37 de cabinete stomatologice din județ sunt în contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Botoșani și beneficiază de deconturi lunare. Discrepanțele sunt destul de mari între sumele decontate medicilor de familie și medicilor stomatologi. Spre exemplu, în luna decembrie 2024, cel mai mare decont pe cabinet stomatologic a fost 51.227 lei, urmat de un cabinet cu 33.014 lei. Aceste cabinete au și câte doi sau mai mulți medici. Cea mai mică sumă decontată a depășit puțin peste 4000 lei. În schimb, la medicina de familie cea mai mare sumă decontată la un cabinet din județ a fost de 94.900 lei. Valoarea totală decontată de CAS Botoșani celor 37 de cabinete dentare în decembrie a fost de 340.403 lei. Pentru că sumele alocate sunt insufiente și nu acoperă nici măcar materialele utilizate, mulți stomatologi nu vor să încheie contracte cu instituția de asigurări de sănătate. Potrivt Casei de Asigurări de Sănătate, persoanele neasigurate beneficiază gratuit de pachetul minimal, care include: consultație, tratamentul de urgență al traumatismelor dento- alveolare, pansament calmant/drenaj endodontic, tratamentul paradontitelor apicale- prin incizie- cu anestezie, tratamentul afecțiunilor parodonțiului cu anestezie, chiuretaj alveolar și tratamentul hemoragiei, reducerea luxației articulației temporomandibulare, reparație proteză, rebazare proteză. Pe lângă serviciile de mai sus, persoanele asigurate pot beneficia și de următoarele: tratamentul cariei simple și al afecțiunilor mucoasei bucale, extracții dentare, chiuretaj alveolar și tratamentul hemoragiei, decapușonarea, proteza acrilică mobilizabilă pe arcadă, element protetic fizionomic sau semi-fizionomic, aparate și dispozitive utilizate în tratamentul malformațiilor congenitale, detartraj cu ultrasunete și periaj profesional pe ambele arcade, detartrajul cu ultrasunet și periajul profesional etc. Consultația se acordă gratuit atât pentru asigurați, cât și pentru neasigurați la un interval de 12 luni, iar pentru copiii de până la 18 ani se acordă gratuit o consultație la 6 luni. Serviciile dentare din pachetul de bază sunt decontate în procent de 100% pentru: categoria de vârstă 0-18 ani categoria de vârstă 18-26 de ani dacă sunt elevi, inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenți, studenţii-doctoranzi care desfășoară activități didactice, persoanele care urmează modulul instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni soldați sau gradați profesioniști și dacă nu realizează venituri din muncă beneficiarii legilor speciale. Adulții beneficiază de serviciile dentare din pachetul de bază decontate în procent de 60% sau 100%. Vezi aici lista decont_medicina_dentara la Botosani! Urmareste-ne pe Google News
Șeful Secției chirurgie de la Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani, medicul Iulian Preda, s-a declarat dezamăgit de modul cum sunt tratați medicii cu performanțe de la spital. Acesta susține că mulți medici de la Spitalul Județean Botoșani sunt buni și cu notorietate, însă nu a văzut niciunul care să fie onorat de conducerile care s-au perindat de-a lungul timpului. În schimb, spune chirurgul botoșănean, dacă medicul apare pe versiune negativă, atunci
.
Șezătoarea strămoșilor „Festivalul Plăcintelor” a avut loc, sâmbătă seară, la Stăuceni, cu prilejul Moșilor de iarnă. Evenimentul a ajuns la a XXI-a ediție. Gospodinele s-au întrecut în cele mai delicioase plăcinte, spre satisfacția pofticioșilor. Atmosfera a fost întreținută de formația Acord din Botoșani și de membrii ansamblului Muguri de Fluier din Stăuceni. Pe lângă plăcinte, gospodinele au adus samale, salată boeuf, pârjoluțe moldovenești, pește și mămăliguță, batal la ceaun, dar
.
O adevărată dramă lovește comunitatea botoșăneană după ce o mămică de 35 de ani, extrem de apreciată în rândul oamenilor, a fost răpusă de o boală cruntă. Delia Gînju a fost consilier de dezvoltare, iar anii și i-a petrecut ajutând oamenii să-și urmeze calea în viață. A fost un real sprijin în special pentru femei. Prin vorbele și atitudinea sa a ajuns la sufletele a mii de oameni. Din păcate,
.
Drumurile la ghişeele Caselor de Pensii vor deveni istorie pentru seniorii obişnuiţi cu smartphone-urile sau calculatoarele. De anul viitor, îşi vor putea vedea cupoanele de pensie în format electronic într-o aplicaţie. Şi nu doar pentru ei se anunţă schimbări radicale. Cei care vor să depună dosarele de pensie o pot face cu un singur click. Casa de Pensii pregătește un nou sistem informatic, finanțat din fonduri europene, prin care vârstnicii
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.