Polițiștii de imigrări din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Botoșani, împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Serviciul Rutier, au desfășurat o acțiune operativă pe raza municipiului Botoșani, ce a vizat prevenirea și combaterea migrației ilegale. Timp de două ore, au fost verificate șapte autoturisme destinate transportului de persoane, scopul fiind prevenirea și combaterea migrației ilegale și identificarea străinilor aflați în situații ilegale pe teritoriul României. În urma activităților derulate, nu au fost identificați străini și nici cetățeni ai Uniunii Europene, Spațiului Economic European sau Confederației Elvețiene. Au fost legitimați 11 cetățeni români, iar pe durata verificărilor nu au fost constatate nereguli privind regimul străinilor în România. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în scopul menținerii unui climat de siguranță și legalitate în ceea ce privește șederea și activitatea străinilor în Județul Botoșani. Inspectoratul General pentru Imigrări reamintește că respectarea regimului juridic aplicabil străinilor este esențială, iar prevenirea migrației ilegale reprezintă o prioritate în activitatea structurilor de imigrări. Urmareste-ne pe Google News
Un bărbat din județul Botoșani a urcat la volan aproape de comă alcoolică și fără permis. Polițiștii din cadrul Poliției orașului Ștefănești au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, luni, pe numele unui bărbat, de 36 ani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere ” și „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”. „În fapt, la data de
.
Transformarea corpului tău nu trebuie să fie o provocare insurmontabilă; cu strategiile potrivite, poți atinge rezultatele dorite în mod eficient și sustenabil. Acest articol îți va ghida pașii prin cele mai importante aspecte ale combinării nutriției adecvate cu un regim de exerciții adaptat nevoilor tale. Descoperă cum poți să îți optimizezi rutinele zilnice și să îți ridici motivația pentru a atinge obiectivele personale de fitness. Explorând fiecare element esențial, vei
.
Un scandal provocat de un tânăr de 33 de ani a avut loc într-un bar din comuna Vorniceni. Luni, 23 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 33 ani, din comuna Vorniceni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de „lovirea sau alte violențe”, „portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase” și
.
Mai mulţi funcţionari ai Gărzii de Mediu, oameni de afaceri, dar şi mai multe firme din Botoşani au fost trimise în judecată pentru fapte de corupţie. Procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus, luni, trimiterea în judecată a şase angajaţi ai Gărzii de Mediu, a 13 administratori de firme, dar şi a şapte societăţi comerciale acuzate de luare sau dare de mită. Dosarul se judecă la
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.