Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Botoșani au prezentat, miercuri, o analiză a accidentelor produse pe raza județului Botoșani în primele șase luni ale acestui ani. Astfel, cele mai multe accidente rutiere grave au avut loc în zilele de vineri (24%) și joi (21%), iar cele ușoare în zilele de vineri (17 %) și miercuri (15%). Intervalul orar cel mai afectat în ceea ce privește atât accidentele grave, cât și cele ușoare a fost 14 :0022 :00 (16 accidente grave și 85 accidente ușoare). De la începutul anului până în prezent au fost înregistrate 181 de accidente rutiere, cu 8 mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut, dintre care, 33 de accidente grave și 148 de accidente ușoare. În ceea ce privește consecințele accidentelor rutiere, respectiv victimele rezultate, anul acesta au fost 188 de victime rănite ușor, cu 12 mai puține decât anul trecut și 24 de victime rănite grav, cu 1 mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, în urma producerii accidentelor rutiere au decedat 13 persoane, fiind menținută aceeași valoare față de perioada similară a anului trecut. Cauzele principale ale accidentelor grave soldate cu victime omeneşti sunt structurate astfel: abateri comise de biciclişti -7; traversare neregulamentară -6; viteza neadaptată sau neregulamentară -3; neacordare prioritate pietoni-3; neacordare prioritate vehicule-3. Urmareste-ne pe Google News
Arhim. Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, a împlinit miercuri frumoasa vârstă de 70 de ani – o viață dedicată lui Hristos și slujirii semenilor prin rugăciune și liturghisire. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a înmânat Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție din Patriarhia Română, acordată pentru activitate de excepție în Biserică și în sprijinul acesteia, potrivit Basilica.ro. „Vă mulțumim pentru activitatea extrem de bogată”, a spus
.
Un mesaj fals cu privire la tentative de răpiri în mai multe localități din județul Botoșani circulă de câteva zile pe rețelele de socializare. Deși nu se cunoaște exact nici sursa acestuia, creduli, oamenii au distribuit mesajul în număr mare pe Facebook. „Dragilor, nu scriu des lucruri de genul, dar simt că trebuie. Și azi, mai mult ca oricând, vreau să trag un semnal de alarmă. Pericol real. Dubă suspectă
.
Alexandru, polițistul din Botoșani care a fost rănit grav, anul trecut, în timpul unei misiuni, s-a pensionat din motive medicale. Alexandru Rățoi s-a retras din activitate la doar 25 de ani pentru că și-a pierdut capacitatea de muncă, au precizat, miercuri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani. Tânărul va beneficia de o pensie de invaliditate. Pe 29 martie 2025 s-a împlinit un an de la accidentul care l-a nenorocit pe
.
Un caz scandalos s-a înregistrat în noaptea de marți spre miercuri în municipiul Botoșani. Trei tineri au luat la bătaie un om al străzii, în parcul din fața Casei Tineretului. Polițiștii locali au văzut incidentul pe camerele de supraveghere din oraș și au intervenit. „Astfel, în parcul din fata Casei Tineretului au surprins trei adolescenți, cu vârste de aproximativ 13-14 ani, în timp ce loveau cu picioarele o persoană căzută
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.