Cel puţin 32 de morţi în Gaza, după focuri trase de armata israeliană asupra civililor care se îndreptau spre un centru de ajutor
Inapoi

Cel puţin 32 de morţi în Gaza, după focuri trase de armata israeliană asupra civililor care se îndreptau spre un centru de ajutor

Postat pe 19 Jul 2025

Update cu 1 zi în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Externe
Cel puţin 32 de persoane au fost ucise sâmbătă, în zori, de focuri trase de armata israeliană în timp ce se îndreptau către un punct de distribuire a ajutoarelor în Gaza, au anunţat Ministerul Sănătăţii din Gaza şi Spitalul Nasser din Khan Younis, citate de Reuters. Armata israeliană a declarat că a tras focuri de avertisment asupra unor persoane care s-au apropiat de trupele sale şi nu au răspuns apelurilor de oprire, la aproximativ un kilometru distanţă de un centru de ajutor nefuncţional la acel moment. Un localnic din Gaza, Mohammed al-Khalidi, a afirmat că se afla în grupul respectiv şi că nu a auzit niciun avertisment înainte să înceapă focurile. „Am crezut că au venit să ne organizeze ca să primim ajutor, dar dintr-o dată au apărut jeepuri dintr-o parte şi tancuri din cealaltă, şi au început să tragă”, a spus el. Gaza Humanitarian Fund (GHF), organizaţie susţinută de SUA care gestionează acel centru, a transmis că nu a existat niciun incident sau deces la locul de distribuire în acea dimineaţă şi că avertizase în repetate rânduri populaţia să nu se deplaseze la centrele de ajutor pe timp de noapte. „Activitatea IDF (Forţele de Apărare ale Israelului) raportată a avut loc cu ore bune înainte ca centrele noastre să fie deschise. Înţelegerea noastră este că majoritatea victimelor s-au aflat la câţiva kilometri de cel mai apropiat punct GHF”, a transmis organizaţia. Armata israeliană a anunţat că analizează incidentul. GHF foloseşte companii private de securitate şi logistică din SUA pentru a transporta ajutoarele în Gaza, ocolind sistemul coordonat de ONU, pe care Israelul îl acuză că ar fi permis jefuirea livrărilor de către militanţii Hamas – acuzaţie respinsă de gruparea palestiniană, notează Reuters, citată de News.ro. Naţiunile Unite au criticat modelul GHF, considerându-l nesigur şi o încălcare a principiilor de imparţialitate umanitară, acuzaţie pe care GHF o neagă. Marţi, Oficiul ONU pentru Drepturile Omului din Geneva a anunţat că a înregistrat cel puţin 875 de morţi în ultimele şase săptămâni în apropierea centrelor de ajutor şi a convoaielor alimentare din Gaza, majoritatea în apropierea punctelor gestionate de GHF. Cele mai multe decese au fost cauzate de focuri de armă, atribuite de localnici armatei israeliene. Aceasta a recunoscut că civili au fost afectaţi şi a transmis că a emis noi instrucţiuni pe baza „lecţiilor învăţate”. Sâmbătă, alte 18 persoane au fost ucise în atacuri israeliene desfăşurate în mai multe zone ale enclavei, potrivit autorităţilor sanitare palestiniene. Armata israeliană a precizat că a lovit depozite de arme şi posturi de tragere ale militanţilor. Războiul a început pe 7 octombrie 2023, când militanţi Hamas au pătruns în Israel, ucigând 1.200 de persoane, majoritatea civili, şi luând 251 de ostatici în Gaza. Campania militară israeliană lansată ca răspuns a dus la moartea a aproximativ 58.000 de palestinieni, majoritatea civili, conform datelor Ministerului Sănătăţii din Gaza. Aproape întreaga populaţie a fost strămutată, iar teritoriul se află într-o criză umanitară severă. Israel şi Hamas se află în negocieri indirecte la Doha pentru un armistiţiu de 60 de zile, dar nu există semne de progres iminent.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din botosani

-
-

09:29

Angajări la două primării din județul Botoșani. Posturile scoase la concurs

Două primării din județul Botoșani fac angajări în această perioadă. Primăria comunei Unțeni caută consilier pentru resurse umane, relații cu publicul și arhivă. Candidații care vor să se înscrie la concurs trebuie să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în Ştiinţe sociale (domeniul fundamental), Ştiinţe administrative(ramura de ştiinţă), Ştiinţe economice (ramura de ştiinţă), Ştiinţe juridice(ramura de ştiinţă). Nu se cere vechime. Primăria comunei Corlăteni
Image Description

08:59

Elev din județ, premiul I național la un concurs care îmbină istoria cu tehnologia

Județul Botoșani a fost din nou pe podiumul excelenței în educație, prin performanța remarcabilă a unui elev din Darabani, care a reușit să impresioneze comisia națională a unui concurs interdisciplinar ce combină istoria și științele socio-umane cu instrumentele informatice moderne. În perioada 15-18 iulie 2025, la Craiova s-a desfășurat etapa națională a Concursului „Istorie și societate în dimensiune virtuală”, o competiție care aduce laolaltă cele mai bune proiecte educaționale digitale
Image Description

08:48

O femeie originară din Botoşani, dată dispărută. Poliţia cere sprijin pentru găsirea ei

O femeie originară din judeţul Botoşani a fost dată dispărută de Poliţia Română. Este vorba de Irina Ţurcanu, care s-a născut pe 29 ianuarie 1951 în comuna Coţuşca. Botoşăneanca de 74 de ani era stabilită în Arad şi a plecat de acasă duminică, fără a mai reveni. „în data de 20 iulie 2025 a plecat voluntar de la domiciliu din localitatea Turnu din judeţul Arad fara a mai reveni pana
Image Description

08:44

FOTO Un elev din Botoșani a obținut locul I la Concursul Național „Istorie și societate în dimensiune virtuală”

În perioada 15-18 iulie, s-a desfășurat, la Craiova, etapa națională a Concursului Național „Istorie și societate în dimensiune virtuală”. Fiind un concurs interdisciplinar, lucrările realizate abordează subiecte pe teme dintre cele mai variate de la disciplinele socio-umane, cu instrumente și operații din cadrul informaticii. La această ediție, județul Botoșani a fost reprezentat de Gabriel Damian Barbacariu, de la Liceul „Dimitrie Cantemir” Darabani, la secțiunea Științe socio-umane, subsecțiunea Soft educațional și
Image Description

08:08

Un nou examen pentru a deveni detectiv la Botoșani. Ce condiții impune Inspectoratul de Poliție!

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani organizează, în luna august, o nouă sesiune de examen pentru atestarea profesională a calității de detectiv particular. Pentru a putea participa la examen, orice persoană interesată trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: Persoanele interesate vor putea prezenta polițistului din cadrul Serviciului de Investigații Criminale desemnat pentru verificarea și primirea documentelor, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, următoarele documente: Urmareste-ne pe Google News
Image Description

Recente din Romania

-
-

10:19

- Cluj - Dosarul de 10 milioane de euro de la CFR Cluj, închis fără condamnări! Paszkany și Mureșan scapă de acuzații: „Faptele s-au prescris”

Unul dintre cele mai mediatizate dosare din fotbalul românesc s-a încheiat fără nicio condamnare. Arpad Paszkany (53 de ani), fostul acționar majoritar al CFR Cluj, și Iuliu Mureșan (71 de ani), fostul președinte al clubului, nu vor mai răspunde penal pentru acuzațiile grave care li s-au adus. Cei doi fuseseră acuzați de constituirea unui grup infracțional, delapidare, evaziune fiscală și spălare de bani. Procurorii susțineau că prejudiciul adus CFR-ului în
Image Description

10:19

- Buzau - Top 5 păcănele pe care să le încerci vara asta

Vara anului 2025 aduce cu sine o selecție excepțională de păcănele online care promit să transforme zilele călduroase în aventuri captivante pline de emoție, culoare și oportunități de câștig. Pentru cei care apreciază descoprirea celor mai noi și mai captivante experiențe de joc – fie că vine din plăcerea de a explora strategii noi în pariurile sportive sau din dorința constantă de a găsi divertismentul perfect pentru momentele de relaxare
Image Description

10:15

- Cluj - În Florești, toți copiii cu dosar complet au prins loc la creșă și grădiniță! Primăria anunță extinderea masivă a infrastructurii preșcolare

Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat luni că, pentru prima dată, în acest an nu a fost respins niciun copil în grădinițele și creșele din localitate, atâta timp cât dosarul depus a respectat criteriile de înscriere. „Este un rezultat al investițiilor constante făcute în ultimii cinci ani în infrastructura educațională destinată copiilor de vârstă mică. Am reușit să triplăm numărul locurilor disponibile în creșe și să adăugăm peste 300
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
botosani WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul botosani
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete