În timp ce Marea Britanie se pregătea să organizeze un summit internațional pentru soluționarea conflictului din Sudan, în luna aprilie, o grupare rebelă a atacat o tabără de refugiați din sud-vestul țării. Când au apărut primele rapoarte despre masacrul în desfășurare, oficialii britanici au ales să ignore incidentul, cu toate că printre participanții la summit se numărau și reprezentanți ai Emiratelor Arabe Unite, țară acuzată că îi susține pe rebelii din Sudan, dar care este totodată și unul dintre cei mai importanți parteneri economici din regiune ai Occidentului, relatează The Guardian. În dimineața zilei de 11 aprilie, Forțele de Sprijin Rapid (FSR), conduse de generalul Mohamed Hamdan Dagalo, cunoscut mai bine sub numele de Hemedti, se pregăteau să atace tabăra de refugiați Zamzam, la sud de orașul El Fasher (Al-Fashir), din trei direcții. Unii au crezut că FSR se va abține să atace. Chiar și pentru un grup acuzat de acte de genocid, Zamzam părea o țintă prea mică. Cei mai mulți dintre cei 500.000 de locuitori ai taberei sunt femei și copii fără niciun mijloc de apărare. Mai mult, o mare parte din ei se confruntă cu foametea. „În Zamzam găsești una dintre cele mai vulnerabile populații de pe planetă, dacă nu chiar cea mai vulnerabilă”, a spus un oficial ONU care investighează crimele de război. Cu toate acestea, imediat după ora 8 dimineața au început să se audă tunurile artileriei și dronele care zburau pe deasupra taberei. Ofensiva FSR a început. Atacând pe mai multe fronturi, unitățile rebelilor s-au infiltrat cu ușurință dincolo de prima linie de apărare a taberei de refugiați. Din apropiere de intrarea din sudul taberei, trupele FSR au răpit în jur de 50 de adolescente pe care le-au urcat în camionete. Nimeni nu le-a mai văzut de atunci. La 200 de metri mai la est, 30 de camionete FSR au intrat în cartierul Ahmadai. 60 de case aparținând membrilor tribului Zaghawa au fost incendiate. Femeile au fost împușcate în timp ce fugeau, iar cele care au rămas pe loc au ars de vii. Patru camionete ale FSR au intrat și în curtea singurei clinici internaționale care mai funcționa în Zamzam – Relief International. Medicii s-au grăbit să se ascundă în refugii subterane săpate de localnici pentru a se putea adăposti în timpul bombardamentelor. „Ieșiți afară, falangayat (sclavilor)!” le-a strigat unul dintre luptătorii FSR. Unul dintre doctori, care fusese rănit în timpul bombardamentelor, a ieșit la suprafață. A fost împușcat. Toți ceilalți au fost executați. La o școală de lângă clinică, rebelii au scos în curte cel puțin 15 copii și bărbați și i-au împușcat. Masacrul civililor a continuat încă 70 de ore. Până acum, ceea ce s-a întâmplat în Zamzam a rămas în mare parte un mister: mulți dintre martorii atrocităților au fost uciși. Însă, mărturiile puținilor supraviețuitori și informațiile obținute de la surse ONU oferă o imagine complicată despre unul dintre cele mai șocante episoade ale războiului din Sudan. Măcelul din Zamzam a fost atât de crunt încât ar putea fi a doua cea mai mare crimă de război din conflictul catastrofal din Sudan, după masacrul din Geneina de acum doi ani, în care mii de civili au fost uciși. 400 de persoane au fost ucise în Zamzam, potrivit estimărilor oficiale. O comisie organizată pentru a investiga numărul real de victime a identificat 1.500, iar cifra finală va fi cu siguranță mult mai mare. Un expert în atrocitățile comise în Darfur, care a vorbit cu supraviețuitorii, a spus că este „sigur” că peste 2.000 de oameni au fost uciși. Ținta principală a FSR era o tânără asistentă care a apărut într-un videoclip în care îi încuraja pe locuitorii taberei Zamzam să li se opună rebelilor. Astfel, trupele lui Hamedti au conceput un plan ieșit din comun ce implica agenți sub acoperire, bani oferiți ca mită și asasini deghizați în civili pentru a o reduce la tăcere pe Hanadi Dawood. „Ei urăsc femeile, în special pe cele care li se opun”, a spus o prietenă a lui Hanadi. În timp ce personalul clinicii Relief International din Zamzam era executat de rebeli, ministerul britanic de externe anunța detalii despre summitul global ce urma să fie organizat peste patru zile cu scopul de a găsi o soluție pentru încheierea războiului din Sudan. Anunțul autorităților britanice nu menționa nimic despre coșmarul care avea loc în Zamzam. Totuși, oficialii britanici primeau „alerte de atrocități”, iar, cu două zile înainte de ofensivă, consiliul de securitate al ONU a fost înștiințat că un asalt de mare amploare asupra taberei era iminent. Toată lumea se temea de posibilitatea unui atac asupra celei mai mari tabere de refugiați din Sudan. Cu două decenii în urmă, Zamzam a fost construit pentru a adăposti membrii triburilor africane care erau măcelărite de milițiile arabe – aceleași miliții care aveau să formeze mai târziu Forțele de Sprijin Rapid conduse de Hemedti. „Conferința de la Londra avea obligația morală să oprească asediul”, a spus o sursă ONU pentru The Guardian. Problema, însă, era că printre cele 20 de țări invitate la eveniment se numărau și Emiratele Arabe Unite, unul dintre cei mai importanți parteneri economici din regiune ai Occidentului. Deși EAU a respins clar orice acuzație privind furnizarea de arme și echipament militar forțelor rebele din Sudan, au apărut mai multe informații conform cărora arme provenite din Emirate au fost folosite în atacul din Zamzam. Secretarul pentru afaceri externe al Regatului Unit, David Lammy, i-ar fi putut convinge pe oficialii din Emirate să pună presiune pe Hemedti și trupele sale să oprească ofensiva contra taberei de refugiați, potrivit unui expert ONU. Oficialii din EAU sunt în „contact constant” cu liderul FSR, Hemedti, și alți conducători ai grupării rebele, conform surselor The Guardian. Mai mult, intervenția oficialilor din EAU ar fi prevenit deja comiterea unui masacru în trecut de către FSR. Abu Dhabi l-ar fi convins pe Hemedti să oprească un asalt asupra orașului El Fasher, la nord de Zamzam, după ce consiliul de securitate al ONU a introdus o rezoluție prin care cerea ca FSR să oprească luptele în jurul Zamzam și El Fasher. Atacul nu a mai avut loc. Luptătorii FSR care au atacat Zamzam aveau de șapte ori mai multe camionete decât apărătorii taberei de refugiați. Hanadi s-a îndreptat spre linia frontului înarmată doar cu un cuțit de bucătărie contra trupelor FSR ce foloseau drone și bombe ghidate. Unitatea ei a reușit să respingă cel puțin un atac. „Așteptam ajutor din partea celor din El Fasher, dar nu am primit. Nu știm nici acum de ce”, a povestit Mohamed Adam, un profesor din tabăra de refugiați, referindu-se la soldații sudanezi din garnizoana aflată la 11 kilometri depărtare. Hanadi a fost împușcată de asasini ai rebelilor deghizați în civili, în timp ce asistenta continua să le ofere îngrijiri medicale celor răniți. În cartierele din sudul Zamzam, noaptea a adus și mai multă teroare. Luptătorii FSR se plimbau pe străzile devastate căutând să răpească femei pe care să le violeze. La Londra, activiștii erau descumpăniți. Toate eforturile lor de a-i convinge pe oficialii din Occident să intervină au fost ignorate. Dovezile legate de genocid au fost primite cu mesaje de tipul: „Mulțumim că le-ați împărtășit. Țineți-ne la curent.” Pe măsură ce orele curgeau și atrocitățile comise de FSR deveneau tot mai oribile, se pare că guvernul Marii Britanii a decis că este mai bine să nu spună nimic despre incident. Nu a fost convenită nicio întâlnire de urgență și nicio discuție față în față cu grupurile care au strâns dovezi ale crimelor de război comise în Zamzam. „A fost ca și când s-au prefăcut că nu s-a întâmplat nimic”, a spus o sursă ONU despre masacrul din Zamzam. Investigatorii ONU cred că unul din obiectivele atacului a fost „strămutarea deliberată” a populației. Alții cred că tabăra Zamzam a fost jefuită pentru ca FSR să își poată plăti luptătorii. Localnicii, însă, spun că atacatorii au vrut să îi „extermine”.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.