Preşedinte BNS, Dumitru Costin, care a avut, miercuri, mai mult de trei ore de discuţii cu vicepremierul Dragoş Anastasiu pe tema celui de-al doilea pachet de măsuri, a afirmat că, pentru a deveni credibil, Guvernul trebuie să iasă din paradigma în care este acum. ”Astăzi statul se comportă ca un stat golan”, a declarat Costin, precizând că statul cere de la firme şi cetăţeni să-şi respecte obligaţiile legale, deşi el nu o face, iar din această cauză unele dintre companiile de stat au înregistrat pierderi. În plus, Costin apreciază că România ar trebui să prezinte cheltuielile pe care le face pentru Ucraina şi Republica Moldova, cel puţin ca procent din PIB. ”I-am transmis domnului vicepremier (Dragoş Anastasiu – n.r) că, dacă vor să devină credibili ca guvern, primul lucru pe care trebuie să-l facă, trebuie să iasă din statutul pe care îl au acum (…) Pot să vă spun că astăzi statul se comportă ca un stat golan”, a declarat Dumitru Costin. El s-a referit la proiectele de investiţii - şcoli, spitale, stadioane, poduri – pe care Guvernul vrea să le oprească, deşi firmele care au căştigat licitaţii au făcut achiziţii şi au angajat cheltuieli. ”Evident, ăla te întreabă - «Eu ce fac? Eu ce fac cu salariaţii? Eu ce fac cu cheltuielile pe care le-am angajat până acum?» Statul golan ridică din numeri şi zice - «Nu ştiu, nu mă interesează, dar ai grijă, tu trebuie îmi plăteşti taxele şi impozitele la zi»”, a mai declarat preşedintele BNS, Dumitru Costin. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media Potrivit acestuia, deşi legea prevede un mecanism de compensare pentru serviciile de transport persoane pe calea ferată oferite pensionarilor, elevilor şi studenţilor, statul încalcă aceste prevederi. ”Când trag linie şi mă uit un an, doi, trei, patru, cinci ani la rând, tu mă păcăleşti, încalci tu, stat golan, prevederile legale, în fiecare an. Niciodată nu-mi dai nivelul de subvenţie care era stabilit prin lege şi ieşi după aia şi declari că au 700 de milioane pierderi. Păi tu m-ai furat 5 ani de zile cu legea în faţă, pentru că tu eşti mai presus de toate, tu eşti statul golan, tu mi-ai furat 1,8 miliarde în ăştia 5 ani de zile. E normal să fie în gaura în care sunt”, a mai declarat Dumitru Costin. Acesta apreciază că statul trebuie să devină partener în economie. ”Acelaşi drepturi şi obligaţii pe care mi le pui mie, ca operator economic, cu capital majoritar de stat sau privat, trebuie să fie şi în dreptul tău, ca să nu te mai joci cu deciziile politice, cu angajamentele, după bunul plac”, a mai declarat liderul sindical. Costin s-a referit şi la nevoia de stabilitate şi predictibilitate: ”Cine ne garantează nouă că după nişte aşa-zise măsuri de reformă, la anu nu o să avem un alt guvern, sau peste doi ani, care se pregăteşte de alegerile generale şi care o să înceapă din nou să-şi ia tot felul de angajamente (…) Deci trebuie să terminăm odată cu mizeria asta”. Costin afirmă, de asemenea, că ”statul Golan are şi două amante”. ”Statul ăsta golan are şi două amante. Pe una o cheamă Moldova, pe alta, Ucraina. Dacă îi întrebaţi, nu o să vă spună niciodată ce cheltuieli de bani publici, ce ponderi în procesul intern brut au aceste cheltuieli. Măcar atâta lucru. Nu defalcat, să ştim pe ce s-au dus banii publici ai României, cât cheltuiţi din PIB voi cu o parteneră şi cu cealaltă. Atâta vrem să ştim”, a adăugat liderul sindical. Vicepremierul Dragoş Anastasiu a anunţat, marţi, că 266 de companii publice generează pierderi de 2,5 miliarde de lei, iar şapte dintre acestea fac pierderi de două miliarde de lei, după ce primesc subvenţii. El a precizat că pe această listă se află companii precum CFR SA, CFR Marfă, Termoenergetica, Metrorex, Electrocentrale Craiova SA, Unifarm SA.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.