Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a convocat Senatul în sesiune extraordinară, pe 22 ianuarie, pentru declanșarea procedurii legislative de aprobare a ordonanțelor de urgență emise de Guvern în timpul vacanței parlamentare, privind marcajul fiscal comun pentru motorină și kerosen și echivalarea permiselor de circulație pentru drumurile publice, au declarat surse politice pentru Digi 24.
După ședința Biroului Permanent al Senatului, proiectele vor fi dezbătute de comisiile de specialitate ale Senatului, care este primul for sesizat în aceste cazuri. Cele două ordonanțe sunt o parte din cererile protestatarilor.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că a fost aprobat un pachet de măsuri discutate de transportatori cu Ministerul Transporturilor și Ministerul Agriculturii, în ședința de joi a Guvernului.
Decizia a fost luată după consultările lui Marcel Ciolacu, de la Palatul Victoria, cu reprezentanții Confederațiilor din sectorul transporturilor, pentru a găsi soluții la solicitările lor. Executivul a emis un comunicat de presă în acest sens.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că au fost aprobate măsuri pentru rezolvarea problemelor semnalate de protestatarii din transporturi și agricultori. "Guvernul este un partener corect în dialog. Am analizat solicitările transportatorilor la nivelul ministerelor și instituțiilor publice, iar mâine (joi, n.r.), în ședința de Guvern, vom aproba un set de măsuri convenite cu Ministerul Transporturilor și Ministerul Agriculturii. Vom continua discuțiile pentru a rezolva toate cererile legitime", a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail