.
Un bărbat înregistrat cu handicap în 2004, deținător al unui permis de conducere valabil până în 2027, face parte dintr-un grup de 170 de cetățeni din Gorj investigați de către Instituția Prefectului pentru încadrarea neconformă în diverse grade de handicap legate de probleme de vedere, a afirmat prefectul județului, Iulian Popescu, într-un interviu pentru AGERPRES.
Conform acestuia, acum aproximativ o lună, Prefectura Gorj a demarat o anchetă pe baza unor informații conform cărora mai multe persoane din județ, încadrate în diferite grade de handicap legate de probleme de vedere, au obținut în același timp permis de conducere.
Detaliile au devenit publice după perchezițiile efectuate de către DGA în ceea ce privește eliberarea pensiilor anticipate pentru cazuri de boală, care au dus la mai multe rețineri. Agențiile de control au investigat și zona evaluărilor medicale pentru permisele de conducere.
"În spațiul public a apărut acum o săptămână ancheta DGA cu privire la eliberarea pensiilor anticipate pentru cazuri de boală, dar au mers și spre evaluările medicale pentru permise. Ne-am dat seama că este un efect secundar. În calitate de Instituție a Prefectului Gorj, am început, acum mai bine de o lună, o anchetă pe baza unor informații că avem în județul Gorj mai multe persoane încadrate în diverse grade de handicap legate de probleme de vedere, care, în același timp, au permis de conducere. Din acest motiv, am cerut o listă a persoanelor încadrate cu handicap de la DGASPC Gorj, care gestionează aceste informații, și pe baza CNP-ului, am solicitat verificări la București, colegilor noștri de la Ministerul Afacerilor Interne și DRPCIV, cei responsabili cu baza de date a permiselor și a plăcuțelor de înmatriculare. Am obținut o listă de aproximativ 170 de gorjeni care, în același timp, beneficiază de sprijin financiar sau asistență personală din partea statului, deși au și permis de conducere. În ultimele zile, am solicitat și mai multe informații pentru a înțelege mai bine istoricul acestor 170 de persoane, înainte de a le trimite către autoritățile competente. Este foarte important să știm când au fost încadrate în grad de handicap, când și-au schimbat sau reînnoit permisul", a explicat Iulian Popescu.
El a adăugat că unul dintre cazurile care i-au atras atenția este cel al unui bărbat dintr-o comună gorjeană care primește sprijin din partea statului de 20 de ani, fiind încadrat în grad de handicap în 2004, dar care, în prezent, are permis de conducere valabil până în 2027.
"Una dintre persoanele de pe listă este dintr-o comună din județ, iar în 2004 a fost încadrată cu grad de handicap, de 20 de ani primește sprijin de la stat, nu doar financiar, ci și prin facilitățile oferite de autoritățile locale. Acesta este doar unul dintre cazuri care ne este clar că ceva nu este în regulă", a precizat prefectul.
Iulian Popescu a adăugat că poate exista posibilitatea ca în unele cazuri, din cauza lipsei coordonării sau comunicării între instituții, o persoană cu handicap să obțină un permis valabil.
"Pot exista și alte cazuri, dar
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail