România susține un acord comercial cu SUA până în august. Oana Țoiu: Sperăm la un acord ca să evităm tarifele de 30%
Inapoi

România susține un acord comercial cu SUA până în august. Oana Țoiu: Sperăm la un acord ca să evităm tarifele de 30%

Postat cu 6 ore în urmă

Update cu 6 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Externe
România susține continuarea negocierilor în vederea unui acord cu Statele Unite, după ce Donald Trump a impus tarife de 30% Uniunii Europene. Poziția țării noastre a fost formulată de ministrul de Externe, Oana Țoiu, la Bruxelles, unde șefii diplomației din statele membre discută situația din Ucraina, dar și din Fâșia Gaza. „Din punctul nostru de vedere, negocierile cu Statele Unite ale Americii trebuie să continue. În acest moment, poziția tarifară a președintelui Trump are un efect și asupra economiei din România”, a declarat ministrul de Externe Oana Țoiu. Aceasta a adăugat că „noi avem un volum mic de exporturi față de Statele Unite ale Americii, însă are un impact major pe lanțul de producție, în special în ce privește industria auto, unde România este un furnizor important”. „Avem încredere în cadrul de negociere în Uniunea Europeană, pentru că și România are o putere mai mare de negociere și sperăm să ajungem la un acord care să nu ducă la acele tarife până la 1 august”, a mai afirmat Oana Țoiu. Ministrul de Externe a mai menționat că România sprijină decizia Comisiei Europene de a continua negocierile până la 1 august și a nu aplica măsurile de retaliere.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din botosani

-
-

18:19

Dureros! O bătrână de 93 de ani din județul Botoșani a rămas astăzi fără casă. Femeia, salvată în ultima clipă

O femeie de 93 de ani, din localitatea Gorbănești, trece prin clipe grele după ce a rămas fără acoperiș deasupra capului. Casa și o anexă au fost cuprinse de flăcări, marți după-amiază, ca urmare a unei explozii provocată de o acumulare de gaze. Vecinii au fost cei care au sunat după ajutor, la 112. Tot ei au intrat în locuință și au ajutat-o pe proprietară să iasă afară. La caz
Image Description

17:49

Bătrână sub cerul liber după un incendiu devastator

O femeie de 93 de ani, din localitatea Gorbănești, trece prin clipe grele după ce a rămas fără acoperiș deasupra capului. Casa și o anexă au fost cuprinse de flăcări, în această după-amiază, ca urmare a unei explozii provocată de o acumulare de gaze. Vecinii au fost cei care au sunat după ajutor, la 112. Tot ei au intrat în locuință și au ajutat-o pe proprietară să iasă afară. La
Image Description

17:44

A crezut că trece neobservat de poliție. Ce a pățit un bărbat din Botoșani când a fost tras pe dreapta de oamenii legii

A crezut că trece neobservat de poliție, dar a avut ghinion! Un bărbat s-a ales cu dosar penal după o plimbare cu mașina. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, luni, 14 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Coțușca, un autovehicul condus de un bărbat, de 50 de ani, din aceeași localitate. În urma verificărilor efectuate s-a
Image Description

17:06

Bărbat reţinut după o bătaie la terasă

Un bărbat în vârstă de 59 de ani, din municipiul Botoșani, a fost reținut, luni, de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Potrivit anchetatorilor, în jurul orei 16:30, pe terasa unui local public, între bărbat și o altă persoană a izbucnit un conflict spontan, în urma căruia agresorul a lovit victima în zona gâtului. Impactul a făcut ca
Image Description

16:58

A început concursul pentru funcția de manager la Teatrul Mihai Eminescu Botoșani. Astăzi a avut loc prima probă

Actualul manager al Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani este singurul candidat pentru conducerea instituției de cultură în următorii patru ani, respectiv 2025- 2029. Alexandru Vasilachi a susținut, marți, prima probă, cea de prezentare a proiectului de management. Comisia de concurs a evaluat proiectul de management a lui Alexandru Vasilachi cu nota 9.80. În cursul zilei de miercuri, Vasilachi va susține cea de-a doua probă, cea de interviu. Urmareste-ne pe Google
Image Description

Recente din Romania

-
-

19:16

- Constanta - Propunere ȘOC: Șoferii care nu achită amenzile ar putea rămâne cu permisul de conducere suspendat

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, în prezența prim-ministrului și a vicepremierului Tánczos Barna, a avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții autorităților publice locale, pentru a discuta despre pachetul de reformă administrativă propus de Ministerul Dezvoltării, care oferă soluții pentru situația financiară a autorităților locale și garantează mai multă descentralizare pentru comunitățile locale. Întâlnirea a avut ca temă noul pachet de reforme elaborat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Pe lângă
Image Description

19:10

- Dambovita - Oana Țoiu a participat la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE

Ministrul afacerilor externe Oana Țoiu a participat marți, 15 iulie 2025, la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE (Consiliul Afaceri Externe/CAE), care s-a desfășurat la Bruxelles. Miniștrii au avut discuții privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, situația din Orientul Mijlociu, evoluțiile din Georgia, Pactul și reforma Uniunii pentru Mediterana. La secțiunea Afaceri curente au fost abordate relațiile UE-CELAC, Somalia. De asemenea, Înaltul Reprezentant Kaja Kallas a informat succint
Image Description

19:05

- Alba - Amendă uriașă pentru hrănirea și fotografierea urșilor. Propunere legislativă

Amendă uriașă pentru hrănirea urșilor: este vorba despre sancțiuni severe, cu amendă între 10.000 și 60.000 lei. România ar putea interzice, prin lege, hrănirea și apropierea intenționată de urși, după ce tot mai mulți oameni ignoră pericolul și se apropie de animale pentru fotografii, filmări sau postări pentru rețelele sociale. Astfel, potrivit unui comunicat PSD, citat de Agerpres, deputata Corina Ene și deputatul Marius Isac au lansat o inițiativă legislativă
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
botosani WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul botosani
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete