În fiecare an, pe 1 august, jandarmii care au îndeplinit stagiul minim în grad sunt avansați în gradul următor. Este un moment special în cariera unui militar, când pe epoleți se adaugă încă o tresă la cele deja existente. Doi ofițeri și 16 subofițeri și-au primit vineri dimineață noile trese, în cadrul unui ceremonial desfășurat la sediul inspectoratului, împreună cu felicitările conducerii și ale celorlalți colegi participanți la acest moment festiv. Conform prevederilor Statutului cadrelor militare, gradul militar este un drept al titularului şi reprezintă recunoaşterea în plan social a calităţii de cadru militar, un semn de prețuire a devotamentului față de arma din care face parte. La ceremonial au participat, pe lângă cadrele în activitate, elevii de la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni și studenții Academiei de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” București care astăzi au încheiat stagiul de practică în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani. Urmareste-ne pe Google News
Joi, 31 iulie, în Grădina Palas Mall Iași, a avut loc o nouă ediție a evenimentului-manifest Atypic Beauty, dedicat promovării incluziunii, diversității și respectului față de persoanele cu dizabilități. Organizat de Asociația Open Your Heart, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, evenimentul a purtat mesajul central „Frumusețea e în noi, nu în aparențe” și a adus în prim-plan poveștile de viață ale unor oameni remarcabili, care, în ciuda dizabilităților, continuă
.
Unul dintre bărbaţii implicaţi în bătaia de pe 28 iulie de la Ungureni se află în stare gravă la Clinica de neurochirurgie din Iaşi. Este vorba de un bărbat de 44 de ani, care a fost lovit cu o bâtă de baseball în cap şi care a suferit o dublă fractură craniană, o ruptură de mandibulă. În urma acestor lovituri, el a fost diagnosticat şi cu pareză pe partea stângă.
.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că, potrivit programului de guvernare, Serviciul de Ambulanţă urmează să fie reorganizat, la nivel de instituţie, prin comasare la nivel teritorial a aceloraşi servicii din mai multe judeţe. „Dispecerizarea va rămâne, la acest moment, activă în toate judeţele. În viitor ne putem gândi la dispecerizare teritorială, aşa cum s-a făcut şi în alte ţări – şi dau exemplul Finlandei mereu,
.
Nicolas, student al Academiei de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” București – specializarea jandarmi, a încheiat, vineri, ultimul stagiu de practică al anului I de studiu, iar de mâine începe o binemeritată vacanță. Studentul jandarm a absolvit Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” Botoșani în 2024 și a fost admis la academie în vara aceluiași an. Pasionat de la șase ani de luptele greco-romane, a practicat acest sport la Clubul Sportiv Botoșani și
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.