Managerul maternității din Iași, după incendiul de la Cuza Vodă: „O pacientă a născut chiar în momentul evacuării”. Unde a pornit focul
Inapoi

Managerul maternității din Iași, după incendiul de la Cuza Vodă: „O pacientă a născut chiar în momentul evacuării”. Unde a pornit focul

Postat pe 23 Jul 2025

Update cu 3 săptămâni în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Nationale
Robert Dâncă, managerul Maternității Cuza Vodă din Iași, spune că focul a izbucnit într-o cameră tehnică de la subsol și că intervenția rapidă a fost posibilă datorită celor 300 de senzori instalați în spital. „Ne-am dus țintit, colegii au acționat în două minute”, a declarat acesta, precizând că încăperea era autorizată și beneficia de mentenanță periodică. Managerul Maternităţii Cuza Vodă din Iaşi, Robert Dâncă, a declarat că incendiul de miercuri s-a produs în camera bateriilor, care este autorizată şi unde se face periodic mentenanţa. Potrivit acestuia, intervenţia a fost una rapidă, pentru că s-a ştiut de unde provine fumul, relatează News.ro. „Dacă o lungeam, era risc mare”, a spus managerul Robert Dâncă. El a afirmat că maternitatea are 300 de senzori în spital şi că astfel s-a putut interveni ţintit, imediat ce s-a declanşat alarma. „A fost un efect de încălzire termică a instalaţiilor, dar nu pe partea de reţea, de scurt-circuit. Sunt lucruri pe care nu le putem anticipa, doar să fim dotaţi cu tot ce ne trebuie şi să ne ducem punctual dacă apar probleme”, a afirmat managerul maternităţii ieşene, Robert Dâncă. Avem 300 de senzori în spital, am ştiut de unde a pornit. Dacă o lungeam mult era risc mare. Ne-am dus ţintit la locul respectiv, colegii au acţionat în două minute, apoi au venit echipele ISU şi toţi ceilalţi. „Incendiul s-a produs într-o cameră unde erau bateriile. Spitalul are patru sisteme de back-up pentru curent electric. Sunt două generatoare, această cameră a bateriilor şi o a patra cameră în care sunt POS-urile de pe aparate. Toate acestea sunt gândite în lanţ tocmai pentru a evita o criză de curent”, a declarat managerul Robert Dâncă. Camera bateriilor este autorizată şi acolo se face mentenanţa periodic. Nu ştim tehnic ce s-a întâmplat. Totodată, Robert Dâncă a spus că în momentul izbucnirii incendiului se afla într-o şedinţă în clădirea maternităţii. „Fumul a urcat pe sector. Eram în şedinţă la etajul şase, am reacţionat imediat alături de colegii mei, le mulţumesc. Îi mulţumesc şi lui Dumnezeu pentru că nimeni nu a avut de suferit”, a precizat Dâncă Managerul maternităţii a mai afirmat că activitatea reintră în normal. Reîncepem să intrăm pe sectoare, reintroducem pacienţii. O pacientă a născut chiar în momentul evacuării fumului. Este foarte bine atât ea, cât şi copilul. Un incendiu a izbucnit, miercuri, la subsolul clădirii Maternităţii „Cuza Vodă” din municipiul Iaşi, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Clădirea a fost evacuată din cauza fumului dens. Astfel, au fost evacuaţi 224 de pacienţi şi 50 de angajaţi. Trei femei gravide au fost duse la Maternitatea „Elena Doamna”. O asistentă medicală s-a intoxicat cu monoxid de carbon, fiind în stare bună. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, s-au deplasat la locul incendiului. Prefectul de Iaşi, Luciana Antoci, susţine că incendiul de la Maternitatea ”Cuza Vodă” a izbucnit într-o cameră tehnică de la subsolul clădirii şi că fumul s-a propagat prin sistemul de ventilaţie, creând impresia că incendiul ar fi la acoperiş.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din botosani

-
-

22:04

Tânăr la urgențe după ce a ajuns cu motocicleta în șanț

Un tânăr de doar 18 ani a ajuns, vineri seară, în grija medicilor, după un accident de motocicletă petrecut pe drumul care leagă comuna Vorona de municipiul Botoșani. Martorii spun că, într-o clipă, vehiculul a derapat, iar motociclistul a fost proiectat direct în șanțul de pe marginea drumului. Impactul a fost atât de puternic încât, deși purta cască de protecție, tânărul a rămas întins, cu privirea pierdută, neștiind ce i
Image Description

