Pe 1 august începe Postul Adormirii Maicii Domnului, care ţine două săptămâni, până pe 15 august. Lăsata secului pentru post se face, în acest an, duminică, 31 iulie. Biserica recomandă ca, în această perioadă de post, să fie citită zilnic rugăciunea „Paraclisul Maicii Domnului”. Postul Adormirii Maicii Domnului sau Postul Sfintei Maria este un moment important pentru credincioși. Timp de 14 zile, se ține al treilea mare post din an, după cel al Paştilor şi cel al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Conform tradiției, în post oamenii trebuie să facă pace unii cu ceilalți, ca să le meargă bine tot anul. Postul Adormirii Maicii Domnului fost stabilit de Biserică pentru a celebra virtuțile Sfintei Fecioare Maria și pentru a reaminti de postul cu care ea însăși s-a pregătit, potrivit tradiției, pentru trecerea la cele veșnice potrivit Basilica.ro. Originea Postului Adormirii Maicii Domnului a fost fixată în secolul al V-lea, perioadă în care s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului. În fiecare zi a acestui post, în bisericile ortodoxe, se săvârșește o rugăciune specială, închinată Maicii Domnului: paraclisul. Excepție de la această regulă fac zilele de sâmbătă seara și ajunul Schimbării la Față, când se săvârșește slujba Vecerniei. Postul Sfintei Marii este al treilea post din cele patru din decursul anului care are o dată fixă. Conform tradiției, în Postul Sfintei Mării, oamenii trebuie să facă pace unii cu ceilalți, ca să le meargă bine tot anul. În postul care durează 14 zile, există dezlegare la untdelemn și vin sâmbăta și duminica, cu excepția zilei de 6 august – Schimbarea la Față, când este dezlegare la pește, indiferent de ziua în care pică. Momentul adormirii Fecioarei Maria nu este consemnat în Sfânta Scriptură, dar mărturia lăsată de Dionisie Areopagitul lămurește faptul că Fecioarei Maria i-a fost descoperit momentul morții, iar Apostolii care erau în diferite țări au fost aduși pe nori la sicriul Maicii și au săvârșit rugăciuni și cântări până în momentul îngropării ei în satul Ghetsimani, scrie Basilica.ro. Urmareste-ne pe Google News
Botoșăneanca cu trei medalii de aur la Europenele de Haltere U15 devine cetățean de onoare al localității natale. Primarul comunei Nicșeni, Victor-Claudiu Bulboacă, a anunțat acordarea titlului de „Cetățean de Onoare” pentru Andrei Maia Delia, pentru performanțele sale excepționale la Campionatul European de Haltere. În ședința Consiliului Local Nicșeni, a fost votată în unanimitate acordarea titlului de „Cetățean de Onoare al Comunei Nicșeni” domnișoarei Andrei Maia Delia, sportivă legitimată la
.
Managerul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, Corneliu Prepeliță, susține că unitatea spitalicească pe care o conduce s-a întărit cu doi medici specialiști tineri, despre care a avut numai referințe bune de la Iași. Este vorba despre medicii Cristian Prepeliuc și Camelia Peter. „Am reușit să aducem în cadrul Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani doi medici de excepție, doctorul Prepeliuc și colega domniei sale, Camelia Peter, cei mai buni specialiști
.
Un pacient de la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani a primit antibiotice în valoare de 70.000 de lei, potrivit unui anunț făcut de managerului unității spitalicești, Corneliu Prepeliță. El susține că aceste medicamente erau imperios necesare pentru tratarea pacientului. „S-a semnat un referat pentru medicamente și antibiotice foarte scumpe și foarte necesare în valoare de 70.000 de lei la un pacient. Au fost achiziționate”, a declarat Corneliu Prepeliță.
.
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase și Biroului pentru Protecția Animalelor au acționat, marți, pentru prevenirea și combaterea faptelor care aduc atingere fondului cinegetic, verificarea condițiilor de păstrare a armelor și munițiilor la domiciliu, a modului de respectare a legislației privind protecția animalelor și a modului de respectare a legislației privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, pe raza județului Botoșani. În urma neregulilor constatate, au
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.