O bătrână din județul Botoșani a fost prădată de un bărbat de 47 de ani, care i-a bătut în poartă sub pretextul că vrea să îi vândă lemne și a lăsat-o fără 16.000 lei. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele bărbatului din județul Suceava, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat. Potrivit anchetatorilor, totul s-a petrecut la data de 23 iunie 2025. Omul s-ar fi prezentat la locuința victimei, o femeie de 85 de ani, din comuna Stăuceni, sub pretextul că dorește să-i vândă lemne și ar fi pătruns, fără drept, în locuința acesteia, de unde ar fi sustras 16.000 de lei. „La data de 29 iunie polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința bărbatului, prilej cu care au fost identificate și ridicate mai multe bunuri care prezintă interes în cauză. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru infracțiunea de furt calificat, sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu. Urmareste-ne pe Google News
Încă un botoșănean se înscrie în lista celor mai longevivi locuitori ai județului nostru. Pavăl Chelărau a fost sărbătorit, duminică, cu ocazia împlinirii a 100 de ani. Veteran de război, acesta a fost sărbătorit cu drag de familie, prieteni, cunoscuți din comuna Răuseni, dar și cei din conducerea primăriei. „Este o viata trăită cu greutăți, cu reușite și împliniri, cu multa munca și poate virtutea cea mai prețioasă dobandita in
.
Un tânăr din Botoșani a regretat enorm o plimbare cu mașina. El a fost depistat la volan fără a deține permis de conducere. Duminică, 29 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Mihălășeni, un autoturism condus de un tânăr, de 28 de ani, din comuna Trușești. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta nu
.
Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o estimare a evoluției temperaturilor și precipitațiilor în intervalul 30 iunie- 13 iulie. În Moldova, la sfârșitul lunii iunie și începutul lunii iulie vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei, cu o medie a temperaturilor maxime de 25…28 de grade și a minimelor de 12…15 grade. În continuare, până
.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au observat, duminică, pe drumul național D.N. 29 A, în orașul Darabani, o autoutilitară al cărui conducător auto a schimbat brusc direcția de deplasare la vederea echipajului de poliție. Oamenii legii au trecut la urmărirea autovehiculului, fiind interceptat pe un drum din afara orașului Darabani. Ulterior, a fost stabilită identitatea conducătorului auto, în persoana unui bărbat, de 38 de ani, din Darabani. Întrucât emana
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.