20:13

Bătrânețe în pușcărie! Un bărbat din Botoșani are 72 de ani și va sta cel puțin doi ani în închisoare

Un bărbat din judeţul Botoșani, care are vârsta de 72 de ani, va sta după gratii timp de peste doi ani, în baza uni decizii adoptate, luni, de Judecătoria Săveni. Botoșăneanul a fost găsit vinovat într-un dosar în care era acuzat de violare de domiciliu, faptă pe care ar fi săvârșit-o pe 12 aprilie 2024. Pedeapsa vine după ce, la începutul acestui an, bătrânul primise o altă condamnare pentru tentativă
Image Description

18:35

Un medic din Botoșani spune că inteligența artificială va transforma modul de diagnosticare a afecțiunilor. „Am folosit chiar ChatGPT zilele trecute să-mi facă niște diete pentru pacienți”

Medicina modernă evoluează într-un ritm alert, iar inteligența artificială (IA) joacă un rol din ce în ce mai important în transformarea modului în care sunt diagnosticate și tratate afecțiunile. Medicul cardiolog al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, Alexandru Basarab, susține că inteligența artificială va avea un impact asupra sistemului medical, subliniind capacitatea sa superioară de a recunoaște tiparele și de a eficientiza anumite proceduri. Unul dintre domeniile menționate
Image Description

18:24

Liceu de renume desfiinţat în acte (VIDEO)

Unul dintre cele mai cunoscute licee din municipiul Botoșani, cu o istorie de peste 50 de ani, dispare ca entitate juridică. Liceul Tehnologic „Elie Radu” va fi comasat cu Liceul „Dimitrie Negreanu”, în urma reorganizării aprobate de Ministerul Educației. Deși elevii vor continua să învețe în aceeași clădire, din anul școlar 2025-2026 ei vor fi arondați oficial la Liceul „Dimitrie Negreanu”. Decizia face parte dintr-un amplu proces de restructurare a
Image Description

18:15

Boala care afectează bărbații mai mult decât pe femei. Medic din Botoșani: Sunt foarte mulți pacienți tineri

Într-o lume în care oamenii mănâncă pe fugă, petrec ore în șir în fața calculatorului, sunt stresați, fumează mult și sunt în permanență supuși poluării, bolile cardiovasculare sunt tot mai răspândite. O demonstrează statisticile medicale, care arată că în ultimii ani pacienții care ajung la medic cu inima bolnavă sunt tot mai tineri. Medicul cardiolog Alexandru Basarab, din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani spune că obezitatea, stresul,
Image Description

Recente din Romania

-
-

22:17

- Constanta - Trafic aglomerat în Constanța, vineri seara: întârzieri pe mai multe linii CT Bus

Pentru fluidizarea traficului, în anumite situații autobuzele vor întoarce la Poarta 2. Compania CT BU își cere scuze pentru disconfortul creat și le mulțumește călătorilor pentru înțelegere. Sursă foto: Facebook.com Citește: FOTO VIDEO Constanța: Mii de constănțeni participă la ceremonia de retragere cu torțe a militarilor care încheie festivitățile dedicate Zilei Marinei
Image Description

22:07

- Dambovita - FIENI: Un bărbat este de negăsit. L-ați văzut?

În cursul zilei de astăzi, 15 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au fost sesizați de către un bărbat, cu privire la faptul că angajatul său, Mîndru Constantin, de 59 ani, s-a deplasat cu o turmă de vite spre locul de pășunat, în dimineața zilei de 13 august a.c. și nu a mai revenit. Acesta are următoarele semnalmente: 1,70 m înălțime, 70 de kilograme, păr șaten și ochi
Image Description

22:05

- Vrancea - Trafic feroviar în condiţii de avarie spre şi dinspre litoral. CFR anunță întârzieri de sute de minute

Circulaţia trenurilor de călători pe secţia de circulaţie Feteşti – Dunărea, Magistrala 800, se desfăşoară în condiţii de avarie, ca urmare a unui incident produs la substaţia Mircea Vodă în cursul serii de 14 august 2025, a anunţat vineri după amiaza CFR SA. „Echipele de intervenţie ale CFR SA acţionează în continuare pentru remedierea situaţiei şi pentru monitorizarea permanentă a zonei, astfel încât circulaţia să fie reluată complet, în condiţii
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
botosani WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul botosani
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete