Numărul turiștilor în Delta Dunării a înregistrat o scădere de cel puțin 40% față de 2022, ca urmare a conflictului din Ucraina, potrivit președintelui Asociației Patronatului din Turism Delta Dunării, Daniel Ilușcă. Cu toate acestea, operatorii turistici sunt optimiști în privința prognozelor pentru acest an.
Cea mai semnificativă scădere a numărului de turiști, de 65%, a fost înregistrată de pensiunile de pe brațul Chilia al Dunării, care reprezintă granița dintre România și Ucraina. În schimb, zonele de pe uscat, accesibile cu mașina, au înregistrat o scădere mai mică.
"Nefericita gestionare, în opinia mea, a mesajelor referitoare la conflictul din Ucraina de către Guvern, a avut un impact grav asupra turismului din Deltă, iar numărul de nopți de cazare a scăzut în medie cu 40% pe județ. Operatorii de pe brațul Chilia au fost cei mai afectați, cu 65%, iar cei din zonele cu acces auto, precum Mahmudia, Murighiol, Dunavăț și Sarichioi Jurilovca, au avut o scădere mai mică", a declarat președintele Asociației Patronatului din Turism Delta Dunării (APTDD), Daniel Ilușcă, pentru Agerpres.
El a menționat că operatorii de turism din Deltă nu au primit nicio compensație pentru pierderile suferite din cauza conflictului din țara vecină.
Unii operatori din orașul Tulcea susțin că numărul turiștilor a scăzut cu 30% față de anul precedent.
"Numărul a fost mai mic cu 30% față de 2022. Turistii au cheltuit și mai puțin per capita. Am observat o scădere la cheltuielile făcute în hoteluri și restaurante, oamenii fiind mai atenți la cheltuieli și împărțind o porție de mâncare pentru două persoane", a declarat administratorul unui hotel din oraș, Raluca Cacencu, inițiatoarea unei organizații de management al destinației turistice la nivelul județului Tulcea.
Cu toate acestea, ea este optimistă că situația se va schimba în acest an.
"Oamenii s-au obișnuit cu gândul de conflict armat și există șanse ca ei să înțeleagă că, după doi ani fără incidente, județul Tulcea este o destinație sigură", a menționat Raluca Cacencu.
În plus, și președintele APTDD este optimist.
"Sunt încrezător că gradul de ocupare va crește și, prin urmare, și veniturile și încasările vor fi mai mari, deoarece este un an electoral. Pentru că este un an electoral, Guvernul va fi mai generos și va promova mai mult aceste zone, ceea ce se va concretiza în rezultate pozitive", a spus Daniel Ilușcă.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail