ce ar fi condus un autoturism pe raza municipiului, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi avariat două autoturisme
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
botosani WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul botosani
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete