Ambulanța a fost chemată, miercuri, la două școli din județul Botoșani după ce unor elevi li s-a făcut rău la Evaluarea Națională. Este vorba despre o fată de 15 ani, din Orășeni Deal, și un băiat de 14 ani, din Havârna, care au acuzat stări de rău la puțin timp după ce au intrat în sălile de examen. Profesorii supraveghetori au solicitat sprijin medical, iar cadrele medicale care au ajuns la fața locului au constatat că cei doi aveau stări de amețeală și dureri abdominale. Au primit îngrijiri medicale la fața locului și apoi au putut să susțină examenul. „Elevii sunt bine! Au continuat proba!”, ne-au precizat reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Botoșani. Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a continuat, miercuri, în cele 52 de centre de examen. La nivelul județului Botoșani, sunt înscriși, pentru a susține examenul, 3501 absolvenți, din care 53 cu cerințe educaționale speciale și 2 absolvenți din seriile anterioare. La proba scrisă de miercuri, la disciplina Matematică, din cei 3503 candidați înscriși (3501 din seria curentă și 2 din seria anterioară) au absentat 140 de candidați. Nu fost candidați eliminați, potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Botoșani. Urmareste-ne pe Google News
Bonusurile oferite de cazinourile online sunt peste tot – de la rotiri gratuite și bonusuri de bun venit, până la cashback și promoții zilnice. E ușor să te lași atras de sume generoase și oferte colorate. În realitate, ele pot fi o oportunitate reală, dar și o capcană, dacă nu înțelegi exact cum funcționează. Odată cu valul de noi cazinouri online romania-casinobonusesfinder.com/type/new-online-casinos/ din România, devine esențial să știi ce accepți
.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a 26 inculpați, între care comisari ai Gărzii Naționale de Mediu Botoșani și angajați ai Agenției pentru Protecția Mediului Botoșani, în legătură cu protejarea intereselor unor firme care nu respectau normele de mediu. Iată acuzațiile aduse de DNA: Anterior, în cauză, procurorii anticorupție au încheiat trei (3) acorduri de recunoaștere a
.
Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a continuat, miercuri, în cele 52 de centre de examen. La nivelul județului Botoșani, sunt înscriși, pentru a susține examenul, 3501 absolvenți, din care 53 cu cerințe educaționale speciale și 2 absolvenți din seriile anterioare. La proba scrisă de miercuri, la disciplina Matematică, din cei 3503 candidați înscriși (3501 din seria curentă și 2 din seria anterioară) au absentat 140 de candidați. Nu fost
.
Șapte focare de rujeolă s-au înregistrat în județul Botoșani, de la începutul acestui an. Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani, îmbolnăvirile au avut loc în perioada ianuarie- mai. Din cele șapte cazuri de rujeolă, trei au fost în colectivitate și patru în familie. În aceeași perioadă au fost făcute 390 de anchete pentru alerta epidemiologica rujeolă. Rujeola este o boală infecțioasă foarte contagioasă, cauzată de virusul rujeolei și
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.