Aproape 36 de ani au trecut de când românii au ieșit în stradă și au strigat „Libertate!” și au declanșat o Revoluție sângeroasă care a dus la căderea Regimului Ceaușescu. Dar, în mod paradoxal, după acești zeci de ani de libertate și democrație, ideea că în comunism „era mai bine” a crescut în popularitate. Generațiile s-au schimbat, iar astăzi părerea față de dictatură se formează, mai degrabă, din povești și frustrările generate de situația economică actuală. Digi24.ro a încercat să afle, cu ajutorul specialiștilor, cât este adevăr și cât este minciună în miturile care circulă în aceste zile. Mai jos, ultimul episod din serialul - Miturile „raiului” comunist-, în care prezentăm, din perspectiva istoricilor, cât de răspândită era corupția în stat, dar mai ales cum era văzută România pe plan extern și în ce context Nicolae Ceaușescu s-a bucurat de o relativă deschidere din partea Occidentului.Peste jumătate dintre românii chestionați (55,8%), potrivit unui sondaj INSCOP publicat pe 22 iulie, consideră că regimul comunist a fost, mai degrabă, un lucru bun pentru România. Detalii, aici. Printre argumentele invocate de cei care privesc cu nostalgie spre perioada de dinainte de 1989 se află ideea că „Ceaușescu a fost un lider bun”. Din această percepție derivă convingeri precum: „înainte era mai puțină corupție”, „România era respectată pe plan extern pentru că Ceaușescu discuta cu toți liderii importanți ai lumii” sau că țara noastră „acționa exclusiv în interes propriu”. Dar cât de reale sunt aceste afirmații? La fel ca în primele trei episoade (disponibile AICI, AICI și AICI), Digi24.ro analizează dacă aceste convingeri se bazează pe adevăruri istorice sau dacă sunt doar proiecții idealizate, născute din dezamăgirea și frustrarea față de realitățile României de astăzi. Cosmin Popa, istoric:„Corupția în comunism era structurală, pătrunsă până în cele mai intime fibre ale societății și se aplica fără excepție în toate domeniile. Începea de la vârful statului și se sfârșea la baza societății, acolo unde oricine putea să își convertească resursele și cunoștințele profesionale în bunuri și servicii deficitare”. Citește și: Miturile „raiului” comunist (1). Cum erau, de fapt, educația, sănătatea și siguranța cetățeanului de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu Mădălin Hodor, istoric: „Comunismul a fost esențialmente un regim al corupției. Corupția în comunism era generalizată.” „Toată lumea dădea șpagă, toată lumea primea, toți încercau să se descurce într-un fel sau altul. Nu puteai să mergi până la doctor dacă nu dădeai ceva. Comerțul la negru era singurul comerț care funcționa și, în felul acesta, oamenii își procurau cele necesare traiului. Corupția era esența sistemului comunist. Corupția din perioada postdecembristă a fost moștenită de la acea corupție generalizată din perioada comunistă”. Cosmin Popa, istoric:„Instituțiile statului nu erau eficiente pentru că, pur și simplu, nu își propuneau să fie în slujba cetățeanului. În comunism, instituțiile erau în slujba statului și a partidului și apoi în slujba dictatorului. E mai degrabă o percepție care ține de folclor decât de realitate” „Singura instituție din România era Nicolae Ceaușescu.” Mădălin Hodor, istoric:„Instituțiile statului funcționau doar ca niște ghișee unde se executau indicațiile și directivele partidului. Nu existau instituții cum există astăzi. Singura instituție din România era Nicolae Ceaușescu”. Emil Hurezeanu, fost ministru de Externe: „Înainte de decembrie ’89, și câțiva ani după Revoluție, România era o țară cu probleme, atât interne cât și externe. Nu putem separa politica internă de cea externă. Ne aducem aminte de celebrul enunț al lui Titulescu – ‘Dați-mi o politică internă bună și vă voi da o politică externă bună’. În timpul ‘primului Ceaușescu’ – perioada 1965–1973 – există o formă de emancipare în politica externă, dar foarte limitată. Se făceau concesii regimului Ceaușescu pentru a-l desprinde de sovietici Ceaușescu nu semăna întru totul cu ceilalți lideri comuniști. Englezii vedeau în România un caz aparte, care ar trebui încurajat. Mai ales după ce președintele Nixon, fiind primul președinte american care vizitează Bucureștiul în ’69 – prima țară comunistă pe care o vizitează un președinte american – deschide această direcție. Președintele Carter, în ’73, îi spune lui Ceaușescu la Casa Albă: ‘Salut liderul unei mari națiuni’. Se făceau concesii acestui regim pentru ca el să se desprindă de mainstream-ul rigid al sovieticilor. Citește si: Miturile „raiului” comunist (2). Erau într-adevăr mai bune mâncarea, filmele și muzica pe vremea lui Nicolae Ceaușescu? Tendință care se schimbă apoi în anii ’80, când vedem un revers crunt al acestei prime politici de emancipare. Ceaușescu nu mai seamănă nici cu liderii comuniști în ceea ce privește politica internă, care, în multe țări comuniste, se destinde. Magazinele românești se golesc, în apartamente e frig, literatura nu există, granițele rămân închise. Și ceea ce obținuse Ceaușescu în anii ’70 – clauza națiunii celei mai favorizate, relații privilegiate nu doar cu celelalte țări comuniste, ci și cu Statele Unite – toate astea dispar. SUA retrag clauza națiunii celei mai favorizate României. Țara cunoaște un regim de izolare teribilă”. Mădălin Hodor, istoric:„E adevărat că o perioadă după 1968 Nicolae Ceaușescu a avut un ‘boom’ în ceea ce privește relațiile internaționale, îndeosebi cu țările occidentale. După anii ’80 am ajuns să avem relații diplomatice doar cu dictatori de prin Africa. Oamenii își amintesc probabil de acea perioadă de după 1968, când Ceaușescu mimează rolul de dizident în lagărul sovietic și are un discurs de condamnare a intervenției sovietice în Cehoslovacia. Occidentul a văzut în Ceaușescu o posibilitate de a crea probleme în lagărul comunist După 1968, Occidentul, care a văzut în Ceaușescu o posibilitate de a crea niște probleme în plan intern în lagărul comunist, l-a potențat pe Ceaușescu și l-a instrumentalizat. Nici nu a fost greu, dată fiind lipsa de cultură a lui și incompetența crasă a celor din jur. A fost foarte ușor pentru diplomații francezi, britanici și americani să îl încânte pe Ceaușescu cu tot felul de lucruri, astfel încât să pară că e ascultat și respectat la nivel internațional. Nu era decât un joc al diplomației occidentale pentru a folosi ceea ce ei credeau că este o breșă. 'Ceaușescu a început să îi supere pe sovietici? Atunci hai să îl chemăm peste tot. Și cu cât îl lăudăm și îl elogiem, cu atât o să se supere sovieticii.' Acest lucru a alimentat megalomania lui Ceaușescu. El chiar a fost convins că toate aceste chestiuni se datorau geniului lui, capacității extraordinare și rolului pe care era destinat să îl joace în relațiile internaționale. Nu a fost niciodată o chestiune serioasă care să țină de o diplomație excepțională dusă de România. Când Ceaușescu nu a mai fost util acestui joc, lucrurile s-au terminat abrupt, la sfârșitul anilor ’70. Nimeni nu îl mai invita pe Ceaușescu.” Citește și: Miturile „raiului” comunist (3). Ceaușescu a plătit datoria externă, dar cu costuri uriașe pentru populație. Era România mai bogată? Emil Hurezeanu, fost ministru de Externe: „România nu era o țară suverană. Era o țară înregimentată Pactului de la Varșovia, Pactului CAER (n.red Consiliul de Ajutor Economic Reciproc) – care era organismul economic, să zicem varianta UE pentru răsăritul comunist al Europei. Nu lua hotărâri de una singură. Să vă dau un exemplu, în ’78–’79 avea loc Revoluția din Iran. România cumpăra din Iran petrol de calitate, pe baza căruia a și construit rafinăriile de la Năvodari. Când cade regimul din Iran, se stopează și importul de petrol de acolo, pentru care România plătea în barter, adică trimitea locomotive diesel, ferestre etc. În acel moment, Ceaușescu este obligat, pentru că România rămâne fără petrolul iranian, să apeleze la URSS. Sovieticii spun: ‘Primești petrol, dar cu o singură condiție – îl plătești în valută forte, cu care prietenii tăi occidentali achită petrolul când îl cumpără din URSS.’ Este unul dintre motivele sărăcirii în anii ’80, pentru că toate cheltuielile, deși foarte reduse, se făceau în valută”. România depindea de resursele de la sovietici Mădălin Hodor, istoric: „Era un discurs foarte frumos ideologic. Părea că ne gestionăm singuri. În realitate, România nu era atât de independentă și sigură pe sine. Depindea în mare parte de resurse economice și naturale pe care, până în 1989, ni le dădeau sovieticii sau alții.