Începe comasarea școlilor, respectiv desființarea unor școli. Ce se întâmplă cu elevii din toamnă
Inapoi

Începe comasarea școlilor, respectiv desființarea unor școli. Ce se întâmplă cu elevii din toamnă

Postat cu 4 ore în urmă

Update cu 4 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Social
Ministerul Educației a trimis spre publicare două proceduri esențiale pentru aplicarea Legii 141/2025. Acestea reglementează reorganizarea școlilor, urmând ca ulterior unele unități de învățământ să fie desființate. Ministerul Educației a trimis spre publicare în Monitorul Oficial două proceduri esențiale pentru aplicarea măsurilor din Legea 141/2025 privind reorganizarea școlilor și modificarea normei didactice. Potrivit Edupedu.ro, documentele au fost semnate pe 6 august și trimise inspectoratelor școlare județene pe 7 august 2025. Calendarul pentru comasarea școlilor începe pe 11 august, cu trei zile mai târziu decât era prevăzut inițial în proiect. Cele două proceduri reglementează reorganizarea rețelelor școlare și constituirea normelor didactice în contextul majorării acestora la 20 de ore pe săptămână pentru profesori. În următoarele săptămâni, școlile cu mai puțin de 300 sau 500 de elevi vor fi reorganizate. Procedura privind reorganizarea unităților de învățământ prevede: Se permite comasarea inclusiv a școlilor cu autorizare provizorie. Formațiunile de studiu de început de ciclu trebuie să depășească media prevăzută de lege, cu excepții limitate. Cea de-a doua procedură trimisă spre publicare în Monitorul Oficial vine cu prevederi privind normele didactice de 20 de ore/săptămână: Activitățile de încadrare trebuie finalizate între 11-22 august 2025. Personalul didactic auxiliar și administrativ este transferat automat în cazul comasării școlilor, potrivit Libertatea.ro. Aceste măsuri vor avea un impact semnificativ asupra organizării sistemului de învățământ preuniversitar înainte de începerea noului an școlar. Aplicarea concretă va începe după publicarea procedurilor în Monitorul Oficial. Însă comasarea unor școli și ulterior desființarea unor unități de învățământ ar putea pune probleme în special elevilor din mediul rural. Urmareste-ne pe Google News
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Social
Social

Noul an şcolar 2025-2026 începe mai devreme. Când se reiau cursurile, când sunt programate vacanţele

Vacanţa mare este pe sfârşite şi, dacă profesorii nu decid să facă grevă generală din cauza măsurilor de austeritate, pe 8 septembrie începe un nou an şcolar. Noul an şcolar va începe cu o zi mai devreme, față de anul trecut, când școala a început pe 9 septembrie. Anul acesta vor reveni în bănci peste exact o lună, pe 8 septembrie. Noul an şcolar va avea 5 module, separate de .

Social

Un bărbat din Botoșani a fost prins la volan aproape de comă alcoolică. Cât de beat era când l-au oprit polițiștii

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, zilele trecute, în localitatea Săveni, un autoturism, condus de către un bărbat, de 50 ani, din aceeași localitate. Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii .

Social

Anunț Nova Apaserv SA! Două orașe și mai multe comune din județul Botoșani, fără apă

Societatea Nova Apaserv S.A. Botoșani informează consumatorii că, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta din material OL, cu diametrul de 500 mm, localizată în zona Stației de epurare a apei brute din localitatea Stânca-Costești, este necesară întreruperea furnizării apei potabile, astăzi, 09 august 2025, începând cu ora 09:00, pentru o perioadă estimată de 12 ore. Vor fi afectați consumatorii din orașele Ștefănești și Săveni, respectiv din comunele: Adășeni, Albești, .

Social

Zonele din Botoșani în care au loc cele mai multe accidente rutiere, în vizorul polițiștilor rutieri. 17 vitezomani trași pe dreapta

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat, zilele trecute, o acțiune pentru combaterea încălcării normelor legale privind limitele de viteză, pe raza localităților Flămânzi și Câmpeni, zone identificate cu risc ridicat de producerea accidentelor rutiere. În cadrul activităților desfășurate, au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 35.000 lei. Totodată, au fost reținute 17 permise de conducere pentru depășirea limitei legale de viteză. Urmareste-ne pe Google News .

Pagina de facebook

-
-

Recente din botosani

-
-

12:41

Noul an şcolar 2025-2026 începe mai devreme. Când se reiau cursurile, când sunt programate vacanţele

Vacanţa mare este pe sfârşite şi, dacă profesorii nu decid să facă grevă generală din cauza măsurilor de austeritate, pe 8 septembrie începe un nou an şcolar. Noul an şcolar va începe cu o zi mai devreme, față de anul trecut, când școala a început pe 9 septembrie. Anul acesta vor reveni în bănci peste exact o lună, pe 8 septembrie. Noul an şcolar va avea 5 module, separate de
Image Description

11:55

Un bărbat din Botoșani a fost prins la volan aproape de comă alcoolică. Cât de beat era când l-au oprit polițiștii

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, zilele trecute, în localitatea Săveni, un autoturism, condus de către un bărbat, de 50 ani, din aceeași localitate. Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii
Image Description

10:26

Accident grav pe E58 provocat de șoferul unui microbuz de călători

Un accident rutier grav a fost produs de un microbuz de călători pe drumul european E58, în afara localității Cristești. Trei persoane au fost rănite și au ajuns la spital. Totul după ce un microbuz RVG a izbit frontal o mașină care circula regulamentar. Totul s-a petrecut la câțiva kilometri de municipiul Botoșani. Un bărbat de 35 de ani, aflat la volanul unui microbuz aparținând firmei RVG, se deplasa dinspre
Image Description

10:11

Programul de sâmbătă de la Festivalul-concurs de muzică folk pentru copii și tineret Seri eminesciene

Festivalul Seri eminesciene a început pe data de 8 august 2025 cu seria de activități dedicate publicului tânăr, invitat să participe zilnic la Cufărul cuvintelor uitate – ora 11:00 (Sala „Portaluri”) și Maculatorul de poezie ‒ orele 15:00-17:00 (Foișorul-atelier), derulate în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani; Desenele copilăriei ‒ orele 13:00-16:00 (Foișorul din livadă); Bule de săpun și altele ‒ orele 14:00-15:00 (Aleea crinilor).
Image Description

09:43

Anunț Nova Apaserv SA! Două orașe și mai multe comune din județul Botoșani, fără apă

Societatea Nova Apaserv S.A. Botoșani informează consumatorii că, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta din material OL, cu diametrul de 500 mm, localizată în zona Stației de epurare a apei brute din localitatea Stânca-Costești, este necesară întreruperea furnizării apei potabile, astăzi, 09 august 2025, începând cu ora 09:00, pentru o perioadă estimată de 12 ore. Vor fi afectați consumatorii din orașele Ștefănești și Săveni, respectiv din comunele: Adășeni, Albești,
Image Description

Recente din Romania

-
-

13:19

- Constanta - Avion prăbușit în Arad! Doi bărbați a murit. Ce vârste aveau victimele

Este vorba despre doi bărbați, de 45 și 47 de ani. La fața locului intervin forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă. La locul evenimentului sunt alocate și trei ambulanțe SAJ, conform sursei. Citește și Fiul lui Mihai Leu, implicat într-un accident grav la un raliu
Image Description

13:14

- Constanta - Fiul lui Mihai Leu, implicat într-un accident grav la un raliu

Conform sursei, în chiar prima ieşire pe circuit, fiul regretatului Mihai Leu, aflat la volanul bolidului fostului mare campion, un Audi R8 GT3 LMS, a ratat întoarcerea de la Hotel Continental. Maşina scăpată de sub control a izbit violent staţiile de încarcare electrice TESLA, rămânând suspendată pe un automobil aflat la încărcare. La faţa locului au intervenit de urgenţă echipaje de ambulanţă şi pompieri. Raliul a fost oprit temporar. Marco
Image Description

13:12

- Dambovita - Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Arad. Două persoane au murit

Două persoane au murit într-un accident aviatic, care a avut loc sâmbătă dimineața, la Arad. Avionul a căzut în curtea Astra Vagoane din Arad. Sosite la fața locului, echipajele de prim ajutor au constatat decesul celor două persoane din avion. „Avion de mici dimensiuni prăbuşit în curtea unei societăţi comerciale din municipiul Arad, Calea Aurel Vlaicu”, a transmis ISU Arad. Apelul la 112 a fost dat în jurul orei 11:30,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
botosani WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul botosani
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete