În acest moment, este incontestabil faptul că Statele Unite se retrag din rolul de lider global. Deși retragerea Americii a fost până acum în mare parte o alegere – condusă de administrația „America First” a președintelui Donald Trump – ea ar putea deveni ireversibilă. Și dacă Partidul Comunist Chinez (PCC) își va atinge scopul, Republica Populară Chineză va deveni noua putere hegemonică globală, comentează European Pravda. Cartea albă privind securitatea națională publicată recent de China, prima de acest gen, oferă o imagine a planurilor PCC. Reflectând „conceptul holistic de securitate națională” al președintelui Xi Jinping, documentul articulează o abordare expansivă și integrată, care cuprinde domeniile politic, economic, militar, tehnologic, cultural și social. Și, spre deosebire de cărțile albe anterioare axate pe apărare, acesta stabilește securitatea politică – în special conducerea PCC – ca fundament al stabilității naționale, esențială pentru a permite Chinei să acționeze ca o forță stabilizatoare într-o lume turbulentă. China afirmă că această turbulență poate fi atribuită în mare parte puterilor occidentale – în special Statelor Unite – care au favorizat dezordinea prin izolare și interferență. China are dreptate în acest sens: chiar și retragerea actuală a Americii din rolul de lider global a fost conflictuală și haotică. Haosul a început odată cu adoptarea de către administrația Trump a naționalismului economic și a continuat odată cu respingerea de către Trump a principiilor de politică externă ale Statelor Unite, valabile de zeci de ani. Dorința lui Trump de a folosi puterea americană pentru a modela afacerile globale după bunul său plac este un alt factor care incită la instabilitate, cea mai evidentă dovadă fiind decizia sa unilaterală de a bombarda instalațiile nucleare iraniene. Desigur, din punctul de vedere al administrației Trump, operațiunea SUA în Iran a fost o manevră îndrăzneață, unică, menită să pună capăt amenințării nucleare iraniene și să promoveze pacea în Orientul Mijlociu. Astfel, ea s-a aliniat perfect angajamentului administrației de a nu se implica în noi „războaie fără sfârșit”. Dar nu numai că este puțin probabil ca operațiunea să-și fi atins obiectivele, ci și subminează puterea soft a SUA, invitând acuzații de aroganță și ipocrizie. Acest lucru pare să conteze puțin pentru administrația Trump, care pare convinsă că securitatea națională nu depinde de influența globală, ci de descurajarea militară, de progresele în domeniul securității cibernetice și de protecționismul economic, exemplificat prin tarife ridicate, eforturi de asigurare a lanțurilor de aprovizionare cu minerale critice și limitarea exportului de tehnologie avansată către China. De fapt, administrația Trump a redus diplomația culturală și a tăiat ajutorul pentru dezvoltare – elemente caracteristice ale influenței Americii după Războiul Rece. Acest lucru a oferit Chinei o oportunitate crucială de a se poziționa ca un actor stabil și sigur în afacerile regionale și globale, un campion al multilateralismului, un investitor și apărător al Sudului Global și un pacificator just. În Asia, această viziune s-a materializat în „tratate de bună vecinătate și cooperare prietenoasă” între China și nouă țări, precum și în promovarea de către China a unei cooperări regionale mai strânse în domeniul securității, inclusiv cu țările ASEAN. La un nivel mai larg, China promovează Inițiativa de Securitate Globală (GSI) a lui Xi, lansată în 2022 ca alternativă la cadrele de securitate conduse de Occident, care poate sprijini o cooperare amplă, „win-win”, în ceea ce privește „provocările complexe și interconectate în materie de securitate”. Mesajul a avut un ecou larg: potrivit Ministerului Afacerilor Externe al Chinei, peste 120 de țări au susținut GSI. China își consolidează în continuare puterea soft prin activități culturale – de la rețeaua de institute Confucius până la dialogurile recente cu Uniunea Africană – și prin angajamente economice, inclusiv comerț, împrumuturi și investiții. În luna mai, țara a introdus o linie de credit de 9 miliarde de dolari pentru America Latină și Caraibe. În sens mai larg, China a alocat sume enorme pentru proiecte de infrastructură și energie în țările din sudul globului, inclusiv prin ambițioasa sa inițiativă Belt and Road Initiative (BRI). GSI, BRI și alte proiecte constituie pilonii a ceea ce China numește „comunitatea globală a viitorului comun”. Dar, la fel ca SUA, pretenția Chinei de a deține superioritatea morală nu este întotdeauna în concordanță cu realitatea. Mesajul său este clar: China, cu PCC la cârma sa, este puterea justă, stabilă și nehegemonică de care lumea – în special țările din sudul globului – are nevoie. Dar retorica sa privind justiția și multilateralismul este contrazisă de politicile sale coercitive interne și de manevrele regionale agresive, precum militarizarea Mării Chinei de Sud. De fapt, în timp ce China își prezintă poziția de securitate ca fiind în întregime defensivă – menită doar să-i asigure propria suveranitate – ea a urmărit cu o asertivitate din ce în ce mai mare diverse revendicări teritoriale. În ceea ce privește Taiwanul, Partidul Comunist Chinez „nu promite să renunțe la utilizarea forței” și „își rezervă dreptul de a lua toate măsurile necesare” pentru „reunificarea” Chinei. Punerea în aplicare a acestor amenințări ar fi mult mai puțin justificabilă decât operațiunea SUA în Iran, care avea cel puțin scopul de a neutraliza o amenințare percepută. Taiwanul nu reprezintă nicio amenințare pentru China sau vecinii săi. Dar pentru multe țări din sudul globului, istoria dublelor standarde a Americii, inclusiv apărarea inconsistentă a drepturilor omului, i-a decimat atât de mult autoritatea morală încât intervențiile sale se remarcă ca fiind deosebit de problematice, mai ales că aceasta renunță la puterea soft.Concepții diferiteSUA și China au concepții foarte diferite despre ceea ce înseamnă să garantezi stabilitatea globală. Pentru SUA, obiectivul – cel puțin înainte de președinția lui Trump – a fost acela de a înăbuși sau descuraja amenințările la adresa unei ordini bazate pe norme, inclusiv prin intervenții selective. Dar, pe măsură ce America lui Trump abandonează această abordare și se îndepărtează tot mai mult de restul lumii, viziunea Chinei, axată pe consolidarea controlului PCC și construirea unor cadre alternative pentru angajamentul global, a câștigat o mai mare atractivitate. Dacă SUA doresc să rămână un actor decisiv în ordinea mondială multipolară emergentă, vor trebui să reafirme principiile de politică externă postbelică care au stat la baza ordinii bazate pe norme pe care au contribuit la construirea ei, dar pe care acum o amenință.